Nu dragă, nu te deranja să mă iubeşti...

Nu te deranja

Asculta mai multe audio diverse


Dimineaţă plec de acasă mult mai devreme decât de obicei. Se pare că mă trezeşte uneori devreme lumina de afară. Din aproape în aproape, s-a nimerit să plec la o oră la care ştiam că o pot întâlni. Mă uit după ea la cele două staţii de unde mă aşteptam să urce, mă poziţionez în metrou aproape de uşa la care mai urcase cândva. Nu apare... N-am avut ocazia să exersez acel "Îmi permiţi să-ţi vorbesc?" pe care l-am gândit în ultimele zile drept cea mai potrivită metodă de abordare a unei întâlniri cu ea. Dar dacă nu a apărut...

Seara, din cauza ploii şi pentru că am ţinut neapărat să termin de citit jurnalul turei lui Ioan în Măcin, am plecat la o oră la care ştiam că ea este de mult trecută spre casă. Cobor relaxat pe peron, fac câţiva paşi şi, în reflexul de a privi oamenii de pe peron, o văd. M-am depărtat într-o secundă. Vine metroul şi mă gândesc să i-l las doar ei. Urc totuşi. La staţia la care a coborât ultima dată când o văzusem cobor, privesc în lungul peronului, nu o văd, urc la loc. Într-un fel îmi pare bine că nu o văd, m-am tot gândit zilele trecute cât de stupid ar fi ca ea să ajungă aproape vecină cu Steluţa...

Fiind totuşi condus de o curiozitate tembelă, avansez în metrou cu gând să o caut cu privirea şi la ceea ce consideram deja ca fiind fosta ei staţie. Avansez... Avansez... Deodată o văd în dreapta mea. Întorc privirea spre nicăieri, mă aşez lângă o uşă, îmi dau seama că este uşa pe care ar putea să coboare ea aşa că mă retrag pe cealaltă parte. Ne despărţeau 2 metri. Se ridică, măreşte distanţa îndreptându-se către cealaltă uşă. O văd coborând, când metroul pleacă din staţie apuc s-o văd aproape de scările de la capătul peronului.

Încă sunt calm... Dar câteva clipe mai târziu am început să rumeg amintirile despre ea. Mi-am dat seama că au existat câteva luni în care mi-am dorit să discut cu ea o chestie destul de personală pe care, chiar după ce am discutat-o cu psihologul meu, tot nu am rezolvat-o în întregime. Şi atunci, dacă un profesionist nu m-a putut ghida către rezolvarea perfectă (în definitiv, rezolvarea perfectă ar fi fost dacă nu ajungeam să am ce să-mi doresc să-i povestesc Roxanei despre ultimii ani) oare ce treabă bună ar fi putut face Roxana? Poate n-aş fi făcut altceva decât să mă conving din nou că e total dezinteresată de viaţa mea.

Următorul gând deja trimitea către ea ceva ură şi furie. Mi-am amintit de o discuţie în care îmi explica de ce nu iubeşte copii/ nu-şi doreşte copii. Se întreba ea atunci, plecând de la declarata convingere că va naşte gemeni: "Cât să mi se dilate şi mie vaginul?". De fapt toată discuţia asta ascundea altceva. Am aflam mai târziu ce dar nu am făcut legătura cu acea discuţie despre copii. Ei bine, cred acum fie că era foarte puţin informată în legătură cu variantele pe care i le oferă ştiinţa şi propriul trup, fie îşi bătea joc de mine parcă ştiind că vor trece ani până să-mi dau seama de asta.

Onorabilă domnişoară! Fă! Vezi că lumea medicală a inventat şi alt tip de naştere. Nu-i musai să împingi până arunci bebeluşul în perete! Poţi să-l naşti şi altfel. Unii spun că este mai bine aşa, atât pentru mamă cât şi pentru copil. Eu, încercând să privesc lucrurile dintr-o perspectivă psihanalitică, mă întreb dacă a făcut cineva vreo cercetare care să demonstreze dacă felul în care s-a născut individul are vreo influenţă în viaţa viitorului adult. Mă refer aici la influenţe asupra tipului de ataşament, asupra vieţii sale sexuale, asupra predispoziţiei către depresii. Părerea mea, încă nedocumentată din punct de vedere ştiinţific, este că cezariana poate influenţa urât viaţa proaspătului născut individ.

Prin urmare, revenind la onorabila domnişoară Roxana, constat că-mi pare rău uneori că nu am aplicat pe ea unul dintre puţinele comportamente pe care le-aş fi putut copia de la tata. Poate că Roxana chiar merita să fie lovită, f***** sau măcar înjurată. Poate că această femeie nu merită să fie respectată. Poate e într-adevăr un monstru deşi în ultimii ani am făcut destul de mari eforturi pentru a-i curăţa cât de cât imaginea.

După cum suna o reclamă la Hochland, ea ar putea acum să gândească: "Dacă îmi dă o palmă data viitoare?"

Pentru că nu am habar când şi în ce dispoziţie o voi revedea, deocamdată îi adresez doar ţapinărescul Du-te naibii de aici!



Le mulţumesc amicilor Ţapinari pentru piesa asta! :)

Apropo, vineri, Tănase cu Semne are concert în Regie, detalii aici.