Dorel din strada şantier

Vinerea trecută plec de la muncă şi mă "împiedic" de un stâlp atârnând peste stradă. Îmi imaginez imediat că un Dorel de pe şantierul din zonă a lovit cu macaraua stâlpul dintr-o minusculă neatenţie, absolut scuzabilă, nu-i aşa?

Trec pe sub el întrebându-mă ce se întâmplă dacă stâlpul ajunge să cadă pe ceva sau pe cineva. Văzând o maşină a Luxten-ului îmi imaginez că echipa respectivă va pune stâlpul la loc. Nimic mai fals! Aveam să constat luni că stâlpul e tot atârnat peste stradă, sprijinit doar de pământul de la un capăt şi de cablurile electrice pe care, până vineri, el le susţinea. Echipa Luxten luase doar becurile din vârful stâlpului, probabil de frică să nu fie furate...

Cred că abia joi stâlpul de pe strada şantier a fost îndepărtat din mijlocul străzii. Sunt din ce în ce mai iritat de ideea de a trece aproape zilnic, prin praf şi noroaie, pe această pseudostradă. La fel cum sunt pe zi ce trece mai puţin dispus să mă trezesc dimineaţă pentru a merge la un loc de muncă care nu mai corespunde de mult aşteptărilor mele... Poate sunt eu "nebun" dar la câte "minuni" trăiesc aproape zilnic sunt de părere că nu mai sunt de mult timp cel mai bolnav din firmă... Şi insist să precizez că vorbesc aici de sănătatea psihică...

Dar despre unele poveşti de la muncă sau de prin casa de nebuni (văzută, simplificând mult lucrurile, în opoziţie cu Casa cu prieteni) în altă postare...