Dracula Maraton, impresii de spectator

Sâmbătă 12 iulie 2014, la ora 22:30, s-a dat startul celei de-a doua ediţii a maratonului nocturn din IOR. S-a concurat la 15000 m, semimaraton şi maraton.

Când am aflat eu de competiţie înscrierile tocmai se terminaseră. Oricum nu am în acest moment antrenament pentru 15000 aşa că nu regret neparticiparea. Dar ca spectator îmi pusesem în cap să merg aşa că, sâmbătă spre prânz, eram în parc în căutarea atmosferei care să anunţe competiţia de seara. Erau câţiva alergători, unii cu tricouri de la alte competiţii, alergători care păreau să se antreneze pentru Dracula Maraton. N-am reţinut chipuri dar am convingerea că cel puţin o parte s-au întors seara în parc pentru concurs.

După o repriză de somn, puţin după 20:00 porneam din nou către parc. În zona de start organizatorii începuseră să înalţe poarta Isostar. După câteva probe, poarta a fost aşezată în poziţia cea mai bună, bine ancorată în câteva puncte. Trecătorii priveau cu o oarecare curiozitate, unii se opreau să citească micul banner, copii păreau mai interesaţi de noul obiect de mobilier urban. Câte unii se opreau şi întrebau ce urmează să se întâmple.

Cu ceva timp înainte de start încep să se adune şi concurenţii, să-ţi ridice kit-urile de start, să se încălzească, să-şi prindă numerele. Apar în zonă agenţi de pază care dau de înţeles că vor purta de grijă concurenţilor şi organizatorilor, apar şi ceva poliţişti, într-un târziu apare şi o salvare care, până am plecat eu din parc, nu a avut intervenţii. Organizatorii aveau pregătite o grămadă de bidoane cu Isostar care, alături de apă, aveau să contribuie la hidratarea pe timpul cursei.

În jurul orei 22:00, organizatorul principal, Ilie Roşu (apropiaţii maratoanelor probabil ştiu de mult de obiceiul acestuia de a alerga cu steaguri după el; citisem şi eu despre asta iar sămbătă- duminică am avut ocazia să-l văd la lucru) anunţă că startul urmează să se dea la 22:30 pentru că unul dintre concurenţii cunoscuţi (Florin Simion, şi despre el citisem câte ceva) a anunţat că întârzie.

Apar şi camere video, sesizez o echipă de la Prima TV, mai târziu apar şi cei de la Digi 24, televiziunea mea preferată în toamna trecută, în perioada protestelor.

Până la ora startului se adună şi un grup de spectatori. Se explică ideea maratoanelor istorice, se dau interviuri. Acum, când scriu, mi se face puţin greaţă la ideea supradozei de patriotism de sâmbătă seară. Nu ştiu alţii ce au văzut dar eu am vazut mai degrabă un concurs sportiv decât o manifestare cu iz de istorie. Ideea asta istorică oferă însă şi o competiţie de care mă simt ataşat şi la care aş fi tentat să particip, dacă aş putea ajunge atunci, acolo: Maratonul Recunoştinţei- Roşia Montană. Pentru organizarea acestuia, Ilie Roşu are un mare Like din partea mea.

Revenim la concursul de sămbătă. Înainte de start am încercat să fiu atent la felul în care se încălzeau concurenţii. Nu strică să-i vezi pe cei mai antrenaţi ca tine cum îşi pregătesc cursa. Am mai fost atent la vârsta lor (sesizând câţiva concurenţi destul de în vârstă, printre care organizatorul, născut în 1960 şi o doamnă purtând un tricou inscripţionat România).

După start a început, într-un fel, marea plictiseală. A fost ceva nerăbdare până la sosirea primilor concurenţi, ceva curiozitate legată de primii oameni care îşi vor termina cursa, un pic de atenţie la organizare.

Organizarea, pentru un maraton istoric, a fost rezonabil de bună. Cronometrarea s-a făcut manual (sigur că era ideal să se cronometreze cu chip), finisher-ii au avut parte de medalii, au existat două puncte de hidratare, au existat fotografi atenţi la concurenţi, s-au putut lega biciclete în zona startului, pentru acei alergători care aleg să pedaleze înainte şi după concurs, unii şi-au putut lăsa bagajul în zona startului, sub supravegherea organizatorilor.

Ca spectator puteai asista la competiţie fie stând la o bere la terasa de la care organizatorii au tras curent, fie circulând prin parc pe traseul competiţiei.

Dacă alegeai să circuli prin parc aveai ocazia să te intersectezi pe rând cu alergătorii aflaţi în plin efort. O prezenţă inedită din acest punct de vedere a fost bulgarul Stanislav Georgiev, născut în 1965, concurent care era destul de sonor în timpul alergării, sunet care era detectat şi, uneori, comentat de cei care se intersectau cu el; să fi fost suferinţă fizică pentru semimaratonist sau simplă descărcare nervoasă, nu ştiu... fapt este că trecătorii, auzindu-l, îşi imaginau că omul zgomoteşte asemănător şi când face dragoste.

În tura de parc pe care am făcut-o, în mers, în sens invers direcţiei de concurs, am încercat să-mi dau seama unde trebuia maratonistul să facă o mică ocolire anunţată la start. Nu mi-am dat seama. Oare concurenţii şi-au dat seama? Am încercat să-i observ la timp pe alergători astfel încât să mă dau din calea lor. Cred că am reuşit de cele mai multe ori. Cred că eram printre puţinii oameni din parc, străini de concurs, care ştiau totuşi ce se întămplă acolo...

La start, omul cu cronometrul trebuia să fie cu ochii fixaţi pe numerele concurenţilor care treceau. Aceştia erau notaţi în nişte liste prin prelucrarea cărora bănuiesc că au rezultat clasamentele. Dacă s-au făcut clasamente... Ceilalţi organizatori aveau de muncă cu apa. Dacă iniţial hidratarea îi obliga pe concurenţi să facă un mic ocol (s-au provocat astfel reacţii de tipul: sunt nebun să ocolesc? prefer să nu-mi fragmentez alergarea) după vreo două ture a apărut ideea de a scoate chiar pe linia traseului o bancă cu pahare cu apă. În acest mod hidratarea se făcea mai eficient, în momentele în care organizatorii erau atenţi să existe acolo pahare pline. Că au existat şi momente în care concurenţii alergau dezorientaţi după apă şi/ sau Isostar e la fel de adevărat. Asta îmi întăreşte mie convingerea că nu strică deloc să ai la purtător propria soluţie pentru alimentare/ hidratare atunci când concurezi. Că asta te încetineşte este o mică problemă dar, decât să sfârşeşti deshidratat, mi se pare preferabil să fi eventual descalificat pentru depăşirea timpului regulamentar.

O altă mică problemă de organizare a fost terminarea paharelor. Cu înţelegere din partea concurenţilor, paharele s-au refolosit în măsura în care erau înapoiate organizatorilor. Cele aruncate pe jos erau adunate şi luau drumul coşului de gunoi.

În primul sfert al cursei, câţiva concurenţi erau aşteptaţi la finalul turei de cineva cu apă. Acea persoană dădea bidonul, alerga pe lângă concurent cât acesta se hidrata apoi prelua bidonul şi aştepta următorul moment de glorie în care trebuia să susţină concurentul şi să-şi facă micul număr de alergare. Asta m-a dus cu gândul la concursurile de alergare montană în cadrul cărora concurenţii pot primi hrană şi apă de la eventualii susţinători doar în zona punctelor de alimentare şi hidratare. Tot studiind prezentarea diverselor curse de alergare şi rapoarte de cursă am rămas plăcut impresionat de echilibrul între sportiv şi omenesc care răzbate din respectivele materiale.

După sosire, unii concurenţi dispăreau rapid din zona competiţiei (după ce-şi primeau medalia, desigur), alţii mai întârziau în aşteptarea prietenilor care urmau să termine cursa mai târziu sau continuau alergarea ca suport moral pentru un cunoscut care mai avea de alergat. Cei veniţi cu bicicletele plecau pedalând. Un concurent chiar era curios dacă, după alergare, oamenii mai pot pedala. Să se observe astfel diferenţa dintre alergător şi triatlonist?

Pe la 1 noaptea, pe când maratoniştii mai aveau 3- 4 ture (din cele 13) până la terminarea cursei, am pornit spre casă. Deja era rece în parc. Cred că era temperatura perfectă pentru alergare. Doamna în tricou cu România, înscrisă la cursa de 15000 cred, încă nu-şi terminase cursa. La o trecere pe la start spunea unui organizator că ar trebui să înceapă şi ea să alerge pentru că depăşeşte timpul. Răspunsul organizatorului mi-a plăcut: Nu vă faceţi probleme. Alergaţi în ritmul dumneavoastră. Se putea observa pe traseu că viteza doamnei este mică dar, la vârsta dumneaei, mi se pare lăudabil că mai face sport. Cred că era persoana cea mai în vârstă din concurs.

Se pare că toţi concurenţii erau animaţi în primul rând de plăcerea alergării. Am observat o singură alergătoare, semimaratonistă cred, nemulţumită când a aflat timpul în care a terminat: Cel mai prost timp! exclama ea. Raportat la istoricul personal, presupun.

Nu ştiu cum va continua cariera mea de alergător amator dar, dacă Dracula Maraton se va ţine şi anul viitor în IOR, mă gândesc să particip şi eu la cursa de 15000, dacă nu chiar la semimaraton.

Rezultatele provizorii de la Dracula Maraton ediţia a doua sunt disponibile aici: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1EKnO0brZFuSqA7KpVjcByT6bjfoPNdRPSJEVjSXAlHs/edit?usp=sharing

Nu pot epuiza subiectul Dracula Maraton fără să mă întreb care a fost rolul Primăriei Sector 3 în organizarea evenimentului. După părerea mea, primăria putea contribui cu o soluţie de iluminat public care să facă uşoară deplasarea concurenţilor chiar dacă aceştia nu ar fi avut frontală. Dar, la cum s-au văzut lucrurile în parc, singurul merit al primăriei este că nu a interzis competiţia şi nu a pus poliţiştii să ne amendeze pentru adunare publică neautorizată (deşi, din câte-mi amintesc că am citit în lege, un concurs sportiv nu avea oricum nevoie de voia celor de la primărie). În rest, şi-a făcut puţină reclamă punând instituţia pe afiş şi gata!

Şi pentru că o obişnuită a unor astfel de concursuri mi-a sugerat că sunt un element util în cadrul antrenamentelor pentru alergarea pe şosea, mă gândesc din ce în ce mai serios să mă înscriu pentru cursa din octombrie, de la Azuga. Pe 17 iulie citeam că încep înscrierile... Detalii, în curând, aici: http://azuga.trailrace.ro/

Dar până la asta, mi-am propus ca sâmbătă 19 iulie 2014 să parcurg o parte a traseului scurt de la Marathon 7500 Bucegi pentru a-mi evalua propria stare fizică dar şi pentru a observa atmosfera din concurs. Se pare că am cele mai mari şanse să ajung şi să fiu depăşit de concurenţi pe sectorul Gura Diham- Poiana Izvoarelor- Pichetul Roşu- Prepeleac. Dacă startul în cursă se dă la ora 7:00 iar o echipă cu pregătire medie ajunge în 90 minute la Omu, iar în 3 ore de la plecare ajunge la Gura Diham, la Prepeleac ajungându-se în 5 ore rezultă că sâmbătă după ora 10:00 panta prostului o să fie plină de concurenţi.

Dacă plec din Bucureşti cu Regio 3001, de dragul economiei, simt că ajung în Buşteni cumva la limită pentru prinderea valului de echipe cu viteză medie de deplasare. Totuşi, nici cu diferenţa de bani nu-mi stă rău în buzunar aşa că este foarte probabil să evit Interregio 1745 care oricum pare să sosească în Buşteni prea devreme, în contextul concursului la care doresc să fiu martor (07:39).

Pe partea cealaltă, studiind rezultatele de anul trecut, aflăm că:

-prima echipă masculină a trecut pe la Gura Diham după 1 oră şi 52 minute de la start (teoretic urmând să treacă pe acolo pe la 8:50- 9:00 în ediţia de anul acesta)

-cea mai slabă echipă masculină, dintre cele care au terminat traseul în timpul regulamentar, a trecut de Gura Diham după 3 ore 45 minute de la plecare (aproape de ora 11:00, estimarea pentru cursa hobby din 2014)

-prima echipă mixtă a depăşit Gura Diham după 2:27 (9:30 estimarea pentru 2014)

-cea mai slabă echipă mixtă (din cele care au terminat proba) a depăşit Gura Diham după 4:35 (11:30 estimare 2014)

-la feminin, echipele au trecut de Gura Diham după timpi între 2:38 - 4:27 (orele 9:30- 11:30, estimare 2014)

-La Prepeleac, cea mai bună echipă masculină a ajuns după 3 ore iar cea mai slabă după 6:15 (între orele 10:00 - 13:15, estimare 2014)

-echipele mixte au ajuns în Prepeleac după 3:59 (cea mai bună) şi după 7:23 (cea mai slabă), estimarea pentru 2014 sugerând că echipele vor trece de Prepeleac în intervalul 11:00 - 14:30

-echipele feminine au avut nevoie, pentru a ajunge în Prepeleac, de 4:16 până la 6:48 ore, estimarea pentru 2014 sugerând că vor trece prin Prepeleac între orele 11:15 - 13:45

Prin urmare, pe sectorul bifurcaţie bandă galbenă (din şoseaua de Gura Diham)- Gura Diham- Poiana Izvoarelor- Pichetul Roşu- Prepeleac, estimez că vor fi echipe pe traseu în intervalele 8:50 - 11:30 (pentru zona Gura Diham) şi între 10:00 - 14:30 (zona Prepeleac). Să-i tot priveşti şi însoţeşti pe competitori!