Ajung acasă, cheia e în uşă, bat... şi bat... şi bat... Într-un târziu deschide mama care e tare mândră:
-Ce urechi am avut!
-Da, bat de jumătate de oră!
De data asta nu am mai făcut niciun efort pentru a masca ce simţeam. Tonul meu a sunat clar a reproş.
Încă odată pe ziua de azi, sunt scârbit!!! :(
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu