Momente

La intrarea în metrou o tânără validează cardul dar încearcă să treacă pe poarta de acces din cealaltă parte a aparatului. Observ, zâmbesc, accept faptul că neatenţia ei mă costă pe mine câteva secunde, îi spun să treacă pe partea cealaltă pe când ea se chinuia să împingă bara de la accesul alăturat. Afişajul revine la normal, taxez, trec şi eu. Mă uit în urmă şi constat că, în condiţii normale, este extrem de simplu să-ţi dai seama pe ce parte a aparatului poţi să treci. Dar, dacă eşti obosit, deprimat, entuziasmat, îndrăgostit, ai 50 % şanse să încerci să treci pe partea greşită.

Ceva mai târziu, deşi metroul nu mi se părea exagerat de aglomerat, o tânără îşi schimbă locul frecându-şi pieptul de pieptul meu. Constat amuzat şi chestia asta.

La Unirii, cobor din tren şi observ că pe lângă mine urcă un rocker. Îl privesc mai atent şi-mi dau seama că, din nou (se mai întâmplase în urmă cu câteva săptămâni), am trecut pe lângă Cristi Ioniţă Zăpadă, solistul Metrock, trupă pe care o ascultam în liceu şi pe care am avut plăcerea să o ascult din nou şi în ultimii ani, în două cluburi (Mojo şi Ageless).



Alt schimb de metrouri, văd pe peron persoana cu care face acum dragoste o tipă cu care ieşeam acum vreo 10 ani. Agitat om... Dă din picior de parcă ar aştepta de-o veşnicie apariţia ei. Simt că urmează să apară şi cunoştinţa mea dar îmi văd de drum. Nu ştiu dacă s-ar schimba ceva în momentul în care i-aş spune că merg din nou pe munte sau că am urcat Valea Albă recent.

Ajung acasă. Prind calculatorul liber (asta se întâmplă destul de rar) aşa că mă uit la fotografiile lui Claudiu din tura din Baiului şi îmi arunc o privire pe google maps căutând zone interesante de vizitat. Momentan am pus ochii pe Perşani şi Călimani. M-au ajutat la alegerile acestea nişte jurnale de pe carpaţi.org şi un jurnal al lui Ioan Stoenică. După ceva documentare şi completare a echipamentului sper să ajung să pipăi şi zonele astea...