...

Fără titlu. Vreau doar să scriu că sunt supărat. Fără să am pretenţia că eu funcţionez perfect (îmi reproşez periodic vreo posibilă gafă) constat că cei apropiaţi funcţionează în egală măsură de prost sau mai prost... Prin urmare, în încercarea mea de a ameliora propria-mi funcţionare, mă lovesc destul de des de "încurajările" apropiaţilor. Le "mulţumesc" pe această cale!!!

Ştiu şi fără ajutorul vostru că nu ştiu/ pot să fac o mulţime de lucruri. Prin urmare, vă "mulţumesc" pentru orice reproş verbal sau nonverbal pe care mi-l faceţi fără intenţia de a construi prin acel reproş ceva bun!

Era decembrie 2007. Iar ea spunea: "Nu-l mai critica pe Adi!". Eu nu mă gândeam pe atunci că aceste critici neconstructive fac rău. Probabil ea înţelegea atunci mult mai mult decât înţelegeam eu... Amintindu-mi cuvintele ei trag concluzia că într-adevăr se cuvine să îi mulţumesc nu numai pentru ele ci şi pentru alte momente. Chiar dacă atunci nu a "citit" despre mine exact ce-mi doream, măcar prin felul în care a interacţionat cu mine a reuşit să nu strice nimic. Parcă-i un principiu din psihologia clinică: Mai întâi de toate, să nu faci rău.