vineri, 19 iunie 2009

Azi, amestec de senzaţii şi sentimente...

Aseară, ora potrivită, speram s-o revăd pe Roxana. Simţeam că, dacă aş întâlni-o, aş îmbrăţişa-o şi aş începe să plâng. Mă simţeam tare trist...

Dimineaţă, mi se pare că văd o femeie pe care, cu ani în urmă, mi-o doream aproape... Acum am ajuns să mă feresc de ea în rarele ocazii în care ni se intersectează drumurile... Plecasem de acasă un pic supărat pentru că era suficient de târziu încât să fiu convins că n-o pot întâlni pe Rox. Totuşi, văzând acea femeie, am zâmbit un pic... Acelaşi chip plăcut, aceiaşi ochelari...

Mai târziu intru pe carpaţi.org să văd ce s-a mai discutat pe forum despre ursul atacator. Mai scriu şi eu câte ceva. Seara revin pe forum şi... Corina deja făcuse ordine pe acolo, editând şi un comentariu de-al meu. M-am simţit umilit. Mă gândesc să dispar de pe acel site deşi, anul acesta, câteva ture faine le-am făcut cu membrii carpaţi.org. E prima dată când, fără să simt că aş avea vreo vină, sunt editat sau, probabil, chiar şters... Pe partea cealaltă recunosc că sunt prea sensibil...

18:36, Piaţa Victoriei, în drum spre peron o văd pe Rox. Era departe dar ştiam unde o regăsesc dacă nu vine metroul între timp. O caut. Caut bluza cu acea nuanţă de verde deschis (plăcută culoare). Pare să fi dispărut dar ştiam că nu are unde. Îmi dau seama unde e exact în momentul în care metroul de gară intra în staţie. Am timp totuşi să-i flutur palma lângă faţă şi s-o salut. Cam fals dar... parcă a zâmbit. M-am îndreptat spre gară adresându-i un gând bun. Mi-a lipsit săptămâna asta...

Ajung la gară, puţine case deschise, lume nervoasă din cauza pierderii trenului şi a casierei proaspăt intrate în schimb care nu avea rest. Şi eu aveam bani mari şi... mă gândeam că mă voi enerva la rândul meu. Am primit totuşi biletul de Valea Largă (acolo, înainte de Sinaia) pentru mâine dimineaţă. Am fugit apoi spre casă iar acum, după ce postez, voi face rucsacul şi mă voi spăla un pic.

Probabil că nu întâmplător spuneam mai devreme, în faţa unor colege de serviciu, ceva de genul "Se mai schimbă omul. Îşi mai schimbă şi orientarea sexuală". Adevărul e că, dat fiind că n-am mai reuşit să mă ataşez serios de nicio femeie, aş rămâne cu Rox dacă s-ar întâmpla minunea şi m-ar dori... Dar, dacă minunea nu se întâmplă, eu rămân singur, ea rămâne urâtă sau iubită sau tratată cu indiferenţă de femeia care îi e dragă... Sper totuşi să aibă o viaţă mult mai bună ca a mea... Pentru că e al dracu de greu să trăieşti singur, fără bani, fără recunoaştere socială, fără prieteni... O iubesc dar... oare foloseşte cuiva chestia asta? :(

3 comentarii:

  1. Salutari...Mi-am mai pus la punct blogul..ca sa fiu gata de mutat.vroiam sa te anunt! si merci de urari.pupici si ai grija de tine..sa nu te pape ursu' :P

    RăspundețiȘtergere
  2. ba omule, esti de tot rahatu', pune`ti capat mintilor sau lasa`te mancat de urs

    RăspundețiȘtergere
  3. Să-l şterg? Să nu-l şterg? Hai să-l las, sună interesant viaţa de rahat a unora... :))

    RăspundețiȘtergere