Azi, întorcându-mă acasă pe ploaie, fără să mă mai obosesc să scot umbrela, mi-a pătruns în nas un miros care a stârnit amintiri, mirosul prafului ud de pe asfaltul oraşului.
-Îmi place mirosul prafului ud. Îmi aminteşte de mirosul de la ţară.
-Vrei să scot umbrela?
-Pentru mine nu, ajung repede acasă. Dacă vrei scoate-o pentru tine.
-Mai stai un minut, am ceva pentru tine...
A urmat, câteva secunde mai târziu, obişnuita despărţire care, consider acum, părea a fii o simplă repetiţie pentru Marea Despărţire care urma să se petreacă peste câteva luni.
Dar nu despre tristeţea unei despărţiri vreau să mă leg acum ci de speranţa că voi redescoperi cândva în mine senzaţii şi gesturi de care mi-e dor, senzaţii şi gesturi care să semene cu cele de anii trecuţi doar atât cât trebuie pentru a reprezenta o fărâmă de evoluţie, nu o întoarcere în timp, la eroarea de atunci...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu