În Herăstrău, iarna

4 ianuarie 2015, mai e lumină cam o oră atunci când ajung în Herăstrău. Intru în parcul aparent pustiu pe aleea cea mai apropiată de o gură de metrou de la Aviatorilor. Temperatura pare să fie puţin peste 0 grade, vântul este calm, aproape absent. După ce ies, neintenţionat, din parc pe o alee care duce în zona ecluzei, reintru pe aleea de pe malul lacului.

Apar primii alergători. Sunt din nou uimit de perseverenţa cu care se antrenează. Pe măsură ce înaintam spre calea ferată oamenii din parc se înmulţeau. Încep să aud des vorbitori de franceză veniţi probabil pentru a petrece sărbătorile în România. Apar şi alergătoarele, am numărat trei până am finalizat în mers nu tocmai lejer propria-mi tură de lac. Pe una am avut impresia că o recunosc dar mi-am amintit apoi că ea se antrenează iarna pe bandă. Până la urmă, chiar de ar fi fost ea, era puţin probabil să mă recunoască. În definitiv ne cunoaştem destul de vag şi nu cred că am motive să mă gândesc că ne vom mai întâlni cândva şi vom ajunge să ne cunoaştem mai bine.

Mai merg o vreme pe aleea când înzăpezită, când îngheţată, mai rar uscată. Mă ajunge din urmă, pentru a doua oară, un alergător cu bentiţă Mammut. Are viteză omul, nu glumă!

La coborârea de pe podul cu calea ferată merg cu ceva emoţii pe panta înzăpezită. Parcă pentru a-mi face în ciudă, un biciclist coboară cu dezinvoltură, cu frâna pusă şi un picior pe jos, pentru echilibru. Ceva mai devreme văzusem un nene pe schiuri. Asta chiar nu-mi închipuisem că o să văd... A fost primul schior de Bucureşti pe care l-am întâlnit.

Mai merg ce mai merg, se lasă întunericul, constat că Insula Trandafirilor este frumos luminată. La podurile din capetele insulei observ că temperatura a scăzut către punctul de îngheţ aşa că am din nou emoţii pe pante. Scap netăvălit pe jos.

Mă întorc la metrou şi apoi spre casă mult mai binedispus decât plecasem.

Începe să-mi placă Herăstrăul...