În Iron City, cu lebăda neagră de ora 9

Aseară intenţionam să ajung în Club A dar... lebăda neagră de ora 9 (pentru detalii despre lebădă, citiţi-l pe Taleb) m-a dus în Iron City, la Halba de folk a lui Dan Vasilescu. După ce, săptămâna trecută, Liviu Hoisan mă convinsese să revin în Iron City, după ce redescoperisem clubul doar în mică măsură schimbat faţă de cum îl lăsasem cu aproximativ un an în urmă, a fost simplu să traversez strada dinspre A spre Iron, pentru a salva o situaţie pe care, cu ani în urmă, n-aş fi ştiut s-o salvez, trăind mai degrabă o mare dezamăgire.

Dacă în alte vremuri, după o seară în Iron City ieşea o postare lungă, acum motive tehnice şi de timp limitat mă fac să scriu puţin. Spun doar că:

-publicul de la noile seri de folk este un pic diferit de cel al vechilor seri folk de acolo (şi mă refer aici la cele întâmplate miercurea, până vara trecută)

-deşi diferit, şi publicul lui Dan Vasilescu este destul de fain chiar dacă, pe alocuri, mai şi exagerează prin cantitatea şi volumul vorbelor

-ca altădată, există şi invitaţi pe lângă oamenii cu care cârciuma are contract

-aseară invitaţii au fost surprize foarte plăcute, mai vechea cunoştinţă Costică David (m-am bucurat să-l ascult din nou live) şi necunoscutul (pentru mine) Vali Ştefan

-Vali Ştefan mi-a plăcut mai mult decât anticipam când am citit anunţul despre el pe Facebook.

-datorită fetei de la vioară din trupa lui Dan am ajuns azi să-mi propun ca, în martie, să merg la 1- 2 concerte simfonice la Ateneu (poate mai doresc şi alţii să ştie că, la un concert simfonic, un loc bun costă în jurul sumei de 60 lei)

-domnul Joitzaru, sunetistul actual din Iron City, are un stil destul de plăcut de organizare/ prezentare

-chiar dacă am mers în Iron City singur, au existat mici episoade în care, zic eu, am reacţionat bine în faţa stilului prietenos în care se poartă cei care ascultă folk acolo (pe tema asta datorez mulţumiri chiar lui Valentin Ştefan cu care întâmplarea a făcut să ciocnesc o bere şi tipului pe care îl aveam în stânga în cea mai mare parte a serii)

-un aspect care m-a cucerit, făcându-mă să-mi promit că voi mai trece joia prin Iron City, este obiceiul lui Dan Vasilescu de a începe recitalul cu Om Bun, piesă pe care, cel puţin în ultimele două ediţii, n-am mai avut plăcerea s-o mai aud la festivalul lui Socaciu.

Diseară, merg din nou în Iron City pentru o seară de rock. Dacă nu-i avere... măcar să fie bere! :D