Zile (mai) pline

Câteva zile, interesante în felul lor, cel puţin pentru mine.

Miercuri, trec ceva mai uşor decât mă aşteptam peste o intervenţie medicală.

Joi, după o pauză destul de mare (cine a mai numărat săptămânile?), o porţie relativ modestă de cumpărături. Ce să fac? Sunt obligat să fiu atent cu bugetul, dat fiind că vreau să las loc şi de ceva distracţii din când în când... De exemplu o tură simplă, banală, de unul singur prin Baiului sau Bucegi, poate chiar de Moş Nici-o-lae dacă am parte de un liber atunci...

Vineri, aflu că problema medicală evoluează bine. Chiar aveam nevoie să aflu că e bine...

Înainte de asta, mi se taie respiraţia revăzând-o... Nu ştiu de ce sunt în continuare surprins când se întâmplă... De data asta ajunseseră să ne despartă doar 2 metri. Când a coborât a avut grijă să se depărteze... E clar că în lumea ei nu au loc şi alţi oameni, alte păreri... Ea ştie că trebuie să mă ocolească şi pace bună...Probabil şi atitudinea ei de acum mă face să spun în continuare că este cea mai interesantă persoană pe care am cunoscut-o... Cândva o iubeam... Acum am plasat-o, la egalitate cu altă cunoştinţă de gen feminin, pe locurile 1- 2 ale topului femeilor despre care pot spune că nu înţeleg din ce motiv s-au purtat cu mine aşa cum s-au purtat/ se poartă cu mine aşa cum se poartă... Adevărat, una a fost rece iar alta m-a răsfăţat... Dar rezultatul final a fost negativ cu ambele... Ambele au sfârşit prin a refuza să mai comunice cu mine... Cine să le înţeleagă?


Sâmbătă, pe la prânz, un duş rece care mă adusese aproape de a da ceva apă la şoricei... Ce dracu! Chiar aşa prost stau? Până la urmă am ajuns la concluzia că nu-i dracul aşa de negru şi, câteva ore mai târziu, m-am surprins în flagrant delict de gândire vagă.

Un pic mai târziu, într-o staţie de metrou, văd din nou oamenii care strâng semnături împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. De câteva seri le tot dau târcoale iar azi am decis să semnez şi eu. Încep să fiu de părere că este bine să-ţi clarifici, recunoşti, declari convingerile. Iar convingerea mea, în ciuda valurilor de propagandă care pare să fi convins câţiva amici (am avut surprize pe tema asta văzând ce au like-uit pe Facebook), este că Roşia Montană nu va avea mai nimic de câştigat din minerit. Sper să apuc să vizitez şi eu Roşia Montană agroturistică...

Oamenii vor putea fi găsiţi în continuare la metrou aşa că, dacă eşti la fel de convins ca mine că trebuie semnat împotriva cianurilor, poţi trece pe la Unirii, Victoriei sau Dristor (eu pe aici i-am remarcat dar ei este posibil să se afle şi în alte staţii) pentru a semna. Detalii, aici şi aici.

A urmat ceea ce va deveni probabil obişnuinţa de a merge la film sâmbăta. De data asta, aşa cum probabil bănuiesc cei care mă urmăresc constant, am ales Pielea în care trăiesc. Săptămâna viitoare cred că voi trece tot pe la Studio pentru Dacă bobul nu moare.

Între timp termin al treilea volum de Nabokov din seria de care nu am apucat să scriu în pagina de lecturi.

Seara, acasă, obişnuitele bocete, bufnituri, înjurături... Genul acela de atmosferă în care parcă te-ai simţi un pic vinovat dacă eşti mai binedispus în comparaţie cu ceilalţi... Fiecare cu ale lui...

Mai sunt multe de spus dar... pe moment am scos un rezumat pentru cei care, din când în când, se întreabă ce mai fac.