Încă două? Dar nu-i voie... :(

După două zile în care mi-am omorât timpul dormind cât am putut de mult mă trezesc dimineaţă, destul de nervos, şi mă pregătesc să plec la muncă deşi nu aveam niciun chef să-mi încep ziua cu telefoane şi mail-uri schimbate cu clienţii. Genul de zi în care ai prefera un job de backoffice...

Pe drum gândurile dau năvală. Sunt trist şi aproape că-mi dau lacrimile. Îmi trec prin cap o mulţime de lucruri pe care ceilalţi, chiar dacă le-ar auzi, cred că nu le-ar înţelege. Până ajung la birou beau două doze de Red Bull. Păcăleala funcţionează şi de data asta, îmi revin cât de cât...

Chiar aşa, cum îşi imaginează ceilalţi că e să treci prin diverse întâmplări din care, într-o formă sau alta, pierzi doar pentru că nu ţi-ai exprimat o dorinţă sau nemulţumire, de teamă că celălalt s-ar supăra, s-ar îndepărta de tine, te-ar critica sau ar avea cine ştie ce altă reacţie neplăcută?

Cum crezi că este să nu poţi dormi şi să taci, încercând să ţii seama de nevoia celuilalt de a rezolva cine ştie ce treabă aparent urgentă şi importantă?

Cu e să rabzi bombăneala inutilă a celuilalt, bombăneală care te scoate din sărite, încercând să ţii cont de faptul că celălalt este, sărăcuţul, al dracu de nervos?

Cum e să ai impresia că orice gest ai face e greşit şi va fi criticat de ceilalţi?

Cum e să fi minţit, fie şi prin omisiune, şi să nu poţi să-i spui deschis celuilalt în ce moment şi din ce motiv te-a înfuriat sau dezamăgit?

Cum e să te streseze intens simpla idee de a merge într-un magazin pentru a-ţi cumpăra cine ştie ce de îmbrăcat?

Cum e să renunţi la un tratament stomatologic doar pentru că celălalt are nevoie de timp liber exact atunci când aveai şi tu? Cum e să convieţuieşti în continuare, aparent paşnic, cu persoana respectivă şi să nu poţi să-i faci niciun reproş gândind că, în definitiv, vina sa este destul de greu demonstrabilă, în ciuda faptului că, de fiecare dată, anunţasei din timp că ai nevoie de nişte nenorocite de ore libere? Cum e să-ţi dai seama că toată paguba se datorează unei schimbări în program care nu era sub controlul tău?

Cred că fiecare dintre voi ar fi încântat să trăiască aşa ceva, nu-i aşa?

Şi atunci chiar încep să mă mir că mă încăpăţânez să caut resursele pentru a reacţiona mai potrivit în astfel de situaţii, în aşa fel încât pe lângă nevoile celuilalt să mai fie satisfăcute, măcar din când în când, şi ale mele...

Ar fi mult mai frumos să-mi recunosc condiţia de om veşnic bun de călcat în picioare şi să mă bucur de ea... Poate aşa spuneţi voi dar eu nu mai sunt de aceiaşi părere. Aşa că-mi încerc şansa şi încerc să-mi construiesc mecanismele potrivite pentru a mă apăra în astfel de situaţii...

Ei bine, toate nenorocirile astea mi se întâmplă din cauza unei sensibilităţi exagerate descrise de două cuvinte destul de simple: fobie socială.

Şi, scriind despre asta, îmi aduc aminte de felul pozitiv, dar totuşi nedocumentat, în care a fost tratată mărturisirea pe care am făcut-o unui prieten cu ceva vreme în urmă:

Adrian Negoita (20.01.2010 22:21:01): ce-mi place e ca am doar doi oameni pe care-i cunosc deja, asta nepunandu-l si pe fratele meu la socoteala :D
SC (20.01.2010 22:21:13): e un lucru bun
SC (20.01.2010 22:21:22): mie imi place sa cunosc oameni
Adrian Negoita (20.01.2010 22:21:37): este unul din scopurile pentru care am decis sa postez tura
SC (20.01.2010 22:22:07): de fiecare data, intalnesc pe careva interesant
Adrian Negoita (20.01.2010 22:22:16): sa stii ca da :P
Adrian Negoita (20.01.2010 22:22:31): oricum, la mine este si o problema de psihologie...
SC (20.01.2010 22:23:20): pai ..
SC (20.01.2010 22:23:40): la toata lumea este ..
SC (20.01.2010 22:23:47): sau la ce te referi
Adrian Negoita (20.01.2010 22:23:49): :D ca bine zici :P
SC (20.01.2010 22:23:51): faci ceva studii
SC (20.01.2010 22:23:55): :P
Adrian Negoita (20.01.2010 22:24:00): poate o sa fac candva...
Adrian Negoita (20.01.2010 22:24:12): deocamdata incerc sa-mi ameliorez eu niste belele...
SC (20.01.2010 22:24:32): :)
SC (20.01.2010 22:24:36): succes
Adrian Negoita (20.01.2010 22:24:46): o forma idioata de fobie sociala, daca-ti vine sa crezi :))
Adrian Negoita (20.01.2010 22:24:55): sa fie!
SC (20.01.2010 22:25:17): pai la ce societate avem..
SC (20.01.2010 22:25:19): nu ma mira
SC (20.01.2010 22:25:36): cred ca fiecare dintre noi suferim de asa ceva
SC (20.01.2010 22:25:41): mai mult sau mai putin
Adrian Negoita (20.01.2010 22:26:21): bine, la majoritatea sunt limite care nu ajung in patologic...
Adrian Negoita (20.01.2010 22:26:34): dar mie, uneori, aproape ca nici nu-mi mai vine sa ies din casa :D
SC (20.01.2010 22:27:33): si eu stau cu zilele in casa
SC (20.01.2010 22:28:01): imi place sa stau singur
Adrian Negoita (20.01.2010 22:28:17): de la o vreme mie nu-mi mai place...
SC (20.01.2010 22:28:19): fara s avb cu nimeni
SC (20.01.2010 22:28:30): sau sa vad pe nimeni
Adrian Negoita (20.01.2010 22:28:31): doar ca nu mi-e simplu nici sa gasesc oameni intre care chiar sa ma simt bine
SC (20.01.2010 22:29:14): eu nu cred ca e nimic patologic in asta
Adrian Negoita (20.01.2010 22:29:32): patologic sau nu, uneori e tare deranjant :D
SC (20.01.2010 22:30:34): probabil in alta viata am stat f mult printre oameni si acum spiritul meu simte nevoia de solitudine
SC (20.01.2010 22:30:48): :D
SC (20.01.2010 22:30:58): sunt un spirit taare batran
SC (20.01.2010 22:30:59): ;))
Adrian Negoita (20.01.2010 22:31:05): deci te-ai reincarnat intr-un solitar :D
SC (20.01.2010 22:31:10): da
SC (20.01.2010 22:31:35): desi nu dau dovada de prea multa intelepciune
SC (20.01.2010 22:31:36): :P
Adrian Negoita (20.01.2010 22:31:52): pai... batranii mai repede dau in mintea copiilor :))

Profit de ocazie pentru a-i mulţumi omului cu care am purtat acea conversaţie. Repet, punctul său de vedere nu este aproape deloc documentat dar mi-a prins bine să ştiu că unii oameni nu te trec din start în rândul nebunilor dacă apuci să le povesteşti aşa ceva. Şi dacă tot vorbim de nebunie, probabil unii nu ştiu că nebunia începe acolo unde apare delirul. Spun asta o grămadă de cărţi de psihologie...