Ei bine, nu mai citisem o carte împrumutată de o grămadă de vreme. Şi poate nu s-ar fi întâmplat nici acum dacă nu ar fi existat o discuţie pe tema intoleranţei la incertitudine în urma căreia mi s-a făcut această sugestie de lectură.
Deşi intenţionam să fac ceva gen fişă de lectură viaţa se derulează suficient de repede încât să nu fie loc decât de câteva cuvinte despre cartea jos pomenită.
A început mângâindu-mă pe creştet prin referirea la imensa bibliotecă a lui Eco, bibliotecă din care proprietarul nu a apucat să citească decât o parte din cărţi. Asta mă încurajează şi pe mine în legătură cu multele cărţi cumpărate dar încă necitite. Cândva, cărţile astea necitite pot valora foarte mult...
Despre definiţia Lebedei Negre am scris deja aici. Mă gândeam atunci la câteva Lebede Negre din viaţa mea, Lebede Negre reprezentate de oameni pe care nu m-aş fi gândit niciodată că-i voi cunoaşte (Roxana, oameni de folk, oameni de munte, psihologi, profesori, amici, poate chiar prieteni...), Lebede Negre reprezentate de momentul şi locul în care am avut plăcerea să schimb câteva vorbe cu Diana (era 2007, toamnă sau iarnă, mă-ntorceam de la munte şi... în loc să merg direct acasă m-am întâlnit cu ea într-un loc prin care nu mai trecusem de o grămadă de ani, de când ajunsesem acolo cu altă Lebădă Neagră).
În continuare sunt descrise diverse modele greşite de argumentare, de gândire, de percepţie.
Am avut un mic şoc în momentul în care Taleb a scos din rândul experţilor psihologii clinicieni. Eu eram (cred că încă mai sunt) de părere că psihologii clinicieni sunt cei mai psihologi dintre psihologi.
Acolo unde se intra mai serios în matematică, după cum spunea şi autorul, cititorii netehnici pot trece liniştiţi peste capitol fără teama că vor pierde ceva ce ar putea înţelege.
Mi s-a părut tare interesantă ideea de dovadă tăcută.
Mi s-a părut interesantă părerea lui Taleb despre cei care ajung să critice omul în locul ideii susţinute de acesta.
Sunt multe chestii interesante în cartea asta. Şi, poate cel mai interesant, finalul care sugerează că simplul fapt că eu, şi tu, cititorule, trăim acum (cât mă enervează uneori jocul virgulelor... deşi scriu vizibil mai corect faţă de, să zicem, acum 5 ani, încă sunt construcţii în care nu sunt deloc convins că mă exprim curat româneşte) ar fi o Lebădă Neagră.
Aproape totul pare a fi incertitudine... Deci orice plan ai face, indiferent cât de atent l-ai gândi, poate să se aleagă praful de el! La fel de posibilă (puţin posibilă, dacă vreţi şi părerea mea) este apariţia norocoasă a unei Lebede Negre pozitive în viaţa unui individ care nu are niciun plan.
Iar despre job-urile în care, teoretic, se câştigă bine, se afirmă că cei care într-adevăr câştigă bine fac asta doar pentru că sunt norocoşi, nicidecum din cauza unor extramegasupercompetenţe...
Îmi mai apare acum în memorie ideea unui filozof care, mizând pe ideea unui Dumnezeu uşor de păcălit, se declară credincios doar pentru că nu găseşte niciun avantaj în a fi ateu. Pe jumătate m-a cucerit ideea asta... în definitiv nu găsesc nici eu un avantaj pentru ateism. Credinţa în schimb, pare să ofere o oarecare stare de bine, chiar dacă această stare de bine nu este neapărat exprimabilă concret.
Mai era şi o referire la o teorie a lui Popper. Mi-am amintit cu ocazia asta că, în manualul de filozofie din liceu, Popper era pomenit în legătură cu dificultatea de a ajunge la adevăr. Zicea în manualul meu că acela care este în căutarea adevărului se află uneori într-o situaţie asemănătoare cu a alpinistului care ajunge într-o creastă dar nu este neapărat convins că este deja în creasta principală. Bine, dacă ne amintim că ne aflăm în era GPS-ului, ne dăm seama că metafora lui Popper nu mai e de mult aplicabilă...
Probabil mi-aş mai aminti câte ceva din cartea asta dar... timpul mă presează aşa că trec la altă carte, altă sugestie de lectură.
Legat de această nouă sugestie de lectură, a fost o fază interesantă azi. Dau să scot cartea din rucsac şi să-ntreb dacă de cartea asta era vorba în discuţia de săptămâna trecută. Ei bine, până să scot eu cartea, până să întreb, celălalt avea deja cartea în mână iar eu, dacă nu mi se atrăgea atenţia, aş fi observat mult mai târziu coincidenţa.
Este, cred, a doua şi ultima postare legată de cartea menţionată mai jos, carte citită în destul de mare viteză între 11- 19 februarie 2010.
Nassim Nicholas Taleb, Lebăda Neagră, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu