Sunt prea trist la ora asta ca să mă pot concentra suficient pentru a povesti amestecul de gânduri care-mi trec prin cap... Şi oricum nu cred să existe mai mult de o persoană care să caute ceva constructiv în ce scriu eu aici...
Faţă de ceilalţi îmi cer scuze că, într-una din trecutele împrejurări în care, din motive mai mult sau mai puţin asemănătoare, am avut aceiaşi stare "optimistă", nu am avut curajul să mă sinucid. Dar nu exclud posibilitatea ca, în lipsa unei noi redresări aproape miraculoase, să spun adio vieţii în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat... În definitiv nu găsesc prea multe motive pentru a insista să trăiesc...
Şi dacă întâmplător eşti o minte simplă care crede că în astfel de momente este suficient să pui în aplicare îndemnul "nu dispera, ia sticla şi bea", te anunţ că, de câteva săptămâni, sunt mai degrabă în dezacord cu ideea asta... Oricum, profit de ocazie ca să pun pe blog pentru prima dată (cred) o piesă Voltaj, trupă care acum vreo 10 ani îmi spunea ceva, chiar dacă noul Voltaj nu mai avea nicio treabă cu vechiul Voltaj şi al lor Nori de hârtie...
Uite şi o variantă mai faină pentru Nori de hârtie:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E trist ca sunt oameni care la necazuri, in deprimari si alte neplaceri ce le au in viata se gandesc la cum sa-si curme viata. Ce o fi asa mare graba, oricum drumul vietii tot prin moarte se termina pt toata lumea, interesanta este calatoria si ce inveti din ea.
RăspundețiȘtergereSunt oameni care au suferit insutit mai mult decat tine (ex: cei ce se lupta cu boli incurabile, martirii din inchisorile comuniste, cei ce au trecut prin razboaie, foamete etc) ti-am dat ex de suferinta si fizica si psihica poate vei analiza si din alt pct de vedere suferninta ta-vei iesi din coconul tau de gandire pesimista si vei vedea si frumusetea acestei vieti. Poate nu este cum ti-o doresti si poate nici nu o sa iasa pana la sf ei cum vrei tu, dar incearca sa pricepi cat mai multe din ea, sa ajuti pe cat mai multa lume, in definitiv sa te cladesti pe tine cu un suflet inobilat.
Vad din scrierile tale ca Dumnezeu nu face parte din viata ta si atunci te mai intrebi de ce e asa de searbada.
Era poate constructiv (cel putin pt tine) in postul tau daca sinuciderea era in ghilimele nu optimismul.
Ceea ce mana mai departe pe fiecare om, este sa aiba un deziderat(realizabil), sa fie implicat in cat mai multe activitati, umorul(un remediu pt multe situatii)...
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor. (Lupta vietii-George Cosbuc)
Tragem linie şi adunăm...
RăspundețiȘtergereCitatul din Coşbuc mi l-a mai băgat cineva pe gât cândva... Aşa că am devenit aproape imun la el...
Într-adevăr, Dumnezeu nu mai face de câţiva ani parte din viaţa mea altfel decât punctual şi aproape întâmplător. Oricum, în ciuda părerilor altora, în ciuda faptului că mi-am rafinat la rândul meu părerea iniţială, consider că am un motiv destul de serios pentru a nu mai crede în Dumnezeu.
Cât despre ideea de a mă clădi pe mine ca un suflet înobilat, am crezut şi eu cândva în ea. Totuşi, a venit şi vremea în care am înţeles că nevoia de transcendenţă (un eu mai bun consider că are legătură cu transcendenţa) urmează după ce sunt satisfăcute nevoi mult mai simple pe care consider că nu mi le-am satisfăcut suficient până acum...
Apreciez punctul tău de vedere, îl aprob într-o oarecare măsură dar în acelaşi timp susţin că e puţin probabil ca tu, comentatorule binevoitor, să fi mers măcar o oră în papucii mei... Prin urmare, interpretez cuvintele tale ca pe nişte idei, nu ca pe o tentativă de a mă judeca.
În cazul în care mai eşti pe aici şi doreşti să ieşi din anonimat, aş aprecia dacă ai da un semn de viaţă pe e-mail. Îmi găseşti adresa la profil. Probabil am avea multe lucruri de discutat despre motivele mai mult sau puţin serioase ale tristeţii mele în particular sau a oamenilor în general...