Picătura de bine a dimineţii

Uneori, într-o zi în care nu aştepţi nimic bun, apare elementul surpriză sub forma unei picături de bine... La serviciu, apare un client cu care mă văd destul de rar şi, pe negândite, omul îmi cere voie să mă întrebe ceva personal apoi, cu permisiunea mea, mă întreabă dacă sunt pasionat de munte... Aflând că sunt îmi spune că mi-a găsit profilul pe alpinet dar nu era convins că sunt eu... Îmi place când sunt recunoscut ca om de munte... E genul de moment în care regret un pic că ies din ce în ce mai rar sau poate nu voi mai ieşi niciodată...

Cu ani în urmă a mai fost un moment asemănător în care eu mi-am recunoscut pe alpinet un client cu care îmi plăcea cum colaborez, client cu care m-am revăzut apoi la DarkFest...

Mai aproape de prezent, un alt client, nu mai ştiu în ce împrejurări, a aflat că merg pe munte şi, din când în când, mă mai întreabă pe unde am fost sau pe unde-i recomand eu lui să meargă în concediu...

Nu sunt singurele surprize plăcute pe care le-am avut de-a lungul timpului din partea clienţilor. Colaborez cu oameni destul de plăcuţi. Totuşi, la locul de muncă, poate pentru că sunt eu prea pretenţios sau pentru că uneori ne batem joc de noi, percep relaţia cu clienţii ca fiind mai plăcută şi mai consecventă în comparaţie cu relaţia cu colegii şi şefii...