Sănătate (la birou)...

Încă din decembrie intenţionam să scriu pe tema asta dar... nu am acordat prea multă importanţă acestei probleme în acea perioadă.

Azi m-a cam scos din sărite o altă fază pe aceiaşi temă...

Aud că, la 3 luni odată, firma e obligată să-mi dea adeverinţă pentru medicul de familie. Văd că acea adeverinţă este dată în special celor care au stat în concediu medical în ultimul an (morţilor vii, ramoliţilor, angajaţilor de umplutură sau cum mai vreţi voi) lucru, într-o mică măsură, de înţeles. Mai aud că un coleg oarecare (într-o situaţie asemănătoare cu a mea, fără concediu medical de când a venit în firmă) a fost întrebat de către un oarecare şef dacă are nevoie de adeverinţă. Pe mine nu m-a întrebat nimeni. Mai aud o chestie şi asta chiar m-a înfuriat: Dacă ai nevoie de adeverinţă să mergi la un doctor vii tu la mine să-mi ceri!

Ei bine, eu sunt de părere că în situaţia unei îmbolnăviri asta este ultima chestie care-ţi lipseşte, să alergi la HR (parcă aşa se cheamă departamentul, nu-i aşa?) ca să-ţi iei adeverinţa...

Concluzia pe care o trag eu după astfel de momente şi nu numai: pe angajator îl doare în fund de starea ta de sănătate!

Concluzia mea este ajutată şi de felul în care văd că e tratat controlul anual de medicina muncii. Ei bine, şi la acest control văd că se porneşte de la ideea că un individ care nu raportează vizite la doctori este un individ suficient de sănătos încât medicul de medicina muncii să-l expedieze fără prea multe cuvinte. Să aştepţi o recomandare de control preventiv sau cine ştie ce analiză de aceşti medici de medicina muncii pare pură utopie. Ei sunt fericiţi că au scăpat de la firmă cu câteva minute mai devreme şi, în primul rând, că şi-au mai adăugat o sumă (deloc mică, bănuiesc) la venitul personal mai degrabă pe nemuncă decât pe muncă.

M-am mai gândit din când în când în ultimele luni la starea mea de sănătate (fizică). Poate m-am gândit şi să verific dacă într-adevăr stau atât de bine pe cât bănuiesc HR-ul şi medicul de sănătatea muncii. Dar de fiecare dată mi-am amintit două chestii: căcatul ăsta de stat român mi-a demonstrat cel puţin odată că nu exist (nu ştiu cine-şi mai aminteşte acea campanie de cupoane pentru controale obligatorii, cupoane pe care se spunea că le primeşti acasă apoi mergi cu ele la un multiplu medaliat medic de familie care te trimite la alţi multiplii medaliaţi care te analizează şi-ţi spun cât de mort eşti; ei bine, acel extraordinar de bine tipărit, securizat, corect completat cupon a ajuns la destui oameni din jurul meu, bolnavi cu abonament sau aparent sănătoşi, dar la mine nu a binevoit să ajungă) plus că oamenii par să fie cu toţii de acord că sistemul de sănătate gratuit (de fapt plătit din acel minunat fond de sănătate pe care, de-ar fi să aleg, nu l-aş plăti pentru că până acum l-am plătit de pomană) este minunat dar te tratează ca pe un homeless care apelează la mila publică. Şi atunci? Ce poţi să faci? Îţi propui să laşi în continuare celor din jur impresia că eşti sănătos şi speri ca sensibilitatea socială să nu-ţi fie suprasolicitată de vreo problemă care să te oblige să te expui sistemului "gratuit" de sănătate plin de medici care ar putea avea o plăcere mai mare judecând decât vindecând.

Mi-e scârbă!!!