Cum era să ratez Bikewalk-ul din 12 iunie 2010

Înainte să-ncep mica poveste despre Bikewalk-ul nocturn organizat de Ariel să vă povestesc de ce, ieri, se dusese dracu starea de Bikewalk ajungând să mă gândesc că nu voi mai scrie despre plimbarea respectivă.

Dialog...

-Ai folosit lista de întrebări?
-De data asta nu.
-Se vede.

Puţin după 11:00 mă opresc pe o bancă şi caut lista. În rucsac nu părea să fie. Îmi amintesc că, în urmă cu câteva zile, tot uitându-mă pe ea, mă enervasem şi am aruncat-o într-un colţ de birou. Mă gândeam atunci că lista aia e o prostie care nu duce nicăieri. Genul de gând cu care m-am obişnuit în ultimele luni pentru că, pentru mai mult sau mai puţin timp, vine să-mi stea pe creier după care pleacă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uite că de data asta ceva părea să se fi întâmplat. Datele din prezent sugerau că e posibil să fi pierdut lista. Caut destul de agitat în rucsac, nu o găsesc, îmi imaginez unde aş putea s-o mai caut şi apoi, cu planul de căutare făcut, mă îndrept spre casă destul de trist.

Ajung acasă, caut în celălalt rucsac, nu găsesc lista. Descurajat, mă gândesc că mai am de căutat luni la birou când... îmi aduc aminte că e posibil să o găsesc într-o agendă. Caut într-un loc precis în paginile agendei şi... o găsesc. Amintirile m-au ajutat de data asta... Culmea este că acea agendă era în rucsacul în care căutasem stând pe bancă. Căutasem neatent, doar lângă coperţi. Iar lista, drăgălaşa de ea, stătea între două pagini dinspre sfârşit.

Şi cu asta termin cu mica paranteză care s-a transformat într-o acoladă în toată regula.

Acum să vorbim despre Bikewalk. Joi dimineaţă, oarecum întâmplător, citesc de Bikewalk-ul de vineri noapte pe bikepress (vezi blogroll). Suna tentant, cu atât mai tentant cu cât îmi amintea de ideea de Ciclopromenadă nocturnă. Totuşi, pentru că nu eram sigur că voi ajunge la acţiune, am evitat să anunţ că voi fi acolo. Vine vineri, acasă, se executau nişte lucrări, finalizate pe la 11 noaptea. Tocmai la timp! Am vreme să mă pregătesc şi să plec spre parcul Grădina Icoanei pe care avusesem grijă să-l localizez pe o hartă găsită pe internet.

Pe la 23:30, simţindu-mă oarecum în întârziere, plec de acasă după ce-l întreb pe Daniel ce drum scurt îmi sugerează până acolo. Cobor în faţa blocului, resetez ciclocomputerul, aprind farul şi stopul (prima dată când le-am folosit mai serios, în sfârşit, după peste o lună de când le-am luat, chiar m-am bucurat de ele) şi pornesc pe Pantelimon- Iancului- Carol- Traian- Dacia- Polonă. Pe Dacia, într-o întersecţie cu linie de tramvai în lucru, pentru că am sesizat cât de rău e drumul destul de târziu, am avut parte de o zgâlţâială nu tocmai plăcută. Totuşi, scăpând întreg atât eu cât şi bicla, am mers mai departe încercând să nu ajung în parc dincolo de miezul nopţii. Până la urmă, fiindu-mi un pic teamă să bag viteză noaptea, am ajuns pe la 00:02 în parc. Am văzut biciclişti, l-am văzut pentru o clipă şi pe Ariel aşa că lucrurile stăteau bine. Ies din parc printre alte biciclete, casc ochii pe stradă, caut cu privirea grupul masiv de biciclişti care urma să plece dar... parcă era mult prea linişte. După câteva minute reintru în parc, mă bucur de atmosfera plăcută generată de tinerii care, fiind întinşi pe iarbă printre biciclete, cântau la chitară. Eram destul de nelămurit când un tip mi-a atras atenţia că grupul mare de biciclişti a plecat deja. Încotro? Nu eram deloc convins că vor ajunge în Dacia pe Polonă, pe unde venisem eu. Pornesc totuşi pe acolo, la ghici. Ca mine mai erau câţiva, până la Piaţa Victoriei am pedalat în grup oarecum compact dar nu am schimbat o vorbă. În Piaţa Victoriei, în continuare nedumerit, îl aud pe George Culda că se retrage spre casă pentru că nu vede grupul de biciclişti. S-a retras George, eu rămăsesem cam mult în urma celor cu care pedalasem până aici aşa că mi-am spus că pot avea Bikewalk-ul meu personal dacă nu reuşesc să mă grupez cu ceilalţi. Prin urmare, am continuat, aproximativ pe traseul anunţat de Ariel, spre Gara de Nord.

Într-o intersecţie, o fată pe bicicletă vorbea la telefon. Am bănuit că vorbeşte despre Bikewalk dar n-am intrat în vorbă cu ea. M-am gândit o clipă că aş putea suna la rândul meu pe cineva dar... pe cine? Numărul lui Ariel nu-l notasem, Andrei nu eram convins că participă la acţiune, numărul lui Bogdan trebuia să-l caut prin sms-uri că nu îl salvasem altfel... Ghinion! Am continuat oarecum orbeşte. Până la gară am dat de alte lucrări pe străzi. Nu mai trecusem de mult prin zonă şi par să se fi schimbat multe...

Ei bine, ajung şi la gară. În intersecţia de dinainte aud zgomot în spate şi, întorcând capul, sesizez o armată de biciclişti care veneau spre mine. Nu puteau să fie decât ei, cei care răspunseseră apelului lui Ariel. Pedalez în continuare lejer, îi las pe ceilalţi să mă înconjoare. În sfârşit! Revin la Bikewalk! Probabil că, până aici, pedalasem mult în faţa lor.

În faţa Gării de Nord se face pauză. Ocazie bună pentru câteva poze şi pentru o privire aruncată în mulţime. Recunosc un singur chip, al lui Iulian (Mătăsari 17). Pornim mai departe. Următorul popas l-am făcut la Cotroceni în poartă. Mă-ntreb acum, oare Băsescu are biclă?

După pozele de la Palat am continuat către Piaţa Unirii. Aici, eu cel puţin, am traversat greu. Am senzaţia că ar fi necesare nişte semafoare sub Dealul Mitropoliei. Reuşesc totuşi să trec şi pornesc în urmărirea grupului pe care aveam să-l regăsesc curând. Punctul final al plimbării a fost în Piaţa Universităţii. Ne-am oprit în parcul de lângă spitalul Colţea, am făcut alte poze, am stat de vorbă cu câţiva cunoscuţi (Dan, Andrei) şi cunoscuţi ai cunoscuţilor, am primit deja obişnuita întrebare legată de numărul de la Prima Evadare, mi s-a propus să merg duminică la Cornetu la cartarea pentru Let`s Do It Romania. Pentru plecarea de la Universitate păreau să se facă două grupuri, unul care avea chef de continuarea plimbării spre Herăstrău, alţii care se adunau la "peronul de Militari". Deşi sâmbătă urma să mă trezesc devreme, îl întreb pe Dan dacă îl tentează şi Herăstrăul. Zice da aşa că ne lipim acelui grup care, în câteva minute, avea să pornească.

Dar până la Herăstrău, câteva precizări despre Bikewalk:

-Pe traseu, am sesizat o ciocnire între două sau mai multe biciclete, undeva în spatele meu. Acolo grupul s-a rupt în două pentru o vreme, o parte în faţă, cu care am mers şi eu, şi altă parte care s-a oprit să vadă ce se întâmplase în ciocnire.

-Pe bucata de traseu pe care am pedalat în grup am observat cum Ariel încerca să supravegheze grupul pedalând când în coada lui, când în faţă, când trecând cu viteză de-a lungul lui.

-Deşi grupul era mare şi relativ indisciplinat, aproape permanent era cineva pe stânga care ne atrăgea atenţia să pedalăm în şir indian, pe dreapta. Bine, eu aşa pedalez mai mereu dar, pe lângă mine, mai fugeau oamenii şi spre mijlocul şoselei.

-În unele intersecţii, câte un participant cu iniţiativă se posta în mijlocul intersecţiei astfel încât şoferii să se simtă obligaţi să ne lase să trecem uneori pe roşu. Deşi senzaţia de moment e plăcută, mai târziu îţi dai seama că ar fi corect să stăm la roşu şi să regăsim grupul după intersecţie, după ce ne vine rândul s-o traversăm.

-În ciuda rugăminţii lui Ariel, au participat şi câteva biciclete nedotate cu lumini.

-Nici de data asta nu a lipsit Dinu Lazăr care a postat fotografiile făcute în plimbare aici.

Cam astea ar fi de spus despre Bikewalk, de aici încolo vorbim despre continuarea neoficială a cursei, către Herăstrău.

Mă lipesc cu Dan de grupul care porneşte spre Herăstrău. Ajungem la intrarea în parc după un traseu lejer, parcurs calm, fără grabă. Aici cineva propune să facem o tură de lac. Peste 20 de oameni sunt de acord aşa că intrăm în parc în căutarea unei ţâşnitori de unde să umplem bidoanele de apă. Până la ţâşnitoare, o nouă mică ciocnire de biciclete. De data asta eram aproape de ei, o faţă şi un băiat. Nu părea să se fi întâmplat nimic grav cu oamenii sau cu bicicletele dar totuşi cei doi s-au întors. Şi am rămas, după numărătoarea celui care a dirijat grupul, 20 de oameni, o fată şi 19 băieţi. Cum pare să se obişnuiască în astfel de ocazii, a apărut întrebarea: Nu te simţi ciudat singură printre noi? urmată de precizarea că nu se întâmplă nimic rău. Normal, nu se simţea ciudat, nu se simţea în pericol, părea să se simtă chiar bine şi să se bucure de plimbarea oarecum neaşteptată.

Am pornit-o spre lac apoi am început tura către dreapta. Între timp, celor fără lumini, li s-a recomandat să se strecoare printre cei cu lumini astfel încât să vadă traseul care, am fost avertizaţi, cuprinde şi denivelări sau gropi.

Fata care a mers cu noi (nu i-am reţinut chipul, nu am întrebat-o de nume dar, destul de probabil, i-aş recunoaşte bicicleta dacă aş revedea-o prin oraş) a avut parte de o căzătură mică din care a scăpat cu bine. Nu mi-am dat seama dacă se dezechilibrase şi agăţase bicicleta de lângă ea sau bicicleta de lângă ea o agăţase. Oricum, dat fiind că nu s-a lovit nimeni, s-a glumit din nou: Uite ce fac unii pentru a intra în vorbă cu o fată! E singură iar noi, în loc să avem grijă de ea, o schilodim?

Mergem mai departe, apar denivelări, gropi, stâlpişori în mijlocul aleii. Obstacolele ne sunt anunţate şi luminate la timp de cei din faţa grupului. Deşi, formal, nu exista un lider, a existat un om care a încercat să ne facă tuturor plimbarea plăcută.

La calea ferată ne dăm jos de pe biciclete, trecem podul, revenim pe aleea din jurul lacului. La trecerea podului, în timp ce eu mă chinuiam să aşez cumva aparatul foto, cineva a sugerat să ajutăm fata la trecerea asta. Ea a dovedit că nu are nevoie ridicându-şi singură bicicleta peste micile obstacole.

Mai încolo am avut o zonă cu hopuri pe care bicicleta lui Dan nu părea să se simtă prea bine. Prin urmare, fără să ne fi dat şi noi seama, Dan s-a retras cu discreţie către ieşirea din parc, folosind până acolo o alee cât mai bine asfaltată.

Herăstrăul era plin de oameni. Biciclişti (noi şi alţii ca noi), oameni pe role, oameni la plimbare, oameni pe banci şi la terase, oameni la discoteca din parc. O atmosferă foarte plăcută pentru vineri seară. Nu m-am gândit atunci (eram prea ocupat să trăiesc clipa) dar, acum, mă gândesc că ar fi fost perfect dacă ar fi existat şi o componentă romantică...

Ne-am dat seama de absenţa lui Dan abia aproape de ieşirea din parc când am făcut o mică pauză în care am văzut care în ce direcţie merge mai departe. Grupul de Militari ne-a lăsat fără fată! :) Eu am rămas în grupul care avea ca direcţie generală Dristorul. În fruntea acestui grup acelaşi om care ne purtase de grijă şi până acum. Am pedalat mai departe către Piaţa Romană- Foişor- Bd. Carol. Intrăm toţi cei patru rămaşi pe Carol şi, curând, rămân singur. Ceilalţi au făcut dreapta, eu, aşa cum mă atenţionase liderul, continuam înainte. Ne salutăm din mers, le strig că mi-a plăcut plimbarea şi că-mi pare bine că am mers cu ei.

Cam la intersecţia cu Mătăsari, o maşină oprise pe mijlocul sensului de mers iar ocupantul negocia cu o prostituată. Depăşesc pe dreapta, ajung curând la Iancului iar de aici... deja eram ca şi acasă.

Pe la 3:00, încă proaspăt (probabil datorită dozei de Red Bull pe care o băusem când veneam de la muncă), ajung acasă. Trecuseră 3 ore şi jumătate de la plecare iar ciclocomputerul indica 41,65 km parcurşi în 2 ore şi 40 de minute, cu o viteză medie de 16,22 km/oră şi o viteză maximă de 32,6 km/oră.

Despre poze, anunţ cu regret că nu au ieşit toate. Printre pozele neieşite (aparat vechi, defectat şi renăscut fără intervenţia unui service) se numără, din păcate, şi poza cu Dan din Herăstrău, poză despre care îi spuneam că arată bine datorită vestei reflectorizante pe care o avea pe el. Prin urmare, toate pozele sunt cele prezentate în slideshow-ul de aici.

Bine că a renăscut Bikewalk-ul stradal! :)