Uneori sunt bune drumurile cunoscute...

Actualizare 1 august 2010: Aseară, în IOR, poliţia şi SMURD-ul veniseră pentru un înecat. Am auzit asta în timp ce, printre reprize de ploaie, făceam plajă. Deci, contrar celor afirmate de mine aseară, prezenţa acelor maşini în parc avea sens. Accidentul avusese loc între (pen)Insula Vacilor şi cealaltă (pen)insulă. Prin urmare, azi, cei de la BGS încercau să nu mai permită scăldatul pentru că, ziceau, li s-a atras atenţia să fie atenţi în special la pescari şi cei care vor să se scalde. Dacă te-ai întrebat vreodată care-i rolul lor, ai aflat acum...

Am făcut aşa, din comoditate sau din alte motive, de nenumărate ori... Am aşteptat până am simţit că problema trebuie rezolvată repede, foarte repede...

Am pornit săptămâna trecută pe drumuri mai rar bătute sau chiar nebătute (de exemplu, nu-mi imaginam să merg prea curând într-un magazin Hervis). Am fost urmărit de ghinion... Prin urmare, pentru săptămâna asta mi-am propus să termin cu experimentele şi să mă-ntorc unde ştiam că este aproape imposibil să nu am succes. Revin la Grisport, producătorul de încălţăminte care l-am utilizat cel mai des în ultimii vreo 6 ani. Şi aici, firesc, la un preţ corespunzător bugetului meu (cealaltă pasiune a mea, marca Bestard, pe care o recomand în special pentru bocancii de iarnă de care sunt superîncântat, îmi este pe moment mai greu accesibilă), mi-am găsit pantofi de trekking cu care să-i înlocuiesc pe cei vechi, tot Grisport, care începuseră să dea semne de slăbiciune la ceva timp după ce i-am chinuit la Prima evadare, prin bălţi şi noroaie. În sfârşit, am scăpat de o grijă, cel puţin pentru o vreme!

Revin acasă, mănânc, mă mai învârtesc în jurul cozii apoi încerc să profit de căldură şi fug în parc pentru două ore de plajă. În parc, linişte, suficient de linişte încât să pot parcurge câteva pagini de Dilema veche. Singura chestie care mi s-a părut exagerată şi fără rost a fost faptul că poliţia şi pompierii/ SMURD au dat o tură prin parc deşi, după atâţia ani în care am bântuit prin IOR, nu cred că era necesară prezenţa maşinilor respective. Altfel, am avut ocazia să privesc o mulţime de biciclete ieşite la plimbare. Am identificat o familie (cred) de 5 persoane, toţi pe biciclete. Am găsit în parc şi un motiv de tristeţe, am văzut prea târziu un afiş care anunţa o seară cu filme proiectate de GreenPeace. Mi-ar fi plăcut să le văd şi eu dar... poate s-o repeta evenimentul şi, din nou poate, mă va anunţa şi pe mine cineva de el... Păcat că am lăsat să se dilueze relaţia cu oamenii apropiaţi de GreenPeace cu care mă vedeam cu ani în urmă...

Întorcându-mă de la plajă, în metrou, aruncat pe jos, un Adevărul de seară care, pe ultima pagină, avea un titlu care m-a făcut să zâmbesc: Ariel Constantinof sună adunarea, un articol despre Bikewalk, desigur... Pentru că nu am găsit articolul pe site, vă las link către alt articol legat de Ariel.

Ajung acasă gândindu-mă că oamenii din GreenPeace, cei care participă la Bikewalk şi alte plimbări în grup pe biciclete, cei care ascultă folk sau merg pe munte sunt oameni frumoşi pe care merită să-i frecventezi. Totuşi, îmi dau seama că acum am nişte necesităţi care, fără să excludă legătura cu oameni precum cei pomeniţi mai devreme, mă fac să relaţionez mai rar cu ei pentru că, dincolo de pasiunile promovate de ei (comune cu marile mele pasiuni), nevoile mele sunt un pic mai complexe şi, în acelaşi timp, dificil de satisfăcut...