Viaţă şi muzică...

Azi dimineaţă m-au obsedat două fragmente de text pe care le-am asociat unor elemente din viaţa mea...

Mai întâi a fost fragmentul din Imre:

Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii şi ca să te sperii

Constat acum că este un fragment din Nebun de alb... Apropo! Emeric Imre cântă diseară în evarză! Detalii aici.

Eu mi-am amintit de acest fragment gândindu-mă, cu puţină tristeţe, la momente în care felul în care am reacţionat nu putea avea ca rezultat decât apropierea sau îndepărtarea unor persoane. Tristeţea apare datorită faptului că persoanele par să fi ales să se evapore subtil, fără să spună o vorbă (nici nu consider că mi s-ar fi datorat explicaţii), mărind vidul din jurul meu. Totuşi, pare să fie mai bine aşa decât să aleg varianta cealaltă în care nu aş fi ştiut dacă acele persoane mă percep într-un fel sau în altul şi aş fi păstrat bariere pe drumuri pe care să mi le fi interzis... Aşa poate le voi încerca cândva... Şi cine ştie unde vor duce...

Mai târziu, dându-mi relativ greu seama a cui e piesa, m-am trezit în creier cu:

Fă-mă şi desfă-mă în mii de bucăţele
Nu voi fi niciodată altceva decât sunt

(Ţapinarii, Procust)

Şi totuşi, sper să devin cândva altceva decât sunt. Deşi, când fac o trecere rapidă prin evenimentele ultimelor luni, constat că unele schimbări, minuscule dar bune, au apărut, încă nu mă simt suficient de bine în pielea mea... Mi-ar plăcea să fiu cândva altceva...

Iar faptul că am amintit de Ţapinarii mă obligă să spun că, google-ind după Procust, am dat de o cronică de album la care Tănase comentează destul de mult. Cronica, aici. Sunt păreri interesante exprimate în pagina asta... :)