Ăştia îşi bat joc de tine?

Ăştia îşi bat joc de tine???

Întrebarea asta mi-a pus-o un tovarăş de drumeţie după ce i-am spus, răspunzând curiozităţii lui, ce salariu am.

Şi dacă mă gândesc că, în penultima zi de salariu, am făcut deja obişnuitul calcul care arată că încasez o sumă de căcat, calcul în urma căruia rezulta că, după ce scădeam cheltuielile pentru tura de o zi pe care o planificasem pentru 3 iulie (tură pe care nu am mai reuşit s-o fac pentru că mă durea-n cotul de la piciorul stâng), cheltuielile cu psihoterapia, factura de telefon şi costul supradozei aproape zilnice de cofeină (aproape singurul element care mă mai ţine treaz, altfel fiind tare tentat de lungi reprize de somn sau măcar de leneşă amorţeală), rămâneam cu fantastica sumă de 0,00 lei, omul chiar are dreptate, ăştia îşi bat joc de mine!!! Prin urmare...

Pornind de aici am ajuns eu la concluzia că nu este nici ilegal, nici imoral să nu-mi pese de cei doi directori care îşi au azi zilele de naştere. Întâmplarea face să fie exact acei directori cu putere de decizie care, dacă principiile morale ar funcţiona cât de cât, ar putea împărţi un pic mai echitabil profitul firmei, încetând să-şi mai tragă salarii de vreo 10 ori mai mari ca al meu, încetând să stoarcă la maxim firma decontându-şi într-un mod dispreţuitor până şi cele mai mărunte cheltuieli, încetând să ţină în braţe angajaţi care, într-o mai mică sau mai mare măsură, îşi iau banii de pomană (de exemplu drăgălaşul nostru moş care, dacă are chiar şi numai un leu în plus faţă de salariul meu, dată fiind munca pe care o prestează -ca volum şi calitate-, consider că este exagerat de bine plătit), încetând să judece oamenii după numărul grupurilor de interese în care sunt implicaţi.

Deci domnule Dănuţ, domnule Adrian, în cazul în care se întâmplă să vă urez de bine de ziua voastră, să ştiţi că nu este vorba decât de neatenţie, de inerţie, de o aplicare nemeritată a normelor sociale. Am încetat de mult să mai simt ceva pozitiv în legătură cu domniile voastre. În aceste condiţii până şi un banal şi rece La mulţi ani mi se pare în plus. Nu pot eu să vă tratez rău (pentru că, nu-i aşa? la domniile voastre este pâinea şi cuţitul) dar consider că am dreptul să vă tratez cu ignoranţă, aşa cum şi domniile voastre găsiţi de cuviinţă să mă trataţi pe mine.

În schimb, deşi cei aproape 35 de ani în care am convieţuit împreună relativ paşnic au fost presăraţi cu multe surprize neplăcute, cu multe dezamăgiri, cu multe exagerări din partea lui, voi încerca să uit toate astea măcar pentru o zi şi să fiu o companie plăcută pentru tata care, ciudată coincidenţă, îşi aniversează ziua de naştere în aceiaşi zi cu mirobolanţii mei şefi.

Sunt suficient de puţin inspirat, de sărac, de neobişnuit cu planificarea aniversărilor, motiv pentru care nu mă gândesc la vreo surpriză deşi mi-ar plăcea să am resursele necesare pentru a pregăti una. Vreau doar să petrecem împreună o seară liniştită şi să bem un pahar de ce s-o nimeri să fie prin casă (deşi, în ultimele săptămâni, am constatat că alcoolul îmi accentuează sentimentul de tristeţe care mă cuprinde aproape zilnic, în ultimele luni).

La mulţi ani, bătrâne!