duminică, 16 decembrie 2018

Măcin 2018, ziua 1





ZIUA 1- miercuri 17 octombrie 2018

Mă trezesc dimineața, pe la 5:30. Pe la 7:10 plec spre gară. Ajung puțin după 8:00. În metrou nu prinsesem loc bun așa că, la coborâre, m-am temut că nu voi apuca să cobor la timp. Mi s-a făcut loc, cei din jur s-au străduit să nu îmi stea în cale.

La linia 8 trenul era deja garat. După ce am verificat locul de pe bilet, am urcat într-un IR cu aspect de personal de Valea Prahovei (modelul cu etaj). Salut tânărul așezat în fața mea (avea să se dovedească un om cu discurs decent), bag rucsacul mare (13 kg greutate) sub banchete ascultând sugestia unei doamne în vârstă (și constat că rucsacul e lung și dă pe dinafară), pun sus rucsacul mic și mă așez. În compartiment aveau să sosească și două tinere drăguțe așa că, în comparație cu anul trecut, călătoria cu trenul spre Brăila a fost chiar plăcută. Pentru că cei din jur comentau critic locurile de bagaje, m-am gândit să măsor cândva ce spațiu e disponibil pentru bagaje în trenuri și să încerc să-mi construiesc bagajul în viitor ținând cont de acest aspect.

Ajungem în Brăila cu o mică întârziere (vreo 5 minute). Ies din gară și observ taxiuri în stânga. Mă apropii de unul care mă duce rapid la bac Smârdan.


Pe la 12:30 eram deja trecut în Smârdan și mă interesam de microbuz spre Măcin. La 13:00 plecam cu microbuzul iar pe la 13:30 eram deja la pensiunea unde îmi rezervasem cazare. Microbuzul a costat 6 lei.

Fac cunoștință cu camera în care voi dormi următoarele 6 nopți. Sunt mulțumit de camera, aș zice că îi lipsește doar un scaun. Este exact cum mi-a descris-o directoarea unității de cazare.


Las bagajul greu în cameră apoi plec la plimbare prin oraș. Constat că se vede altfel Măcinul când îl parcurgi cu bagaj mic.

Prima țintă este biserica de lemn situată undeva aproape de ieșirea spre Tulcea.




Văd cu ocazia asta Culmea Pricopanului din alt unghi.

Mai departe am ajuns la Geamie.


Am intenționat să văd și Cetatea Arubium dar am renunțat pentru că am greșit drumul la final (coborând abrupt o stradă) și, la întoarcerea spre posibilul drum corect, am constatat că este o căruță în drum iar asta m-a dus cu gândul la un grup etnic cu care nu prea îmi doream să interacționez. Nici nu am decis bine întoarcerea că mi se adresează doi domni care stăteau la o bere pe marginea străzii Democrației. Nu mă las reținut decât câteva clipe.


Următorul obiectiv era să învăț drumul de cicloturism spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Aproape de locul în care intenționam să fac stânga (acolo unde continuasem pe drum de pământ toamna trecută) se dă la mine un câine cam supărat așa că nu insist să continui. Mă întorc în DN 22D după care, privind Dealul Carcaliu, continui spre intrarea în marcajul bandă albastră.


Ajuns aici, decid că e suficient pentru reacomodarea cu zona și mă întorc spre pensiune.

Merg un pic în cameră apoi cobor să mănânc. Bag un piept de pui cu cartofi prăjiți, sorb și o bere. Îmi priește mâncarea, berea în schimb îmi pică cam prost. Revin în cameră, dau raportul acasă, fac un duș, dorm un pic apoi mă apuc să scriu jurnal.

Pe la 23:00 mă culc.

CRONOLOGIE:

08:25- plec din Gara de Nord cu IR 1573
11:57- ora oficială de sosire a trenului în Brăila
12:16- sunt pe bac
12:32- am coborât de pe bac
13:00- plec cu microbuzul Smârdan- Măcin
13:13- am ajuns în Autogara Cozandra din Măcin
13:30- sunt deja în cameră la Pensiunea Turist
14:12- indicator Mânăstirea Măcin 2 km (lângă terasa cu covrigi)
14:35- Mânăstirea Măcin
14:50- intrarea în Măcin dinspre Jijila


15:20- Geamie
15:35- mă întorc după coborârea abruptă inutilă
16:00- bornă kilometrică Constanţa 155 km
16:08- bifurcaţie Str. Viticultori
16:15- mă opresc câinii
16:25- bornă kilometrică Cerna 22 km
16:33- bifurcaţie din DN 22D către Mânăstirea Izvorul Tămăduirii
17:13- am ajuns înapoi la pensiune, în cameră
18:13- iau masa la pensiune
19:50- 21:20- somn
22:45- mă culc la loc

PUBLICITATE:

Dacă doreşti să mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o carte folosind acest link, asigurându-mi astfel un mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu