vineri, 17 septembrie 2010

Concerte...

Later edit: sâmbătă, 17:00, pe str. Franceză, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, cântare Casa cu prieteni. Mă bucur să anunţ asta. Aproape sigur voi fi acolo să îi ascult din nou pe aceşti oameni faini.

Azi mi-au reţinut atenţia două concerte, unul de azi, unul din 12 noiembrie 2010.

Încep cu concertul Alinei Manole de azi, de la Clubul Ţăranului, de la ora 21:30. Detaliile le găsiţi aici. Mi-ar plăcea să ajung şi eu, în sfârşit, la un concert Alina Manole (până acum am ascultat-o live doar în festivaluri sau în cadrul serilor Folk frate din Iron City) dar nu se ştie ce schimbări de dorinţe şi stări se vor petrece până diseară. Prin urmare, deşi merită cu siguranţă, nu garantez că voi ajunge acolo.

Iar pe 12 noiembrie (îi mulţumesc lui Andrei pentru offline-ul în care mă anunţa că Darkwave este continuatorul pentru First Romanian Darkfest), pentru oamenii care ascultă chestii mai negre, Darkwave.Ro Festival 2010. Nici la acesta nu sunt convins că voi ajunge dar, după experienţa plăcută cu First Romanian Darkfest (unde îi ascultasem pentru prima dată pe cei din Negru Latent), mă gândesc să văd, vorba unei clasice în viaţă, cum stau cu bănuţii apoi să decid dacă îmi iau sau nu bilet. Detalii despre festival, aici.

Iar cu titlu de obsesie muzicală a dimineţii:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu