miercuri, 14 iulie 2010

Amestecate- 2

Ascult întâmplător cântece de munte şi-mi amintesc voci şi chipuri. Ce am eu în comun cu acestea? Probabil suficient de puţin... Totuşi, parcă simţi ceva deosebit când poţi spune l-am întâlnit/ am întâlnit-o măcar odată în viaţă...

Du-te-n căcat! Dă filmul odată! Dă-i una fă! Minţi, nenorocito! Cam aşa ceva aud aproape seară de seară, în timp ce lumea se uită la o telenovelă indiană... O vreme m-a enervat dar... acum dau mai puţină importanţă acestor zgomote de fond...

Lebăda neagră prezentată într-o Dilemă veche, Lebăda neagră citită de un tip zilele trecute în metrou, Lebăda neagră revenind periodic în discuţii... Viaţa, ca o lebădă neagră...

Numărând Diane... Se pare că doar eu percep stupizenia momentului pe care, dacă e să fiu sincer, tot eu l-am provocat...

Ajung acasă iar pe ultimii metri mă udă ploaia puternică declanşată aproape din senin... Deşi ploaia era rece, mi-a plăcut s-o simt cum mă udă aşa că nu am scos umbrela...

Ne place mai mult udă, nu-i aşa?

Ce zici? Reuşesc s-o hipnotizez? Mai repede te hipnotizează ea... Nicio şansă, nici nu se uită la mine... Păi nu cu ochii... Şi recunosc că eram un pic hipnotizat! :))

Pe cât de perfect logic credeam cu 6 ani în urmă că este să mă iubească până la urmă pe atât de convins sunt acum că ar fi total ilogic să mă iubească cineva... Progres sau regres?

Blestem... Să găseşti una nici prea frumoasă (să nu ţi-o f*** alţii), nici prea deşteaptă (să nu impună ea reguli) dar cu bani ca să scapi tu de-o grijă... Cică... ai grijă că se împlineşte! Aiurea... cine are timp să creadă? Abia am timp să ţin minte astfel de idei ciudate...

Ai aflat ultima bombă?, mă întreabă un el care vorbeşte mult, prost, fără rost (lasă-l să fie!), consideră că mă enervez de fiecare dată când folosesc un ton mai dur (dar eu, în dialog cu el, nu mă mai enervez de mult), încearcă să facă mişto când găsesc ceva de râs în discursul lui (dar nu mai reuşeşte nici astfel să mă enerveze) etc... Ei bine, ultima bombă era moartea Mădălinei Manole din care părea să facă o tragedie... Ei bine, deşi era un eveniment trist, nu am devenit patetic nici la moartea Tatianei Stepa, cu atât mai puţin mă impresiona moartea Mădălinei Manole. Nu-mi amintesc să fi făcut vreodată ceva special pentru a o asculta pe MM. Deci, fără a afirma astfel că fiinţa nu avea valoare ca muzician, spun că Mădălina Manole nu a însemnat nimic pentru mine. Poate abia acum să însemne ceva... Nu e un gest des întâlnit să te sinucizi de ziua ta... Despre motivele gestului probabil voi găsi presupuneri în presă, dacă voi avea timp şi chef să caut. Momentan mă declar profund mirat de faptul că Metalhead a trimis un mail în care menţiona moartea Mădălinei Manole... Ce avea MM cu rock-ul nu ştiu...

Oricum, am senzaţia că presa şi-a amintit de Mădălina Manole acum cam la fel cum şi-a amintit cu ceva vreme în urmă de Laura Stoica (iar Laura... chiar însemna ceva pentru mine...).

Probabil mai sunt zeci de frânturi de gânduri sau amintiri dar... mai lăsăm şi pentru amestecate 3, nu-i aşa?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu