Folk, frate! 100 % (23 septembrie 2009)

Cronică destul de întârziată...

Plec spre centru pe la 18:30. Ajung la Unirii, mă opresc în Mc Donalds, mânânc cartofi prăjiţi înmuiaţi în Lipton apoi completez masa cu o gogoaşă. După asta, pentru că vremea era bună iar eu aveam chef de citit, m-am oprit pe ghizdul fântânii de la Arhitectură.

Pe la 20:00 mă-ndrept către Iron City întrebându-mă cât de aglomerat voi găsi clubul. Ei bine, nu părea aglomerat deşi mare parte din cântăreţi erau deja acolo (Mysha, Jonnie, Alex, Fram). Aşteptam să se mai adune oameni dragi în jurul meu după 20:30. Până la urmă, faţă de ce mă aşteptam, a fost o singură absenţă, motivată: Oana. În rest, dintre cei ce mi-au fost de-a lungul (şi de-a latul :D) vremii mai apropiaţi, au fost lângă mine Sandra, Gabi (cu povestea ei interesantă despre câini şi cu vocea-i care e într-adevăr specială), Ştefan (venit pe motocicletă), Florin şi Alexa.

Având cu cine discuta timpul trecut până la începerea concertului s-a scurs pe nesimţite. Cât am fost singur am terminat o bere şi am discutat un pic cu Mysha pe tema comentariilor de pe blogspot. Deşi omul explică foarte clar ce-i de făcut am vaga senzaţie că tot nu va merge. Dar caut în continuare o soluţie care să fie în acelaşi timp confortabilă şi eficientă. O voi găsi cândva...

Despre concert, dat fiind că n-am mai scos notesul, aşa cum îi scriam Oanei în sms (pe când omuleţii de pe scenă cântau Cântec pentru tine), nu voi putea scrie prea multe. Momentan să explic titlul postării. De data asta nu au fost invitaţi, cel puţin până ne-am retras noi, târziu în noapte. Au cântat Mysha, Teddy, Jonnie, Alex, Nicoleta Pălărie, Bodi. Fram, deşi era acolo, nu-mi amintesc să se fi auzit. Bodi a avut chef de cântat la pieptăn aşa că am avut şi eu, în sfârşit, ocazia să-l ascult zgomotind din acest neobişnuit instrument. Alex mi s-a părut în formă, sau poate ar trebui să spun asta despre Aurica.


S-au cântat cam toate piesele care-mi sunt mie dragi: Nebun de alb şi o bucată de Oraţie de nuntă (ca promo pentru concertul Emeric Set de marţi 29, ora 22:00), Gândacul, Tanţa, Verginica, Victoria, Pseudofabula (cu Nico şi Mysha pe scenă), Păpuşarii, o grămadă de cântece de munte (Imnul Bucegilor, Imnul Pietrei Craiului, ceva marca Costică David, Cerbul), o Râpă încercată în timpul probelor de sunet, bucăţi din Olăraşu, bucăţi din Andrieş (deşi a lipsit Tivodar, Andrieşul de serviciu; deşi o vreme am fost certat cu muzica lui Andrieş se pare că a venit momentul împăcării), Ţi-am luat un inel combinat cu Şi te iubesc atât de..., Cântă cucul (fără ultimele două strofe care, constata Jonnie, nu ne plac). [Later edit: Eram la un pas să uit de noua mea piesă favorită, reauzită în Iron City. Scândura Mariei Gheorghiu. E de-a dreptul superbă piesa asta, sper să intre în grupul de piese pe care le voi auzi des la Folk, frate!] [Şi mai later edit: dar de Eşti frumoasă dar eşti proastă, a celor de la Antract, cântată, pentru a nu lăsa loc de aluzii, de Mysha şi Jonnie aflaţi pe scenă, faţă în faţă, noi văzându-i din profil, chiar nu spun nimic? Că doar e prima dată când o aud cântată aici. Un alt moment plăcut pe care era musai să-l notez!]



Chestia cu cântecele de munte cântate târziu în noapte m-a făcut să uit de ceas.

Aproape de final, un tip simpatic din public scrisese cu carioca pe 2 foi A4 două mesaje: Ceva mai vesel şi Şi mai vesel.

Legat de emoţii nu cred că am trăit ceva special. A fost doar o stare plăcută care nu cred că avea un motiv anume. Mai degrabă starea de bine se datora unui cumul de factori: muzică bună, oameni faini în jurul meu, atmosfera nu foarte afumată, seara precedentă în egală măsură de plăcută, poveştile despre Taverna...

Poate n-am fi plecat (eu şi Sandra, ceilalţi retrăgându-se rând pe rând) din club până la finalul nopţii Folk, frate dacă eu n-aş fi început să casc. Sandra m-a văzut şi a propus să ne retragem. Recunosc că sunt adormit şi urcăm scările. În faţa clubului, taxiuri. Decidem că mai vrem să stăm la poveşti aşa că pornim la plimbare. Aerul nopţii, destul de cald, ne înviorează. Aşa a continuat cea mai completă noapte Folk, frate... Am stat la poveşti (de-ale mele, de-ale ei) până dimineaţă. Tot învârtindu-ne prin centru, ne-am trezit din nou pe Blănari. Ne apropiem de Iron, sesizăm că nu se mai aude folk aşa că nu mai coborâm. O luăm spre Unirii şi coborâm la metrou. Între timp trecuse de ora 5... Îi vine metroul, aştept şi eu, îmi dau seama că o necesitate urgentă se cere satisfăcută aşa că mă retrag din subteran şi caut un tufiş. Fericit revin în staţie, iau un metrou de centură, cobor la Grigorescu. Cu greu îmi mai ţineam ochii deschişi... Din cauza asta, adormind pe scaun, ratez un metrou de Republica. Mă trezesc, mă ridic de pe scaun şi-l văd plecând din staţie. M-am plimbat pe peron până la următorul pe care nu mai aveam de gând să-l ratez. Vine, ajung aproape de casă, merg obişnuitul sfert de oră, ajung sus, din nou toaletă (e ceva ciudat, cred, cu cartofii de la Mc Donalds; cred că tot ei mă deranjaseră la stomac şi când am plecat în Vamă, de evitat pe viitor...), mă-ntreb dacă mai are sens să mă bag în pat pentru o oră şi ceva, decid că mai bine dorm un pic decât să trag de mine toată ziua, dorm...

Plec spre birou, ajung, lumea remarcă faptul că, precum în desene animate, aş avea nevoie de nişte scobitori să-mi ţină ochii deschişi... Supravieţuiesc evitând să mă ocup de chestii care-mi solicită mai tare atenţia.

Regrete? Nu e loc de ele! Chiar a fost o noapte frumoasă. Iar felul în care am comunicat pe final mi-a creat o stare plăcută. Sunt foarte puţine persoanele cu care comunic la fel de deschis precum comunic cu Sandra. Discutându-ne fiecare problemele ne descărcăm sufletele şi, într-o oarecare măsură, găsim soluţii la ele. Nu ştiu dacă am căutat vreodată soiul acesta de comunicare dar constat că-mi face bine. O definiţie ceva mai exactă pentru prietenie/ amiciţie, incomparabil mai bună decât definiţia Roxanei... Adaptare... Asertivitate...

Peste toate astea rămân două întrebări la care ea mi-a sugerat răspunsuri iar eu n-am respins categoric sugestiile ei...

Să mă contrazic, sperând că în felul acesta am de câştigat în două direcţii (una fiind direcţia obsedantei Roxana despre care aş putea astfel înţelege de ce, la rândul ei, se contrazice), sau să fiu rigid şi să rămân pe poziţia pe care mă situasem acum câteva luni?

Să mă simt vinovat că nu reuşesc să mă ocup serios de temele pentru acasă sau să mă bucur că, de câteva săptămâni, viaţa mea e mai plină de sens?

Şi totuşi, nu-ţi pot spune cum poate ajunge un om care, cândva, pierduse orice speranţă să ştie că, undeva, există o soluţie pentru ameliorarea- rezolvarea problemelor sale... Caută şi vei găsi! Pentru jumătatea de viaţă care urmează merită căutat în continuare. Vor mai fi căderi (cum a fost cea provocată de citirea acelui sms) dar voi gestiona din ce în ce mai bine respectivele seminţe de criză. Nu va fi perfect dar va fi mai bine.

VA FI MAI BINE! :)

VA FI MAI BINE! :)

VA FI MAI BINE! :)

VA FI MAI BINE! :)
VA FI MAI BINE! :)