O lună cu bune şi rele (1)

Au trecut deja 3 finaluri de săptămână calde.

În primul am ieşit în parc, am cercetat zonele de plajă, nu mi-a plăcut noua faţă a IOR-ului unde găseşti mult mai mult asfalt iar iarba este măcelărită de multiplele şanţuri care, cândva, vor folosi la ceva probabil. Pe dealul cu dor, unde anul trecut încă mai puteai urca pe pământ cu bicla (îmi aduc aminte că m-a şi filmat Bogdan când am făcut acea plimbare în care, culmea ghinionului, nu am găsit o terasă care să aibă bere) acum e asfalt până sus, ca biciclist având de luat multe curbe pe aleea în zig-zag. Am tras o plimbare pe jos de vreo 10 km.

În al doilea şi al treilea am ieşit totuşi la plajă. Am terminat cu ocazia asta cartea lui Mândruţă pe care o începusem prin martie, înainte de o seară Lecturi urbane la care n-am mai ajuns şi am început Celebrul animal al lui Lazurca, o carte luată ieftin de la Polirom cu vreo 2 ani în urmă. Dacă Mândruţă îmi era cunoscut şi mă bucuram că a adunat în volum articolele pe care, cel puţin în parte, le citisem deja în Dilema veche, despre Lazurca nu-mi aminteam nimic, nici măcar motivul pentru care mă atrăsese cartea. Fără să-mi trezească în mod deosebit interesul, pare totuşi o carte rezonabilă. Momentan mi-a rămas lipită pe creier chestia cu scârţâitul şeii care, spune Lazurca, trebuia strânsă şi unsă. Am senzaţia că în realitate şaua nu scârţâie şi nu are nevoie să fie unsă. Mecanica asta!

În Mândruţă am avut surpriza să găsesc citat un comentator de pe blogul lui Vulupe. Ce mică e lumea!

N-am mai avut chef de citit anul acesta. Acum, că a început sezonul de plajă, poate voi mai citi câte ceva doar aşa, ca să omor timpul. Pentru că, m-am lămurit în sfârşit, nu îmi aduce mare folos nici să caut zone aglomerate unde să casc ochii după gagici, nici să caut zone retrase în care se mai întâmplă să reţin atenţia vreunui homosexual care, uneori, nu se mulţumeşte doar să privească sau să încerce o conversaţie. M-am cam săturat de astfel de tentative, pe alocuri jalnice! Cu astfel de ocazii mă tot întreb ce mă face suficient de bun încât să constitui o atracţie pentru astfel de oameni (care, în mică măsură, îmi fac şi un bine pentru că am ocazia să mă obişnuiesc să fiu privit insistent, să răspund când sunt provocat la conversaţie sau să resping cu eleganţă şi fermitate când individul îmi depăşeşte limita de confort) dar insuficient pentru a fi acceptat un interval mai mare de timp de către o femeie. Este genul de situaţie care, fără să mă înfurie, mă pune pe gânduri...