Cred că era primăvara 2004 când mi s-a oferit o mică promovare la job. Dintr-un fund de firmă ajungeam la aer, scăpam de munca fizică, ajungeam din nou să interacţionez cu clienţi (începuse să-mi lipsească asta, mă săturasem să interacţionez aproape strict cu colegii de care, cel puţin în parte, mi se cam acrise), ajungeam să împart biroul cu o persoană plăcută pe care am apreciat-o în diverse situaţii petrecute în anii (vreo 5) care trecuseră, mai picau câţiva lei în plus la salariu (pe atunci plusul la salariu reprezenta, cu aproximaţie, contravaloarea a două bilete de teatru).
Lucrurile păreau să devină plăcute, cu atât mai plăcute cu cât, atunci, ca şi acum, nu mă mai aşteptam la nimic bun de la firma asta.
Ei bine, cu 6 ani în urmă, aflând ce îmi pregătise conducerea, am simţit nevoia să mă laud şi, în acelaşi timp, să-mi exprim şi temerile legate de noua situaţie faţă de tânăra cu care mă vedeam pe atunci. Ei bine, aceasta, dincolo de cuvintele serioase legate de schimbarea care apăruse, a făcut şi o comparaţie glumeaţă (sau cel puţin aşa am crezut că o consideră ea) între ce urma să fac eu şi un job de secretară care, din lipsă de creier sau de ocupaţie, stă toată ziua şi-şi face manichiura.
Mi-am amintit de vorbele ei (fiinţa asta, între timp, a cam dispărut din viaţa mea şi încă nu îmi dau seama dacă dispariţia ei e o treabă bună sau o treabă proastă pentru mine) azi când actuala colegă (incomparabil mai puţin competentă, mai critică şi mai puţin interesată faţă de prima colegă cu care am lucrat în acest birou), a umplut biroul cu miros de ojă.
Nu m-a deranjat mirosul, la fel cum încep să mă deranjeze din ce în ce mai puţin şi celelalte exagerări ale ei (pe care şi le permite pentru că, nu-i aşa? corb la corb nu-şi scoate ochii) dar uite ce amintire a renăscut?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu