Dimineaţă mă trezesc aproape plângând...

Ar putea fi o postare doar cu titlu, fără conţinut... Un titlu care exprimă în puţine cuvinte şi cu maximă precizie starea în care eram de dimineaţă.

Dacă este să intru în detalii aş putea scrie despre gândurile triste pe care îmi pare rău că nu le-am reţinut pentru a le putea analiza ulterior, de lipsa totală de bucurie în faţa unei noi dimineţi, despre senzaţia că orice aş încerca să construiesc acum ar fi tardiv de târziu...

Peste toate astea mi-am dat seama că, în prezent, nu mai există niciun om căruia să-i pot comunica, la orice oră, gândurile care mă întristează. Cândva existau 2- 3 oameni spre care puteam trimite oricând un sms (inclusiv în miezul nopţii) şi dinspre care în majoritatea situaţiilor primeam cu rapiditate un răspuns care reuşea să dilueze starea neplăcută pe care o trăiam. Aşa se poate naşte o posibilă definiţie pentru ideea de prietenie...

Consideri prieten acel om căruia poţi absolut oricând să-i transmiţi un mesaj fără teama că vei deranja, că ţi se va reproşa faptul că ai deranjat la ora nepotrivită, că ţi se va răspunde pe un ton critic sau nu ţi se va răspunde deloc...