Diverse...

Vineri seară, la workshopul de comunicare, mi-a venit o idee genială. Am descris o situaţie trăită de mine acum câteva săptămâni şi apoi am întrebat: Tu cum ai fi reacţionat? Ei bine, răspunsul primit a dovedit că eu am reacţionat mult mai bine în acea situaţie. Nu am intenţia să critic persoana care mi-a răspuns (deşi la fel de bine ar fi putut să evite răspunsul, regulile după care lucram permiţându-i asta) pentru comportamentul pe care şi-a imaginat că l-ar avea în acea situaţie, mă bucur doar să constat că din când în când mă adaptez mai bine decât alţi oameni unor situaţii jenante. Concret, situaţia descrisă de mine (inclusiv aici) era următoarea:

Te afli într-o cârciumă cu o persoană cu care ai comunicat bine de-a lungul timpului. Ai totuşi o zi proastă şi nu ai chef de vorbă. În plus, simţi că-ţi tremură mâna când iei doza/ paharul/ sticla din care bei.

Reacţia mea, pe care am mai povestit-o pe aici, era una de acceptare a faptului că tremur şi de aşteptare a momentului în care neplăcuta tensiune se va diminua.

Ei bine, ea credea că, într-o zi atât de proastă, ori ar fi evitat respectiva întâlnire ori ar fi ajuns să se certe cu cealaltă persoană. Repet, nu am intenţia de a critica. Doar mă bucur că am acceptat mai uşor situaţia şi am sfârşit prin a nu jena prea tare pe nimeni, în acelaşi timp bucurându-mă, în măsura în care emoţiile zilei o permiteau, de seara aceea.

Ieri, după deja obişnuita întâlnire de sâmbătă, simţeam nevoia să mai stau un pic la aer aşa că nu m-am mai grăbit spre casă. M-am oprit în parc gândindu-mă la cât de încurcate sunt unele lucruri... M-am aşezat pe bancă şi am încercat să formulez un lung sms. Spre bucuria mea am reuşit să mă fac înţeles iar răspunsul primit suna suficient de bine. Simţeam nevoia să mai scriu unei fiinţe dar... în acelaşi timp am încercat să mă abţin. Sunt lucruri pe care eu le consider extrem de importante şi, din cauza asta, prefer să mă gândesc un pic mai mult până să le transmit. Oricum, un lucru e sigur, în curând va trebui să spun două chestii pe care am evitat să le spun până acum. Pare momentul potrivit...

Ajung acasă şi mă apuc de scris. Aveam de tratat o temă importantă şi, surprinzător, am reuşit să mă concentrez destul de bine asupra ei. Totuşi, simt că nu am terminat aşa că nu-mi rămâne decât să sper că voi mai avea cel puţin o zi în care să mă concentrez la acea temă pe care chiar trebuie s-o lămuresc destul de rapid.

Seara intru pe messenger şi, în statusul unei persoane pe care o simpatizez (din motive care s-au schimbat în timp) de aproximativ 5 ani, văd acel text auzit de mine în metrou zilele trecute. M-a bucurat această dovadă a faptului că, măcar din când în când, mă citeşte.

Azi mă trezesc destul de devreme în aşteptarea momentului în care urma să plecăm spre Cernica pentru a încerca reconstituirea traseului pe care s-a ţinut concursul din 31 octombrie. Ei bine, am avut câteva ore plăcute în şa în deja obişnuita echipă Andrei, Ionel, Cristi, Daniel, eu. Am mai întâlnit în pădure ciclişti, printre aceştia chiar unii importanţi: Octav cu un prieten şi cu Dan+ echipa de la MBike. Deşi nu-mi luasem frontala la mine şi ne-am întors pe întuneric spre casă totul a ieşit bine. Ca şi în precedentele ocazii ne-am înţeles bine, am glumit, am pedalat, am fotografiat. Poate apuc să pun şi pe aici un slide show...

Zile senine!