Telefonul tratat cu (pseudo)isterie...

Sâmbătă, aproape de prânz, m-am înfuriat din nou pe telefon. Cea mai rea reacţie posibilă ar fi fost să distrug telefonul trântindu-l de pământ, călcându-l sau lovindu-l cu ciocanul. Poate chiar aş fi făcut asta dacă, conform teoriei despre isterie găsită într-o carte a lui Dmitri Avdeev, aş fi avut spectatori şi aş fi avut vreun avantaj (vezi exemplul cu copilul mic care insistă cu urletele doar pentru că îi are pe părinţi ca spectatori şi ştie că astfel va primi bomboane din partea acestora).

Deşi sunase absolut inofensiv, nefiind nevoie, cred, decât să fiu un minut atent pentru a stabili o modificare în programul de sâmbăta viitoare, m-am lăsat condus de furia apărută din senin şi am respins apelul după care am închis pentru câteva ore telefonul.

Câteva ore mai târziu mi-am dat seama că datorez scuze persoanei care mă sunase dar nu am reuşit să mă pun de acord eu cu mine cu privire la forma în care urma să explic ce se întâmplase.

Din fericire, deşi în alte ocazii asemănătoare senzaţiile care urmau erau paralizante, de data asta senzaţia de ruşine s-a strecurat în viaţa mea într-o formă diluată şi aproape inofensivă.

Problema asta cu furia la adresa ideii de a fi sunat observ că persistă. Totul a început prin 2005 când, respingând apel după apel, explicam uneori că fac asta deoarece mă sună oricine altcineva numai persoana cu care aş fi dorit să mă aud nu mă sună.

Mai târziu preferam să îmi exprim supărările (într-un mod destul de puţin coerent, cred) fără să las şi celuilalt ocazia de a răspunde.

Şi mai târziu mi-am dat seama că sunt din ce în ce mai puţine persoanele cu care simt că aş putea discuta unele lucruri care mi se par mie extrem de complicate, situaţie în care am ales să nu mai vorbesc decât pur accidental.

Dat fiind acest război al meu cu telefoanele, aproape că mă mir de faptul că la birou sunt mult mai relaxat decât în urmă cu câţiva ani atunci când telefonul sună...

În condiţiile astea, uitându-mă uneori în oglindă, sunt tentat să spun ca acel coleg de şcoală:

Ciudată specie! :(