La ONG Fest din greşeală

Ieri seară, deşi mă aflam în cealaltă "emisferă" de parc, auzeam diverse cântece ştiute de prin cluburi, trenuri sau cabane. Pentru că deja mă obosise cititul (uneori este destul de dificil să citeşti despre tine din altă perspectivă) mi-am strâns cearceaful şi, fără intenţii clare, m-am mutat în "emisfera" nordică a parcului Titan, zonă de parc pe care încercasem s-o evit în ultima vreme.

Ajung şi constat că muzica se auzea de la scena ONG Fest 2011, scenă pe care, când am ajuns eu, cânta o fată de la A. M. Pathos. După ce am constatat că muzica de munte nu-mi mai provoacă aceleaşi emoţii plăcute precum în urmă cu ceva vreme, după ce am constatat că sunt puţini oameni care s-au oprit să asculte, după ce am constatat că nu recunoşteam niciun chip din public, am dat să mă retrag. Am mai făcut câţiva paşi prin parc, m-am întors la scena pe care fata de la Pathos mai cânta, am mai ascultat puţin, am constatat că atmosfera nu este atât de "încinsă" încât să mă cucerească (deşi fata de pe scenă încerca să ne facă şederea cât mai plăcută, având şi destul talent) apoi m-am îndreptat spre ieşirea din parc la care, cândva, stabileam punctul de întâlnire cu cineva.

Legat de Pathos, pe site-ul lor mi-a atras atenţia proiectul de ecologizare la Omu despre care vor apărea informaţii curând. Este felul în care Pathos participă la Let`s Do It, Romania, zi de curăţenie naţională pe care, spre plăcuta mea surprindere, o popularizează şi o colegă de facultate la care nu percepusem o astfel de ecologistă pornire. Felicitări, Pathos! Felicitări, Nicoleta! Sper ca între LDIR 2010 şi LDIR 2011 să nu se fi adunat prea multe gunoaie astfel încăt să fie loc de mai multă distracţie în cursul zilei de 24 septembrie 2011.

Ceva mai încolo remarc un mic panou de căţărare. Văd că în coardă se află o fetiţă şi, atras de ideea de a vedea cum se caţără copii, zăbovesc câteva minute. Mi se pare interesant să constat că aceşti copii nu au mari dificultăţi până să ajungă la top dar par destul de stresaţi de coborârea în care nu reuşesc să ia poziţia de rapel deşi organizatorii le dau instrucţiuni pe tema asta. Panoul era ideea celor de la ANGR. Până la urmă mă plictisesc şi aici şi mă retrag.

Aproape imediat resimt că zona este prea încărcată de amintiri şi emoţii aşa că mă las dus (eu de mine) pe alt traseu, spre altă staţie de metrou decât cea către care părea logic (din punct de vedere al distanţei) să mă îndrept. Chiar şi aşa, tot mi-am amintit de o seară de noiembrie 2003 în care, peste drum de locul prin care am trecut, trecusem peste o despărţire rapidă pe care bine ar fi fost să o interpretez corect şi să o transform într-o despărţire neutră din punct de vedere emoţional, să o transform în prima şi ultima despărţire de acea persoană...

Interesant a fost că, pe noul drum, am trecut pe lângă blocul care găzduieşte agenţia de turism a Andreei. Nu aveam decât o vagă idee despre localizarea agenţiei aşa că mi-a smuls un zâmbet momentul în care am văzut deasupra intrării bannerul agenţiei. Cândva aveau o ofertă interesantă pe Islanda despre care am scris dar acum văd că nu mai apare pe site. Acum pare interesantă oferta de schi de la poalele unui vârf din Austria pe care ar fi vrut să urce fratele meu vara aceasta. Cred că n-am mai văzut-o pe Andreea din vara lui 2007 dar sunt convins că a rămas aceiaşi tânără isteaţă, pasionată de turism, orientată spre client şi, de ce să nu spun şi asta, plăcută ca prezenţă precum mi-o amintesc eu.