Manele de munte?

Aseară plec de la serVICIU şi, în obişnuitul semicerc parcurs către metrou, îmi sare în urechi un cântec teribil de cunoscut. Se auzea dintr-o maşină cu care aveam să mă revăd câteva minute mai târziu, obligată fiind de trafic să ocolească.

Caraimanul, Coştila ascunsă sub un nor...

Nu mai auzisem niciodată în Bucureşti, dintr-o maşină, dată la fel de tare precum dau cei mai puţin instruiţi manelele, un cântec de munte.

Nici nu ştiu dacă reacţiile zâmbitoare de aseară sunt cele care-mi sunt cu adevărat caracteristice sau era doar un soi de furie mascată. Sau poate era un pic de dor... Sau poate se întâmpla pentru câ, în urmă cu câteva ore, spuneam că pe 1 sau 2 martie plănuiesc o mică ieşire pe munte.

Fapt e că, în ciuda faptului că asculta ceva cât de cât pe placul meu (fiind totuşi suprasaturat de astfel de cântece pe care aproape că nu trece seară fără să le aud), şoferul tot comportament de manelist avea. Altfel, stătea răbdător în coloană, ocazie cu care am putut să-i reţin numărul: B - XX - TIE.

Culmea ar fi să-l întâlnesc cândva într-o tură...

Oare a mai remarcat cineva că multe cântece de munte fac să sufere limba română şi logica? Nu este cazul cu Imnul Bucegilor dar, dacă dai drumul unui playlist de gen de pe Youtube, vei găsi sigur câteva modele din categoria AŞA NU se fac cântece de munte.