Final de săptămână "apocaliptică"...

Îmi dau seama că este ceva în neregulă cu mine atunci când ţin cartea în mână şi nu reuşesc să citesc... Apropo, de data asta citesc o carte mai scurtă, tot din zona psihologiei clinice: Mircea Lăzărescu, Lucian Ile, Tulburarea obsesiv-compulsiva. Circumscriere, modele si interventii, Editura Polirom, 2009. M-am apucat de ea pe 22 noiembrie şi sunt deja la jumătatea ei...

Vineri seară am trăit sentimente amestecate uitându-mă la fotografiile pomenite în postarea precedentă.

Sâmbătă dimineaţă şi-a făcut din nou apariţia insomnia. M-am dat jos din pat obosit şi lipsit de chef. Peste câteva ore revăd fotografia acelui tablou al lui Dali. De data asta remarc şi titlul de sub el, titlu care mi s-a părut realist când l-am citit (mă întreb cum de am privit fotografia de atât de multe ori fără să fi sesizat titlul...) dar pe care l-am uitat până să scriu pe blog despre el. L-am regăsit totuşi aici: The Persistence of Memory. Printre ceasuri, în câteva secunde, mi-au revenit în memorie două melodii:



şi



Mai târziu, după câteva săptămâni în care nu am mai ieşit la plimbare în week-end, trăind o stare parcă mai ciudată ca oricând, am plecat să iau aer... Îmi propusesem să merg în IOR, să citesc pe o bancă... Până la urmă am ajuns în centru.

Am trecut pe lângă şantierul aflat peste drum de Universitate. Nu ştiam de el, se pare că a trecut mai mult timp decât credeam de când nu m-am mai plimbat prin zonă... Aici am văzut maşinile Realitatea şi Antena 3 şi mi-am amintit de ştirea văzută înainte de a pleca de acasă. Mă amuz imaginându-mi că jurnaliştii aşteaptă ca acelor oase din secolul nu ştiu care să le revină glasul şi să-şi spună povestea...

În drum spre Cişmigiu am căscat ochii la afişele de concert, unele deja trecute, altele urmând în săptămânile următoare... Mi-a reţinut în mod special atenţia concertul din 14 decembrie, cu Mike Godoroja& The Blue Spirit cu Trei Parale şi Truverii printre invitaţi. Firesc, mi-am amintit de Vama Veche, de Green Hours, de Preoteasa... Îmi propusesem să trec pe la Nottara (uite cum mi-am amintit de Uzina de plăceri SA, piesă pe care o pun în legătură cu aceiaşi poveste veche) să văd cum stă treaba cu biletele dar, deşi am trecut mai târziu prin faţa teatrului, mi-am făcut uitată intenţia.

În Cişmigiu aud la un moment dat o piesă Zdob şi Zdub, clipă în care-mi amintesc recitalul lor de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din 2005 şi alte poveşti cam pe aceiaşi temă... Şi totuşi, în ciuda asocierilor pe care le fac eu, indivizii sunt destul de faini.



Văd pregătirile pentru patinoar, pomul de Crăciun deja obişnuit, căsuţele de lemn din care cine ştie ce se va mai vinde în curând, zâmbesc trecând pe lângă chioşcul fanfarei ocupat acum de copii, îmi amintesc de tinerii cu biciclete şi chitări care ocupau iarba în vară...

Mă gândesc o clipă că locul cu acele liste e la doi paşi dar renunţ să trec strada până acolo... Oricum, mă întreb la ce mi-ar fi folosit să o văd sau să nu o văd pe o listă... La fel cum mă întreb dacă m-ar ajuta cu ceva să scriu din nou unor persoane pe care, într-o mai mică sau mai mare măsură, sunt supărat...

Revin în pasajul de la Universitate, îmi arunc ochii pe expoziţia foto de acolo, unde remarc două nume cunoscute, Sorin Rechiţan şi Cristian- Alexandru Catană, unul prezent cu o poză oarecum banală dar cu o cromatică faină, celălalt cu o fotografie în stilul lui obişnuit, încercare de fotografie de suflet (în mică măsură reuşită, după părerea mea).

Mă întorc acasă gândindu-mă că vor urma zile la fel de confuze... Nu prea ştiu ce o să fac...

Mă interesez cum aş putea rezolva o mică (sper eu) problemă de sănătate, lăsată nerezolvată de peste un an. Mai am de dat nişte telefoane apoi... verdictul... Poate nu căutam nici acum să văd cum pot rezolva problema dacă nu-mi dădeam seama că treaba asta reprezintă un motiv de disconfort în plus şi o posibilă piedică pentru un pas următor... Odată rezolvată problema asta aş mai avea un pas interesant de făcut... Dacă îl voi face sau nu încă nu ştiu dar... s-ar înscrie destul de bine în ideea de evoluţie cu paşi mici... Mama ei de evoluţie! E aiurea când ţi se atrage atenţia că nu valorifici niciuna dintre ideile care te-ar putea ajuta să-ţi schimbi viaţa...

Ca o concluzie pentru ziua de sâmbătă: am plecat de acasă cu chipul încordat. Pe drum mi s-au relaxat cât de cât muşchii feţei dar cred că între timp s-au încordat la loc, poate nu la fel de rău ca la plecarea de acasă dar totuşi deranjant de...

Trăiesc zile ciudate care mă obosesc destul de mult...

Duminică se încheie săptămâna într-un stil raţional- furios... Auzi? Tu ai senzaţia că faci perfect tot ce faci iar noi ceilalţi suntem nişte dobitoci care fac numai prostii? De ce nu-ţi asumi şi partea ta de vină? De exemplu, cu hărţile numai tu ai umblat în ultimele luni şi te-am auzit de câteva ori că nu găseai ce hartă căutai. De ce nu le ţii pe toate la un loc dacă tot ţi-ai făcut rafturile alea special pentru aşa ceva? Preferi să le răspândeşti prin toată camera apoi să te enervezi când nu îţi aminteşti unde le-ai pus! Te-oi fi săturat tu dar şi eu m-am săturat de prostia voastră!

Şi aşa e! M-am prea săturat să mi se pună în spate toată vinovăţia de pe lume... În condiţiile astea nu ai cum să vezi lucrurile altfel decât într-un stil tehnic, neimplicând prea mult latura emoţională... Mi s-a reproşat de curând şi chestia asta, că tratez în mod tehnic problemele apropiaţilor... Dar între a le trata aşa şi a mă lăsa în continuare închis între furii şi neputinţe, prefer abordarea tehnică...

Până la urmă, într-o formă sau alta, scapă cine poate!