Am întâlnit un psihotic

O zi caldă în care-mi făceam obişnuita baie de soare. Eram în căutarea unui loc liniştit în care să mă pot aşeza să citesc. Stau o clipă locului şi privesc după raţe. La fel cum, cu câteva săptămâni în urmă, mă oprisem să privesc trei ţestoase. Apare un nene în vârstă cu chef de vorbă. Cred că mi-a devenit pe loc simpatic pentru că omul era însoţit de o bicicletă (un DHS destul de jalnic, cel mai probabil o bicicletă ieftină). Cum o discuţie despre spaţii verzi era potrivită într-un parc, cu aşa ceva a debutat şi discuţia noastră. Dar continuarea...

-Domnule, nu vezi că în ţara asta toţi au voie să te omoare şi să te fure?
-Nu ştiu dacă lucrurile stau neapărat aşa. Probabil dumneavoastra aveţi mai multe informaţii despre această problemă. Îmi puteţi spune câţi dintre cunoscuţii dumneavoastră au fost omorâţi?
-Unul singur. La spital. L-au înjunghiat doctorii în inimă şi apoi au acoperit gaura cu un plasture să nu iasă sângele.
-Incidentul este în mod categoric regretabil. Totuşi, statistic vorbind, cât reprezintă acest cunoscut ucis de doctori exprimat în procente?
-Puţin. Cam 2- 3 %.
-Şi din acest incident izolat aţi tras concluzia că toţi au voie să vă omoare? Am senzaţia că exageraţi un pic.
-Nu exagerez de loc. Nişte nenorociţi vor să mă omoare.
-Să înţeleg că aveţi dovezi în acest sens?
-Da. Eram odată cu bicicleta pe trotuar, lângă trecerea de pietoni. Am aşteptat cinci minute, o maşină a aşteptat şi ea lângă mine. Exact când am început să traversez maşina a pornit în trombă şi m-a lovit. M-a aruncat la 20 de metri.
-Deci în 2- 3 metri maşina a prins o viteză atât de mare încât impactul v-a aruncat la 20 de metri. Înseamnă că era o maşină performantă dacă a avut atâta forţă.
-Da.
-Şi spuneţi că s-a întâmplat pe trecerea de pietoni?
-Nu. Eram la colţul străzii care este tot aia cu o trecere de pietoni.
-Îndrăznesc să vă contrazic. În intersecţii nu se aplică exact aceleaşi reguli ca la trecerile de pietoni. La colţul străzii ai dreptul să traversezi ca pieton dar nu ai prioritate.
-Ba a vrut să mă omoare!
-Sunteţi de acord să discutăm şi despre cealaltă convingere a dumneavoastra, legată de faptul că în ţara asta toată lumea are voie să vă fure?
-O să dovedesc că e aşa.
-Vă întreb la fel ca în cazul crimelor, aţi avut cunoscuţi care să fi fost victime ale unor furturi.
-Chiar eu am fost furat!
-Îmi pare rău. Au existat şi alte persoane în jurul dumneavoastra care să fi fost furate.
-Nu. Dar eu am fost furat de 5 ori. De 5 ori mi-au furat bicicleta.
-Nu-mi place deloc să aud de furturi de biciclete. Pedalez şi eu şi e clar că nu mi-ar plăcea să-mi fure cineva bicicleta. Îmi povestiţi în ce condiţii v-au fost furate?
-De pe scara blocului. N-am loc în casă aşa că ţin bicicleta pe hol.
-Presupun că aveţi casa aglomerată. Aţi putea totuşi încerca să găsiţi un loc în casă şi pentru bicicletă, aşa ar fi mult mai greu de furat.
-Păi nu mă lasă nevastă-mea!
-Nici pe balcon nu vă lasă?
-Pe balcon e plin de flori.
-Nu aţi putea renunţa la o parte din flori, în locul creat urmând să ţineţi bicicleta?
-Nu mă lasă nebuna. E casa ei, am luat-o cu doi copii. Ce era să fac dacă am p*** mică?
-Afirmaţi că soţia este nebună. Puteţi demonstra asta?
-Nu ştiu ce o apucă. Cred că-i pun ăştia ceva în mâncare.
-Aştia fiind persoane apropiate, care au acces în casă?
-Nu. Ăştia de la magazin.
-Sugeraţi că la magazin mâncarea este contaminată cu pastile care provoacă nebunia?
-Nu ştiu dar e posibil.
-Aţi remarcat în jurul dumneavoastra, printre vecini de exemplu, persoane care se comportă asemănător cu soţia?
-?!?
-Întreb pentru că, după mintea mea, vecinii este destul de probabil să se aprovizioneze de la acelaşi magazin de la care cumpără şi soţia. În această situaţie, dacă mâncarea este contaminată, ar putea deveni şi vecinii nebuni.
-Domnule, nu ştiu de ce, ăştia vor să mă omoare. M-au obligat să fac o radiografie ca să mă omoare. Am vrut să mă feresc, i-am minţit spunând că am făcut-o deja dar ei nu m-au crezut şi m-au obligat să o fac. Au venit cu o maşină şi m-au luat de la uşă.
-Deci v-au făcut acea radiografie în urma căreia trebuia să muriţi.
-Da.
-Când s-a întâmplat asta?
-?!?
-Acum câteva zile, acum câteva luni, acum câţiva ani?
-Era prin 1994- 1995.
-Deci acea radiografie mortală v-a fost făcută în 1995 iar dumneavoastra, după 16 ani, încă trăiţi. Cum vă explicaţi?
-M-au păzit îngerii...
-Îmi pare rău, eu nu sunt de acord cu teoria asta legată de îngerii păzitori deci pe tema asta, oricât am discuta, nu cred că putem cădea de acord.
-Domnule, tu nu înţelegi. Tu eşti de-al lor...
-Eu încerc doar să-mi dau seama pe ce vă bazaţi în convingerile pe care le aveţi.
-Stai să-ţi mai spun una, cu asta sigur te conving.
-Nu ştiu dacă mă convingeţi neapărat dar puteţi să-mi spuneţi.
-Mi-au băgat odată microfon în măsea. Şi nu ştiam de ce mă doare măseaua. Am scăpat de durere doar după ce am scos-o.
-Deci aţi scos măseaua în care era microfonul. Aţi găsit în ea microfonul?
-Nu. Am aruncat-o.
-Deci nu aveţi o dovadă a faptului că acea măsea conţinea un microfon.
-Ăştia mă urmăreau, nu ştiu de ce.
-N-aş vrea să vă supăr dar eu văd lucrurile astea dintr-o altă perspectivă. Părerea mea e că viaţa dumneavoastra normală este întreruptă din când în când de scurte episoade psihotice.
-Paranoia.
-Nu m-aş referi neapărat la paranoia pentru că nu m-am documentat prea mult pe tema asta. Din cele citite de mine rezultă că este mai realist să vorbim despre episoade psihotice.
-E clar! Eşti de-al lor! Eşti mason, evreu şi securist. Altfel înţelegeai!
-Îmi pare rău dar, dacă discutăm în astfel de termeni, nu consider necesar să mai continuăm conversaţia. Eu mă retrag. Vă doresc să aveţi parte cât mai mult timp de bicicletă şi să fiţi suficient de sănătos încât să mergeţi cu ea încă mulţi ani de acum încolo.


Mă urnesc şi încerc să mă depărtez de bătrân pe o direcţie pe care să nu fiu uşor de regăsit. Într-o mică măsură mă temeam că omul o să fie tentat să mă urmărească în încercarea de a mă convinge că aştia chiar vor să-l omoare dar îl păzesc îngerii. Câteva minute mai târziu se întâmplă să mă regăsească. Îmi arunc o scurtă privire în spate şi observ că mă ocoleşte cu bicicleta. Când ajunge în dreptul meu îl aud:

-Vă rog să nu vă supăraţi pe mine. Nu am vrut să vă deranjez. Îmi cer scuze.
-Staţi liniştit că nu-i nicio supărare.
-Îmi cer scuze că v-am supărat.
-Dinspre partea asta nu vă faceţi griji. Nu m-am supărat deloc.


Mă depăşeşte, îşi vede de drum, îmi văd la rândul meu de drum. Regăsesc un mic petic de iarbă pe care mă mai aşezasem la plajă şi, în mijlocul lui, găsesc acum un rahat. Şi mă gândeam că e mai rezonabil să mă supăr pe nesimţitul care n-a văzut toaletele, preferând să-şi facă nevoile pe iarbă decât să mă supăr pe bietul bătrân care pare-se că a avut multe supărări la viaţa lui.

Şi acum sper să nu mă întrebe nimeni dacă chiar sunt evreu, mason şi securist. :)