Azi mi-am dat din nou seama că am mai multe motive decât mi-am imaginat pentru a-mi urî familia. O supradoză de ură la adresa apropiaţilor (fraţi, părinţi) şi ceva mai puţină pentru restul rubedeniilor cu care interacţionam cândva mai des.
Să vă mulţumesc pentru că mă ajutaţi să-mi urăsc viaţa?
Sau să vă întreb dacă ştiţi cu ce v-am greşit?
Sau să întreb dacă voi, în relaţia cu mine, sunteţi întrutotul curaţi?
Eventual să îndrăznesc să vă cer ajutorul?
Mi-e groaznic de silă că am ajuns să împart cu voi doar un spaţiu şi nişte legături de rudenie. Eu mă aşteptam ca o familie să însemne altceva... Dar familia mea nu face decât să-mi provoace greaţă, din ce în ce mai multă pe zi ce trece...
Sunt al dracu` de furios pe voi azi!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
N-ar trebui ca incompatibilitățile să lase loc urii. Acceptă-i așa cum sunt sau fii tu schimbarea de care are nevoie relația ta cu ei.
RăspundețiȘtergereAna, crede-mă că de minim 2 ani încerc să înţeleg (şi) ce trăiesc ei şi să-mi adaptez propriile reacţii astfel încât să aibă toată lumea cât mai puţin de suferit. Dar ai mei nu sunt genul de oameni care să aprecieze astfel de eforturi. Iar incidente precum cel de vineri mă descurajează, deprimă, înfurie odată în plus.
RăspundețiȘtergereCred că o să scriu despre asta dar am nevoie să-mi refac capacitatea de concentrare înainte.
Nu ştiu dacă poţi să-ţi imaginezi cum e să apreciezi mai mult rudele sosite indirect în familie în dauna celor mai apropiate...
Nu stii? Iti spun eu. Da, pot, putem, multi dintre noi, sa ne imaginam ce inseamna sa ai o familie cu probleme. Putem foarte bine sa intelegem prin ce treci. Nu, nu sunt vorbe goale, chiar inteleg. Dar, in acelasi timp, stii ce-mi vine sa-ti spun? Nu-ti mai plange de mila. Nu-ti mai gasi ca scuze pentru esecurile tale greselile altora. Da, n-au facut, nu fac lucrurile cum trebuie, cum ai fi meritat sa le faca dar tu esti un alt om, esti altcineva, nu esti legat, lipit de ei. Tu esti dator sa-ti traiesti propria viata. Sa lupta pentru binele tau. Care poate fi obtinut, asta e clar.
RăspundețiȘtergerePe ei, trebuie sa-i lasi in urma. Nu e nevoie nici sa-i aprobi, nici sa-i intelegi, nici macar sa-i ierti sau sa-i accepti asa cum sunt. Doar sa iti croiesti un drum separat.
Tu tie trebuie sa iti spui ca poti, ca iti esti suficient, ca trebuie sa alegi, din viata, lucrurile bune... sunt, poate nu le vezi, ca nu faci acum decat sa privesti prin ceata, voit sau nu dar ele sunt... traieste pentru tine, prin tine, nu in umbra reactiilor celorlalti!!!
Pănă la urmă chiar nu are importanţă dacă înţelege cineva ce trăiesc. În definitiv, dacă îmi este permis, fiecare cu a mamei domniei sale...
RăspundețiȘtergereFapt este că o viaţă pornită cu dependenţă, evitări, frustrări, minciuni (este nevoie să explic că doar aşa ceva am avut de învăţat de la mult iubiţii mei părinţi?) este extrem de dificil de explicat/ înţeles/ acceptat/ schimbat.
Ca teorie este simplu... Pur şi simplu fugi de ai tăi, îţi închiriezi cutiuţa ta, rupi orice relaţie cu ei, îţi trăieşti viaţa. Dar când chiria pe cutiuţa ta ţi-ar mânca jumătate din salariu, când cutiuţa trebuie mobilată, când apar diverse alte responsabilităţi care îţi pică brusc doar ţie în cap deşi eşti mai degrabă nepregătit să ţi le asumi... oare rămâne la fel de simplu?
Am cunoscut cândva o femeie curajoasă care, datorită împrejurărilor, înţeleg că a trebuit să răcească puternic relaţiile cu familia sa dar acea femeie nu-şi începuse viaţa în împrejurări la fel de nefavorabile precum cele în care am trăit/ trăiesc eu. Pe ea trecutul a făcut-o puternică, situaţie în care era de aşteptat ca într-o zi să-şi câştige, din multe puncte de vedere, independenţa.
Imi mentin parerea, clar. Da, desigur, fiecare cu ale lui. Insa, daca iti expui durerile, si trairile aici, e normal sa accepti si comentariile, chiar daca nu iti sunt pe plac.
RăspundețiȘtergereDeci... toate lucrurile pe care mi le spui tu, mie mi se par scuze. Nu vorbesc de dragul de-a vorbi, crede-ma, nici nu e teorie, absolut deloc. Provin dintr-o familie cu cinci frati, am crescut extrem de greu - imi aduc si acum aminte cum ma furisam noaptea sa rup un colt de paine, sa-l mananc pe ascuns, portia niciodata nu imi era de ajuns... la 19 ani am plecat de-acasa rupand relatiile total cu familia mea - propria mea mama mi-a aruncat lucrurile in strada, m-am mutat in alt oras, am locuit intr-un camin de studenti ani de zile, am facut o facultate, prima, extrem de greu, noaptea lucram la un magazin alimentar non stop si ziua ma duceam la scoala pentru ca altfel nu ma puteam intretine... dupa ani am reluat legaturile cu ai mei si ele au ramas, de atunci, de suprafata, dar am preferat sa fie asa pentru ca nu faptul ca dadeam vina pe ei era o solutie... ce sa-ti mai zic? Stiu si ce inseamna sa fii batut - cicatricile stau dovada, maltratat si semi-abuzat sexual... deci, te rog, nu te mai gandi ca situatia ta e cea mai cea... solutii, exista, cred ca depinde de tine, de dorinta ta de a merge mai departe, de a schimba ceva...
Da, greutatile te fac mai puternic, te obliga. Dar asta cat timp nu te lasi complesit de plangerile de mila...
1) Obişnuiesc de ceva vreme să ascult şi părerea celorlalţi deşi, de cele mai multe ori, argumentele nu prea se potrivesc cu poziţia susţinută de aceştia. Dacă nu acceptam să-i ascult şi pe ceilalţi, aş fi putut să închid comentariile, să moderez sau chiar să nu scriu nimic.
RăspundețiȘtergere2) Pentru a doua oară într-un an de zile, cineva (tu de data asta) îmi descrie o situaţie care, conform sistemului meu de valori, este vizibil mai dură decât ce am trăit/ trăiesc eu. Nu afirm totuşi că, prin comparaţie, eu am (avut) o viaţă fericită. Afirm doar că, dată fiind experienţa de viaţă, tu eşti mult mai îndreptăţită să te exprimi critic la adresa mea în comparaţie cu majoritatea celorlalţi.
3) Nu ştiu dacă vei fi de acord cu mine dar eu sunt de acord cu ideea că, în faţa greutăţilor, oamenii pot reacţiona diferit. Unii au forţa pe care ai avut-o tu, alţii sunt mai slabi şi se lasă copleşiţi de evenimente şi amintiri precum fac, cel puţin în aparenţă, eu. Nici tu nu ai ales să fii puternică, nici eu nu am ales să fiu slab. Pur şi simplu aşa s-a nimerit să ne formeze media factorilor care ne-au influenţat vieţile.
Da, pana la urma, tu ai dreptate. Si, oricum, problemele noastre, pentru fiecare dintre noi, sunt cele mai mari, pentru ca le traim noi. Poate ca am gresit si eu spunandu-ti toate de mai sus dar am vrut sa te incurajez cumva... sa iti dau de inteles ca poti... ca trebuie sa poti... pentru c-as vrea sa iti fie bine!
RăspundețiȘtergerePănă la urmă dreptatea s-ar putea afla undeva la mijloc, între părerea ta şi părerea mea.
RăspundețiȘtergereNu consider că ai greşit faţă de mine scriind ce ai scris zilele trecute. Dacă eşti de părere că nu ai greşit nici faţă de tine atunci e OK.
Cât despre TREBUIE să poţi, am ajuns la concluzia că ar fi frumos să pot dar, dat fiind că viaţa mea este influenţată de o mulţime de factori atât interni cât şi externi, este rezonabil să cer de la viaţă suficient de mult încât să pot spune că mi s-a îmbunătăţit calitatea vieţii dar şi suficient de puţin încât să simt că sunt şanse mari ca acele schimbări să se producă, astfel încât să evit dezamăgiri la fel de mari sau mai mari în comparaţie cu cele din trecut. Complicat...