Profesorul Întrucât

Postare cu completări...

Ieri dimineaţă mă nimeresc lângă o studentă la drept, încântată că nu trebuie să vorbească decât o zi pe săptămână şi stresată de un profesor care-l bagă pe întrucât din 5 în 5 minute. Dacă am înţeles corect, era vorba de profu` de drept civil. La cât părea de crudă fata, cred că era anul întâi...

Mai târziu văd afişele care anunţau două filme care par interesante: Serena şi Coarne. Serena, cu premiera pe 24 octombrie, mă atrăgea pentru promisiunea descrierii unei poveşti după care nu mai poţi evolua. Coarne sugerează că, cel puţin uneori, dragostea doare ca dracu`. Experimentasem deja ambele situaţii aşa că... Mă gândesc o secundă că vineri merg la cinema dar între timp am renunţat la idee. Mai bine păstrez banii pentru câteva batoane proteice pentru următoarele alergări.

Seara plec sictirit de la muncă, de nicăieri încep să-mi apară în minte imaginile unei tipe care se chinuie să-mi alunge tristeţea dar nu prea reuşeşte. Era totuşi interesant să fac duş cu ea chiar dacă nu arată precum tipele de care îmi place de obicei. :) De unde ideea că o gagică s-ar chinui să mă înveselească nu ştiu...

Dau colţul (străzii) şi mă intersectez cu o tipă. Are un chip ciudat care pare să se schimbe exact în clipa în care trece pe lângă mine. Îmi dau seama că e posibil să plângă. Aşa, şi??? N-am ştiut niciodată cum să reacţionez când o tipă plânge lângă mine. Îmi amintesc din nou faza aceea dintr-un decembrie târziu în care m-am văzut la un concert cu o tipă care, în acea perioadă, era certată cu cel care urma să-i devină soţ. Vine momentul recitalului Ţapinarii, tipei îi dau lacrimile, pleacă din sală şi, un pic mai târziu, părăseşte clădirea teatrului. Pe atunci eu nu ajunsesem să mă apropii de trupa Ţapinarii (o trupă pe care o apreciez şi acum deşi nu mai sunt la curent cu creaţiile lor) dar ea îi ştia .

Pe la mijlocul drumului cu metroul mă trezesc lângă o mutră cunoscută. O geacă Mammut de culoare light blue (aşa botează culoarea MS Office-ul cu care lucrez), blugi, nişte pantofi sport de la Jack Wolfskin cumpăraţi probabil de la Sport Virus, păr scurt, o privire severă. În câteva secunde îmi dau seama că tipa e iubita ei. După o "întâlnire" fulger petrecută anul trecut, cu doar două zile mai târziu, mă aşteptam să apară şi anul acesta, cam în aceiaşi perioadă, un semn despre ea... Asta deşi, pentru prima dată în 10 ani, trecuseră vreo 6 luni în care nu o mai văzusem.

Las lucrurile să (nu) se întâmple dar, când cobor din metrou, cu privirea severă exact în spate, îmi dau seama că ele este foarte probabil să se întâlnească acolo. Privesc către capătul peronului dar de data asta nu apare nici vechea mea cunoştinţă, nici iubita ei. Fac stânga- împrejur pentru că brusc, îmi venise poftă să o văd. Casc bine ochii şi îmi dau seama că cele două au dispărut în direcţia cealaltă sau... pur şi simplu nu s-au întâlnit. Altădată m-ar fi înfuriat lipsa mea de atenţie dar acum... am considerat doar că este o nouă întâmplare de rahat strecurată printre multe altele de acelaşi soi. Şi mi-am văzut mai departe de viaţa mea de rahat, aproape uitând faza...



Două zile mai târziu văd din nou laba lui Jack Wolfskin, de data asta pe geaca unei gagici cu o privire asemănătoare celei observate la "iubi"...