miercuri, 12 februarie 2014

Rox, îngropată şi dezgropată



UPDATE 17 februarie 2014

Dimineaţă, după două zile calde în care nu ieşisem din casă, am constatat că locul ocupat de ROX în parcare era acum ocupat de altcineva. Deci... a ieşit...

Muntele de zăpadă nu era de tot topit dar lăsa spaţiu suficient pentru a urca în maşină şi a pleca la drum.


-------------------------------------------------------

Iarnă serioasă, căderi abundente de zăpadă, viscol. După ce se potoleşte cât de cât urgia utilajele adună pe la câte-un colţ de stradă zăpada. Constat că pe un colţ de trotuar pe care-l frecventez şi eu nevoile pietonilor sunt ignorate de conducătorul utilajului care aşează zăpada astfel încât pietonilor să le fie greu să ajungă pe trotuarul deja suficient inzăpezit. Era genul ăla de moment în care eram teribil de tentat să mă simt discriminat. Genul de moment în care mă întreb de ce puternicii zilei acordă atenţie şoferilor şi calcă în picioare nevoile pietonilor.

Trec zilele şi, la doi paşi de bloc, văd un alt morman de zăpadă. Îngropată de el pe trei laturi, o maşină: B - xx - ROX. Biata de ea... Dacă vrea să iasă din parcare are slabe şanse. Îmi şi imaginam proprietara maşinii luând la lopată zăpada în care bietul Tico fusese îngropat de excavatorul Primăriei.

Mai trec nişte zile, se încălzeşte, zăpada are o poftă teribilă să se topească. Totuşi, muntele de zăpadă încă rămâne aproape de înălţimea mea.

Oare cât va dura până când Rox va putea ieşi din parcare?

Oricum, după cum văd eu lucrurile, Rox va fi dezgropată doar de încălzire. Nicio lopată şi niciun utilaj nu o vor ajuta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu