Prima zi, primul incident...

După cum scriam miercuri într-un comentariu, pe 7 iulie mi-a expirat abonamentul de metrou şi mi-am propus să nu îl reînnoiesc momentan, în ideea de a merge o vreme doar cu bicicleta.

Zis şi făcut! Joi dimineaţă mă trezesc, termin cu micile pregătiri obişnuite pentru plecarea la muncă apoi mă apuc să mut din buzunare în rucsac diversele chestii pe care le consider utile, îmi umplu cu suc bidonul de bicicletă, pun în rucsac pelerina în locul umbrelei, pun pe picioare benzile reflectorizante, leg şireturile astfel încât să nu mi se poată agăţa în pedale (am păţit-o odată şi pe asta, mi s-a agăţat un şiret în pedală şi era să cad când am vrut să cobor pe bicicletă), uit casca şi ochelarii de care oricum nu sunt mulţumit (e clar că nu mi-am format automatisme legate de mersul pe bicicletă, mereu uit câte ceva, ba ochelarii, ba casca, ba lichidele sau antifurtul), cobor scările şi, după o întârziere neaşteptat de mare datorată pregătirii bagajului, la 9:15 plecam din faţa blocului spre birou.

Pe drum, ca de obicei, mici incidente. Pe Fundeni, la XXL, unde de obicei nu merg semafoarele, un jeep părea să vireze stânga de pe sensul celălalt. Mă opresc şi, constat că omul întoarce. Rămân totuşi blocat iar din maşina care venea din dreapta mi se face semn să trec. Şi trec... prin spatele acesteia...

Intrând pe Petricani sesizez un canal descoperit nesemnalizat.

În sfârşit, ajung la muncă după ce traversez Şos. Petricani mai repede decât alte dăţi. De data asta am prins o breşă în coloana celor care mergeau înainte şi m-am postat paralel cu maşinile care aşteptau să se elibereze sensul celălalt pentru a vira la stânga. Am virat şi eu stânga odată cu ele.

Intru în birou la 9:41. Nu-mi venea să cred că făcusem doar 26 de minute pe drum. Mai exact, datele de pe ciclocomputerului cu odometer-ul proaspăt resetat erau următoarele: 9,05 km parcurşi în 26 minute şi 37 secunde cu o viteză medie de 20,77 km/oră şi o maximă de 34,7 km/oră prinsă probabil pe una dintre coborârile de pe Fundeni.

Spre finalul programului de muncă mă simţeam obosit, eram şi puţin nervos, îmi cam venea să vomit şi mă îngrijoram puţin gândindu-mă la drumul până acasă. Am mai şi stat peste program pentru a rezolva nu mai ştiu ce chestie personală (cred) aşa că am plecat pe la 19:20. Am făcut până acasă fix 40 de minute dar... a fost un pic de aventură pe drumul acesta...

Primul pas greşit a fost la încadrarea spre Doamna Ghica. Aici m-am trezit intenţionând să-mi continui drumul pe contrasens. Am trecut cu greu pe sensul potrivit, m-am văzut şi pe Doamna Ghica aşa că lucrurile păreau să fi revenit la normal. Puţin mai târziu m-am oprit lângă un container galben să arunc pet-ul din rucsac. Îmi continui drumul şi, aproape de intersecţia cu Colentina, accident!

Deşi nu pot spune că am fost suficient de atent încât să fi reţinut toate detaliile, povestea sună cam aşa. Merg pe lângă trotuar. Aproape de o stradă care se ramifica în dreapta pur şi simplu nu văd decât în ultimul moment o maşină care circula încet în faţă. Mă înscriu în ocolirea acesteia dar intru cu roata din faţă în aripa spate- stânga a maşinii. Mă trezesc la jumătate de metru în faţa bicicletei. Nu am avut timp să mă sperii. M-am gândit doar, căzând pe palme, că a fost o idee fericită să-mi cumpăr mănuşi. M-am ridicat, am încercat să-i sugerez prin semne şoferului că nu sunt lovit şi m-am întors spre bicicletă. M-am retras pe trotuar, m-am gândit să o iau pe lângă bicicletă până acasă dar până la urmă mi-am dat seama că drumul e lung. Deşi aveam ghidonul puţin strâmbat din cauza impactului, am urcat pe bicicletă şi, pe o bretea laterală, am pornit mai departe. Din maşina pe care o lovisem sunt întrebat dacă m-am lovit. Îi spun omului că sunt OK, că şoferul nu are nicio vină (ciudat, mai degrabă mă gândeam la vină decât la alte lucruri) pentru că eu nu am fost atent şi... nu l-am văzut. Faţă de felul în care au reacţionat cei din maşină, tot respectul!

Cam asta cred eu că s-a întâmplat. De oboseală, sau poate că din cauza felului în care mă alimentasem, nu am fost suficient de atent încât să opresc la timp în spatele maşinii sau să ocolesc în siguranţă prin stânga ei, aşa cum fac de obicei.

Prin urmare, după episodul de ieri, trag concluzia că, în trafic, oboseala şi neatenţia sunt marii duşmani.

Ajung acasă, intru şi întreb de apă oxigenată pentru că simţeam ceva julituri pe picior. Firesc, că aşa e la mine acasă, nu am găsit... Aşa că, profitând de faptul că lovitura fusese suficient de uşoară, am coborât la farmacie după apă oxigenată, comprese, pansamente.

Daniel, deşi cred că era vizibil faptul că sunt întreg şi aproape nevătămat, m-a întrebat imediat dacă m-am lovit rău, dacă am avut cască (nu o aveam, credeam că e vizibil faptul că am lăsat-o din grabă acasă, atârnată în cui), dacă ştiu care a fost cauza accidentului. Îi spun că a fost vorba doar de neatenţia mea şi că incidentul nu are nicio legătură cu frâna pe spate despre care tocmai îmi spusese cineva la birou că nu pare prea eficientă. Iar despre ghidonul strâmb îi spun că mi-am imaginat că am nevoie de un imbus cu care să-l slăbesc şi apoi să-l aşez la loc. Iar cum plec eu fără scule, mizând şi pe faptul că o cheie sau altă chestie de genul acesta este oricum inutilă dacă o folosesc eu, e clar că nu aveam imbusul respectiv la mine.

Revin acasă, mă dezbrac, spăl zonele care păreau rănite, constat că apa caldă producea usturimi undeva sub genunchiul stâng, spăl şi cu săpun (deşi, sincer să fiu, nu eram convins că e bine să procedez aşa), mă şterg şi apoi vin cu apă oxigenată. Pun apoi două bucăţi de pansament pe zonele care usturau şi care bolboroseau vizibil la contactul cu apa oxigenată şi apoi încerc să fac planul serii. Intenţionam să merg la cumpărături dar nu am mai avut chef după micul accident.

Pe la 21:00 mă apucam să scriu postarea pe care o termin abia acum. Mai târziu am mâncat apoi am trecut la somn după ce am adus bicicleta în cameră. Mă gândeam să plec şi vineri pe bicicletă dacă constat că rănile sunt suficient de puţin dureroase.

Pentru drumul de întoarcere acasă ciclocomputerul zicea că am mers 9,86 km în 34 minute şi 49 secunde cu o viteză medie de 17,78 km/oră şi o maximă de 32,7 km/oră. Odometerul arăta 19 km. Din timpul de mers rezultă că nu am pierdut mai mult de 5 minute cu micul accident.