ADEVĂRUL despre protestul de aseară de pe strada Blănari împotriva domnului Daniel Barbu, Ministru al Culturii

Actualizare 26 octombrie 2013

Cam cu o săptămână în urmă, într-o dezbatere pe Realitatea, în ciuda imaginilor difuzate în care se auzea obsesiv "Nu îl loviţi! Nu îl atingeţi!" un invitat din studio afirma că protestatarii au fost agresivi cu ministrul culturii. Iar realitatea este că ministrul, dacă a fost atins, a fost atins doar superficial şi pur întâmplător de unul dintre noi. Eu, de exemplu, am fost la 50 cm de el când a ieşit din club (chiar am fost un pic şocat de apropiere) dar nu am făcut altceva decât să-i cer demisia.

Despre ideea de premeditare a protestului, cei de la Alburnus Maior au spus foarte corect că un eveniment anunţat pe site-ul unui club era firesc să atragă public interesat de temă. Protestul a început în momentul în care ministrul a refuzat dialogul. Dacă aveam un ministru cu bun simţ, protestul nu ar mai fi avut loc, fiind înlocuit cu o dezbatere între intelectuali. Deci cade în mod categoric ipoteza premeditării.

În plus, revăzându-mă duminica trecută în Piaţa Universităţii cu o parte dintre cei care au protestat în faţa Clubului A, am aflat că un mic grup, animat de o doză exagerat de mare de bunăvoinţă, a cumpărat deja o lunetă pentru autoturismul cu care a plecat ministrul, lunetă care urma să ajungă la minister în cursul acestei săptămâni. Iată cum protestatarii dau dovadă uneori de prea mult bun simţ, însuşindu-şi şi reparând o greşeală care nu le aparţine (sugerez acum că cel care a spart luneta era un simplu client al barurilor din zonă, neavând nicio legătură cu protestele împotriva distrugerii Roşiei Montane), contribuind activ la repararea ei.

În condiţiile acestea întreb:

Cine se află pe partea corectă a baricadei?

Cei care protestează sau cei care subminează economia naţională???

++++++++

Aseară eram extrem de nemulţumit de incidentele provocate miercuri de Jandarmerie la Pungeşti, la ordinul prefectului de Vaslui. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile dar, după părerea mea, prefectul de Vaslui trebuie demis sau obligat să-şi dea demisia. Nemulţumirea se cerea completată cu informare şi, eventual, cu participare la protestul pe care, când am plecat de la serviciu, îl bănuiam ca fiind pe cale de a începe.

Ajuns în Piaţa Universităţii sunt surprins de aparenta linişte din zonă. Nemâncat fiind am pornit în căutarea unei patiserii. O găsesc, îmi iau de-ale gurii, mănânc şi mă întorc în Piaţa Universităţii. De data asta observ câteva feţe cunoscute de la protestele din duminicile post 1 septembrie 2013. Stau în preajma lor, merg să-mi iau o cafea şi, nu mult după aceea, unul dintre noi află telefonic că ministrul Culturii se află la Club A. În câteva minute decidem să mergem şi noi acolo.

O doamnă ne sfătuieşte să rămânem în Piaţa Universităţii pentru că, la Club A, riscăm. Nu am înţeles dacă se gândea la o intervenţie în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor sau mai departe, la posibila noastră reţinere. Oricum, se temea că nu vom mai putea merge la protestul de duminică. Încerc să o liniştesc reamintindu-i caracterul paşnic al protestului nostru. I-am explicat că nu avem de gând nici să înjurăm, nici să lovim ministrul. Nu doream altceva decât să-i atragem din nou atenţia că nu suntem de acord cu modul în care dumnealui înţelege să trateze probleme patrimoniului de la Roşia Montană.

Ajungem la Club A, coborâm şi încercăm să participăm la dezbaterea despre soarta culturii, dezbatere la care ministrul fusese invitat. Acesta refuză să dialogheze cu noi iar o persoană solidă, cu un rol neclar (angajat al clubului sau parte a suitei ministrului, dacă nu cumva era un jandarm în civil), insistă să ieşim din club pentru că, citez: "Aşa vreau eu!".

Cam în acelaşi timp un poliţist a coborât în club pentru puţin timp, retrăgându-se după câteva minute.

Discutăm între noi şi decidem să ieşim din club şi să aşteptăm ministrul pe spaţiul public, împreună cu televiziunile care începuseră să-şi facă apariţia. Conform afişului de la club, nu aveam de aşteptat decât câteva minute, până la ora 21:00. Aproape de această oră, o maşină încearcă să ne calce. Fac apel la poliţie să oprească şoferul dar poliţiştii sunt mult prea ocupaţi cu paza uşii pe care urma să iasă domnul Barbu. Curând aflăm că a vrut să ne calce chiar şoferul ministrului care fusese chemat de şeful său.

Pe fondul scandărilor Vrem cultură, nu cianură ministrul iese din club. Urmează scandări prin care îi este cerută demisia, îi este evidenţiată incompetenţa în gestionarea patrimoniului şi capacitatea, de nedorit pentru un înalt demnitar, de a se lăsa corupt de o firmă particulară care încearcă de 15 ani să calce în picioare interesele românilor.

Pe maşina ministrului sunt aşezate afişe Salvaţi Roşia Montană, exemplare din Apusenii Liberi, imitaţii ale bancnotei de un dolar având la mijloc chipul ministrului corupt.

Spiritele se încing, ministrul se enervează, jandarmii şi poliţiştii încearcă să deschidă drum maşinii demnitarului. Protestatarii anti-RMGC se opun, unii sunt agresaţi, luaţi pe sus, împinşi de forţele de ordine care au folosit mai multă violenţă decât era necesar în acel caz. Sunt de părere că, în special poliţia, nu a promovat examenul la democraţie.

La un moment dat constat că luneta autoturismului este spartă. Doar luneta, nu toate geamurile maşinii, cum am citit pe un site obscur de ştiri. Din păcate nu am remarcat cum s-a întâmplat asta. Probabil în urma acestui incident nedorit poliţia a decis reţinerea celor trei persoane despre care am auzit şi noi, au spus şi televiziunile.

După câteva minute în care s-a refugiat în maşina cu geamuri fumurii (o dovadă în plus pentru lipsa de transparenţă a celor care ne conduc), ministrul, separat de protestatari de un cordon de jandarmi, a coborât, a declarat celor de la B1 TV că este atacat de un grup de neolegionari (după informaţiile mele, afirmaţia ministrului nu este conformă cu realitatea), s-a declarat extrem de ofensat după ce unul dintre protestatari s-a întâmplat să-l atingă (o atingere absolut inofensivă) apoi, cu sprijin serios din partea poliţiei şi a jandarmeriei care aproape ocupase strada îngustă astfel încât noi să nu mai putem bloca maşina, a părăsit zona.

Jandarmeria şi poliţia ne-au înconjurat în timp ce noi încercam să ne dăm seama dacă putem face ceva pentru a-i sprijini pe cei trei protestatari aflaţi în drumul spre secţia de poliţie. Ne menţinem uniţi, analizăm situaţia, constatăm că nu putem face nimic pentru cei reţinuţi (sigur, este frustrant să nu-i putem ajuta dar avem şi noi limitele noastre), mai stăm în zonă o vreme, câţiva dintre noi dau declaraţii pentru posturile de televiziune, o parte dintre noi ne retragem la un bar din zonă pentru a trage concluzii, la un pahar de suc.

Curând, internetul ne oferă declaraţii oficiale despre protest. Prim ministrul ne ameninţă cu dosare penale, ministrul culturii declară că NU A FOST LOVIT dar că maşina este într-o stare destul de tristă, Crin Antonescu declară că anarhia nu ameninţă România, contrazicându-l astfel pe prim ministru.

Între timp sun acasă, să-i rog pe ai mei să se uite la ştiri, îl sun şi pe Andrei, cel care mi-a fost alături la proteste în primele duminici din septembrie, să-l anunţ ce s-a întâmplat.

La metrou, pe ecranele din staţie, este prezentată decizia CNA prin care se interzice difuzarea reclamelor RMGC.

Aproape de miezul nopţii ajung şi eu acasă. Văd burtierele canalelor de ştiri şi constat că unele lucruri nu sunt prezentate corect. Din ce-mi amintesc, este vorba de următoarele aspecte:

-am fost prezentaţi ca protestatari anti Roşia Montană dar în realitate noi suntem pro- Roşia Montană dar anti-RMGC, anti minerit iresponsabil, anticianură, împotriva distrugerii patrimoniului. Practic suntem anti unele aspecte dar nu suntem împotriva dezvoltării durabile a localităţii Roşia Montană

-s-a mai afirmat că maşina ministrului a fost atacată cu pietre. Întâmplător am fost extrem de aproape de maşină, pe lateral, în spatele locului şoferului, apărând şi în filmarea celor de la Antena 3, preluată mai târziu şi de alte televiziuni. Dacă cineva ar fi aruncat cu pietre era puţin probabil ca eu şi cei din jur, protestatari sau forţe de ordine, să nu fim loviţi. Faptul că nimeni nu a acuzat altceva decât lovituri uşoare sau mai dure aplicate de o parte a forţelor de ordine este o dovadă clară care contrazice ipoteza aruncării cu pietre.

Ajuns dimineaţă la birou mă abordează un coleg relativ corect informat dar care face eforturi serioase să mă convingă de faptul că nu avem şanse să oprim cele două proiecte importante aflate în dezbatere în ultimele 6 săptămâni, proiectul RMGC şi proiectul Chevron. Sugerează chiar că vom fi agresaţi de forţele de ordine în aşa fel încât să ne alegem cu vânătăi, fracturi, răni deschise. Înţeleg că unele interese personale îi dictează să mă descurajeze dar nu mă las învins. Ştiu bine că omul are nişte "antene" încă din vremea dictaturii, antene care s-au adaptat şi sistemului politic actual şi care îl silesc să spună doar lucruri convenabile pentru sistem. Altfel, o serie de venituri obţinute în mod imoral de familia sa ar putea să-i fie retrase.