joi, 19 ianuarie 2012

Despre frică...

Se pare că am mai avut o postare cu acest titlu... Nu ştiu când, nici nu îmi propun acum să o caut.

Vreau doar să scriu că, după seara de marţi din Mojo (tare frumos ce s-a întâmplat acolo, îmi pare rău că unele probleme tehnice m-au împiedicat să finalizez şi să postez cronica) am avut parte de o sperietură miercuri dimineaţă.

Speriat fiind, mi-am dat seama că treaba pe care o am de rezolvat şi care nu poate fi dusă la capăt decât cu colaborarea bătrânului este necesar să fie rezolvată URGENT pentru a reduce complicaţiile mai mari care, după semnele de acum, vor apărea cu siguranţă. Ajung acasă şi... constat că vremea rea ne-a recompus celula de bază. Pândesc un moment prielnic pentru o discuţie serioasă dar... mă blochez subit în faţa zâmbetului tembel al dezlegătorului de sudoku. Bătrânul nu dă nici cel mai vag semn că şi-ar aminti ce am discutat în decembrie. La fel, nu dă nici cel mai vag semn că ar dori să colaboreze la rezolvarea problemei. Un nemernic iresponsabil...

Mă gândeam să povestesc despre asta unor persoane cu care am mai încercat să mă sfătuiesc şi cu alte ocazii dar mi-am dat seama că astfel aş emite un semnal gen "am nevoie să te intereseze problemele mele", semnal pe care nu mai intenţionez să-l emit în faţa nimănui. Motivele ar fi cam astea: propriul orgoliu, necesitatea unui minim de independenţă în gândire şi acţiune, faptul că în ultima vreme mesajele mele nu au mai primit răspunsuri potrivite (existând mai degrabă non- răspunsuri sau răspunsuri care dădeau în bălării), faptul că am înţeles că nu poţi impune nimănui să se intereseze de tine.

În aceste condiţii, rămân cu două dimineţi în care m-am trezit speriat şi destul de prost dispus, rămân cu sperietura mea, cu speranţa că lucrurile nu se vor complica totuşi foarte tare, cu chinul şi cu încrederea în oameni încă odată serios zdruncinată.

Şi totuşi, sunt şi oameni care nu m-au dezamăgit. Vorbesc acum de amiciţiile legate pe baza pasiunii pentru folk. Am întâlnit graţie folk-ului, ajutat un pic şi de comunicarea virtuală care m-a scos din anonimat, câţiva oameni cu care doar întâmplător am ajuns la intimitate psihologică dar cu care, în ciuda unor întreruperi cauzate de perioadele mele proaste, relaţiile au avut o oarecare continuitate atât în timp cât şi în tipul de emoţii puse la mijloc. Adevărat, de la oamenii de folk cred că am avut cele mai realiste aşteptări, situaţie în care, nu odată, aşteptările mi-au fost depăşite în sensul frumos.

Dacă m-ar surprinde şi familia la fel de frumos cum m-au surprins oamenii de folk tare bine ar fi...

Câteodată, mă privesc în oglindă cu tristeţe şi, într-o încercare de haz de necaz, îmi spun: trăiască mă-ta care te-a făcut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu