joi, 21 februarie 2013

Mojo, revenirea

Nu mai trecusem pe acolo de peste un an, de la acel concert de folk tânăr cu surorile Ţiţescu, Ioana Pânzariu şi Marius Daşcău, despre care am şi acum în draft o cronică neterminată. E adevărat că în acest an am evitat cam toate cântările de club pe care le-am înlocuit într-o oarecare măsură cu cântări outdoor sau cântări de sală mare (Folk You, Om Bun).

O discuţie purtată cu câteva săptămâni în urmă m-a ajutat să pun în ordine observaţii despre felul în care percep diverse spaţii în care se cântă. Concluzia era că, după unele criterii importante pentru mine, din cluburile prin care trecusem, Iron City era cel care mă incomoda cel mai mult. Ironic, cu Iron City mi-am făcut reintrarea în lumea cluburilor...

Să revin totuşi la seara de cântece de munte organizată de Tituş Constantin. Despre ea mă anunţase pe Facebook Dragoş Toma. Nu ştiam atunci cine urmează să cânte dar îmi propusesem de vreo doua săptămâni să merg. Cu trecerea zilelor am început să bănuiesc apoi să aflu exact cam cine urmează să cânte.

Din punctul meu de vedere, cea mai faină cântare urma să fie cea a Casei cu prieteni. La final am constatat că au mai existat şi alte suprize plăcute. La fel de plăcut a fost şi modul în care Tituş a gândit seara. În locul unor recitaluri lungi, în cadrul cărora să ascultăm, pe rând, oamenii invitaţi, Tituş a gândit o succesiune de microrecitaluri, fiecare persoană/ trupă invitată cântând câte o repriză scurtă de circa 4 cântece după care, în noi porţii de patru cântece, s-a reluat schema. Astfel, nimeni nu a fost lipsit de plăcerea de a-şi asculta favoriţii, chiar dacă s-a întâmplat să plece mai devreme din club (cazul meu, de exemplu).

Când am ajuns, la ceva timp după începerea concertului, clubul era mai plin decât îl văzusem vreodată iar pe scenă era Tituş Constantin. L-am mai ascultat din când în când, în diverse concerte cu mai mulţi invitaţi dar niciodată nu m-am omorât după muzica lui. Ieri seară însă, deşi am fost mai mult indiferent la muzica lui, am fost şi plăcut impresionat de chestii clasice gen Luna în cascade care a sunat fain. Totuşi, Tituş mi-a devenit aseară mai simpatic decât mi-era înainte nu prin cântece cât prin glumele dintre cântece (de exemplu povestea cu fanteziile erotice care apar din primii ani de viaţă) sau prin scurta descriere a contribuţiei sale la organizarea competiţiei de escaladă pe gheaţă de la Buşteni. Am aflat cu ocazia asta că, în sală, se afla şi un alpinist afiliat UIAA...

Ana Teodora, o fiinţă pe care am ascultat-o des pe youtube, a început într-un mod nu tocmai fericit primul microrecital pe care l-am prins. Parcă mi se făcuse un pic greaţă de Soliman Paşa... Chiar auzeam pe cineva sugerând că ea este amatoare, că nu are forţă, că nu prea-şi avea locul într-un concert cu bilet de intrare. Totuşi, preţul mic al biletului a fost şi el remarcat (contravaloarea a circa 700 ml de bere Ciuc) şi, după părerea mea, odată cu trecerea timpului şi cu creşterea valorii recitalurilor, nemulţumiţii s-au lămurit că nici Ana, nici restul oamenilor care au cântat aseară, nu sunt cu adevărat amatori.

Următorul recital a fost al unei tipe de care nu auzisem, membră a clubului Pathos dacă îmi amintesc corect, Zuzi. N-am reţinut nimic special despre ce a cântat dar impresia generală a fost bună. Mi-a plăcut şi faptul că ea a apelat la Paul (Casa cu prieteni) pentru a da ceva greutate cântecelor.

Cei din urmă, dar de fapt cei dintâi din punctul meu de vedere, au urcat pe scenă cei de la Casa cu prieteni.

Crec că am prins fiecare grupare invitată în câte două microrecitaluri. Casa cu prieteni şi Tituş Constantin sunt de părere că au evoluat constant în cele două reprize, un nivel foarte bun pentru Casa cu prieteni şi un nivel mediu pentru Tituş, Zuzi parcă a crescut un pic iar Ana... sunt de părere că a crescut cel mai mult în partea a doua, apropiindu-se oarecum, după părerea mea, de evoluţia Casei cu prieteni.

Ca piese cântate, în afară de Luna în cascade, am mai remarcat Şi te iubesc atât de... (sau cum s-o chema exact această supercunoscută piesă a Alinei Manole), o piesă a lui Emeric Imre, Pseudofabula (într-o interpretare nu tocmai fericită), Suntem vise, Treceţi batalioane române Carpaţii, Copiliţă fără minte, Imnul Dianei.

Pe la 11 noaptea un tip pe care nu îmi amintesc să-l fi cunoscut (într-o tură, virtual sau dintr-un contact anterior prin cluburi) m-a recunoscut şi m-a întrebat dacă e cu mine şi frăţiorul alpinist... Nu era dar l-am sms-it ca să ştie omul că e căutat.

Am plecat din club puţin după miezul nopţii, gândindu-mă că mi-am propus să ies în club şi serile următoare, situaţie în care nu era înţelept să mă supraobosesc din prima seară. Am constatat la plecare că berea, fumul sau amestecul celor două nu mi-au fost tocmai prielnice de data asta. Am remediat oarecum problema printr-o plimbare de aproximativ 45 minute după care, în mod norocos, am fost prins din urmă de un autobuz de noapte când mă aflam cu 4 staţii înainte de casă. L-am luat, am coborât cu o staţie mai devreme decât era logic, am rezolvat în miez de noapte plata unei facturi la ATM-ul Garanti (ce uşurat te simţi scăpând de o astfel de grijă la 1 noaptea!) apoi am finalizat drumul spre casă prin alte câteva minute de mers.

După asta somn apoi muncă şi acum această mică poveste...

În martie, Tituş va organiza o nouă seară de cântece de munte cam în aceiaşi perioadă în care Casa cu prieteni vor avea programat un concert. Despre concertul Casa cu prieteni este aproape sigur că voi afla via Facebook (ce bine e să ai în listă PR-ul trupei!), sper să aflu la timp şi de seara organizată de Tituş şi să pot ajunge la ambele evenimente.

Mai departe câteva chestii tehnice:

-în Mojo s-a schimbat poziţia scenei (acum este situată perpendicular faţă de poziţia cu care eram obişnuit) iar noua poziţie mi se pare mai puţin fericită comparativ cu cea veche, oferind parcă pentru mai puţini oameni vizibilitate şi, cred, o mai slabă sonorizare

-preţurile de la bar seamănă destul de bine cu ce ştiam (exemplu: sticla de Ciuc la 500 ml, 7 lei)

-publicul, deşi numeros, mi s-a părut că s-a purtat rezonabil, uneori chiar plăcut (rar am văzut atât de mulţi oameni frumoşi tentaţi să danseze)

-o idee despre ce s-a cântat vă puteţi face de pe youtube, de aici (pentru Casa cu prieteni), aici (pentru Ana Teodora), aici (pentru Tituş). Pentru Zuzi nu am găsit deocamdată clipuri youtube dar, dacă le voi descoperi cândva, voi lăsa link pe aici.

Şi-am încălecat pe o şa...

2 comentarii:

  1. Salutare,

    Eram aseara pe scena si ma uitam spre public - cand te-am vazut privind atat de atent la prestatia noastra, incat mi-am zis: maine neaparat sa intruu pe Sufletologie ca sa aflu cum am cantat (timp in care am gresit si o nota). Asta pt ca m-am obisnuit cu cronicile f bune si obiective pe care le tii dupa fiecare concert - mersi mult pt acest lucru, ne e de un real folos.
    Mersi si de aprecierile pozitive legate de seara trecuta - nu stiu exact cand ai plecat - pe final lucrurile s-au amestecat f distractiv: scena se umpluse cu Titus la electrica, Zuzi si Ana la voce, eu, Paul, tipul de la bas, Mi la zanganele - o nebunie (dar nu de genul din cantecul Nebunie). Semn ca pe viitor vor putea iesi lucruri si mai bune.
    Pana una alta, poti sa iti notezi de pe acum: pe 21 martie, Casa cu Prieteni canta in Vertigo ;) Ma gandesc si la o cantare mai deschisa, cu socializare inclusa - la munte. Vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Brrrrr, atent deci... Şi eu care mă simţeam aproape total relaxat. :) De altfel, relaxaţi bănuiesc că erau cam toţi oamenii din club aşa că nota greşită de care spui cred că a trecut neobservată. Iar în cazul în care a fost observată, sigur a fost tratată drept improvizaţie. :P

      Este interesant ce spui că s-a întâmplat după plecarea mea (am plecat, cred, pe o nouă porţie de Zuzi, după cea în care Ana s-a alăturat Casei cu prieteni rezultând o combinaţie de voci faină) dar... din păcate aveam o mare nevoie de somn la ora aia. Oricum, sper că nu aţi cântat Nebunie în lipsa mea, mi-aş reproşa că am ratat obişnuitul fragment cu Mi la pietre (fragment pe care l-am remarcat în câteva concerte din trecut).

      Mi-am notat în agendă cântarea din 21 martie 2013 şi... m-am trezit într-o mică încurcătură. Sper totuşi ca până atunci să rezolv problema care m-ar putea împiedica să vin în Vertigo (noul sediu al serilor Folk Frate de miercuri, fostul Salt, situat deasupra lui Shakespeare, în imediata apropiere a lui Iron City).

      Cât despre o eventuală cântare la munte, ar ieşi cu siguranţă la fel de bine ca cea organizată de Folk Frate în Diham, în decembrie 2008. Totuşi, dat fiind că am stat cam departe de munte în ultima vreme iar atunci când am mai urcat am preferat să fiu singur, nu garantez că aş merge cu voi. Oricum, ideea este bună şi va atrage mulţi oameni, cred eu.

      Uite cum îşi aminteşte omul de blogul vechi, de conturi de flickr...

      Aici, navigând către căţeluşul din dreapta, pot fi văzute fotografii din tura Folk Frate sus pomenită:

      http://www.flickr.com/photos/onutza/3091535109/in/photostream

      Ștergere