În formă continuată

-Unde e x?

-Îi ţine locul nemernicei de y.

-Doamna y? Nemernică?

-Nemernică în formă continuată chiar. Este a nu ştiu câta oară când nu e la birou fără ca eu să ştiu dinainte asta. I-am spus în faţă că mă deranjează asta dar continuă să se comporte de parcă nu m-ar fi auzit.

-Formă continuată? Ai cuvintele la tine.

-Corect. Pe cale de consecinţă, pot proba acuzaţia.

-Şi eu m-am obişnuit cu limbajul juridic de când cu problema aia.

-Am văzut. Totuşi, nu sunt jurist...

A urmat, pe scurt, o poveste despre cineva care lucrează în domeniu. Dacă aş fi fost jurist... cel puţin unele aspecte ale vieţii ar fi fost mai plăcute...

-Serios? Pune-mă şi pe mine în legătură cu persoana asta.

-Nu pot. Este cel mai inabordabil om pe care-l cunosc.

Mi s-a răspuns cu altă poveste, din acelaşi sistem, tratat de data asta în conformitate cu prejudecăţile legate de banii şi/sau serviciile (ghiciţi voi de ce natură) pe care trebuie să le aduci celui care te ajută să profesezi în domeniul în care deja ai obţinut o diplomă.

-Îţi dai seama? Să şi-o tragă cu unchiul pentru a intra în barou... Până la urmă ea a intrat în barou pe altă cale, a lucrat pe bani puţini, cu timpul a ajuns avocat din oficiu, a apărat fel de fel de infractori. La final a renunţat la carieră găsindu-şi în străinătate un soţ cu bani.

Discuţia s-a întrerupt. Un client intra pe uşă...

Iată cum prejudecăţile pot fi confirmate sau contrazise de poveştile de viaţă ale cunoştinţelor pe care le ai... Adevărul este probabil undeva la mijloc, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori.