Dimineaţă plec de acasă cu Iulia Guşatu fredonându-mi cum că este bine-n gară că miroase a dor deşi aici despărţirile se nasc şi mor.
Au trecut ceva ani de când conştientizez despărţirile. Acestea, cele amintite, despărţiri de diferite tipuri, dor mai puţin dar tot triste şi, uneori, nedrepte-mi par. Cândva, cu aproape 9 ani în urmă, şi mie-mi mirosea în gară a dor. Acum, gările îmi aduc mai degrabă miros de singurătate. Anul acesta l-am trăit- simţit în Bucureşti, Predeal, Azuga, din nou Predeal şi într-o ultimă zvâcnire a dorului de ducă, în Mangalia. Puţin, în comparaţie cu alţi ani. Dar nici "muză" pentru fugit de acasă nu am mai avut...
Mai târziu, mi-a vizitat neuronul suferind de singurătate Colinda tristă... Ascultaţi:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu