Călăul dragostei

Pentru că mi-am făcut un obicei din a anunţa când încep şi când termin o carte, spun acum că sâmbătă am terminat Călăul dragostei.

Cea mai incredibilă poveste mi s-a părut "Grasă". De la 113 kg la 72 kg... Să vezi o persoană cum, într-un an şi ceva, aproape se înjumătăţeşte, mi se pare de-a dreptul fantastic. Deci dacă printre cititoare se află şi vreo "vacă" aceasta trebuie să ştie că nu-i totul pierdut. Totul e să ai parte de influenţele potrivite şi să doreşti cu adevărat o schimbare...

M-am regăsit într-o oarecare măsură în "Trei scrisori nedesfăcute"

De data asta am şi un citat:

"Cred că vânatul pe care-l urmăresc eu este iluzia. Mă războiesc cu magia.Cred cu tărie că, deşi iluzia ne reconfortează şi ne ridică moralul adeseori, în ultimă instanţă ajunge invariabil să ne şubrezească şi să ne îngrădească spiritul.

Dar trebuie întotdeauna ţinut cont de moment şi de împrejurări. Niciodată să nu-i iei cuiva un lucru dacă n-ai altceva mai bun să-i oferi în schimb! Nu te avânta să dezgoleşti un pacient care nu e în stare să suporte fiorul rece al realităţii."

(Irvin D. Yalom, Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, Editura Trei, Bucureşti 2008, paginile 207- 208)

Cam asta am păţit eu... mi s-a interzis o iluzie într-un moment în care nu am fost dispus să accept respectiva pierdere... Dar nu cred că îi pot reproşa ei felul în care a procedat. În definitiv mă anunţase de ceva vreme că nu poate oricând să se poarte "cu mănuşi" cu mine. Şi nici nu-mi sugerase că ar face pe psiholoaga amatoare cu mine...

Se pare că sunt expert în înlocuirea unei iluzii cu altă iluzie... Nu-mi propun să număr de câte ori, bazându-mă pe nişte chestii care puteau fi interpretate drept bune intenţii (dar nici acum nu ştiu cum erau gândite respectivele semne de cealaltă parte), m-am îmbătat pur şi simplu cu apă rece...