V-am salvat de mine...

Am din ce în ce mai des convingerea că tot ce am încercat să schimb în viaţa mea în ultimii 4 ani v-a fost de folos mai mult vouă şi mai deloc mie.

Nu ştiu la ce mi-a folosit că am încercat să accept finalul trist legat de Roxana. Nu ştiu la ce mi-a folosit că, în ultimele ocazii în care am văzut-o, i-am permis să mă ignore, renunţând să mă mai bag în sufletul ei. Nu ştiu la ce mi-a folosit că nu i-am dat câteva palme în ultima seară în care am văzut-o. La finalul săptămânii se împlinesc două luni de când nu am mai văzut-o. Din nou am senzaţia că a dispărut definitiv din calea mea iar faptul că nu i-am dat nicio palmă ca mulţumire pentru faptul că, deşi nu a pierdut nimic din cauza mea (şi vorbesc aici de iubită, de job şi de casă), a ales să mă ignore, îl resimt uneori ca o neîmplinire personală.

LATER EDIT: Peste fix două ore, după ce trecusem pe la o bancă cu roboţel apropiată de staţia ei de metrou, cobor înapoi în staţie şi, după ce urc în metrou, observ că ea a coborât din metroul pe care eu tocmai îl luam. Paranormală chestie! Mai căscasem ochii după ea şi în alte seri, cam la aceiaşi oră dar... ea nu apărea...

Nu ştiu la ce mi-a folosit să accept cu resemnare că unora li se pare că li se cuvine să-şi ia libere anunţate sau neanunţate când vrea muşchii lor sau, dacă e să mă refer la Bury, când vrea ţesutul adipos al domniei sale. Nu ştiu la ce mi-a folosit să accept că unele fiinţe au suficientă susţinere de la sus puşi încât îşi permit să mă calce în picioare când şi cum vor. Nu ştiu la ce mi-a folosit că Bury şi Jeni au scăpat la rândul lor nepălmuite.

-Trei săptămâni eşti singur.
-Da. Şi?
-Cred că te-ai obişnuit deja să lucrezi singur în fiecare vară.
-Mica problemă e că aparenta obişnuire resemnată nu poţi să ştii dacă anul viitor va arăta la fel sau se va manifesta prin strâns de gât fiinţa.

Nu ştiu la ce mi-a folosit să accept că nu am nimic în comun cu câteva femei cu care, crudă întâmplare, am interacţionat cândva. Nu ştiu la ce mi-a folosit să caut (zadarnic) un element util în faptul că una m-a minţit într-un mod pe care nu mi-l imaginasem, într-un moment în care eram convins că o femeie nu mai are cum să mă dezamăgească.

Nu ştiu la ce mi-a folosit să le recunosc dreptul la tăcere atunci când le-am scris lucruri la care aş fi preferat să-mi răspundă confirmându-mi că nu avem nimic în comun şi că nu avem nicio şansă să dezvoltăm o relaţie.

Nu ştiu la ce mi-a folosit să renunţ la ideea de a fi ajutat de familie deoarece am aflat că familia este suficient de slabă încât să nu-mi poată oferi suficient suport.

Nu ştiu la ce mi-a folosit să gestionez o problemă până m-am săturat de ea şi să aflu exact atunci când nu mai aveam de gând să mă implic că am gestionat-o suficient de eficient încât să îmbunătăţesc confortul cuiva. Prea târzie recunoaştere a utilităţii faptelor mele...

Prin toate astea v-am salvat de mine. Dar voi m-aţi salvat de voi?

Probabil e firesc ca unii să câştige iar alţii să piardă. Probabil e firesc ca eu să pierd de fiecare dată. Totuşi, mie nu mi se pare corect. În schimb mi se pare tare descurajant. Se pare că am găsit soluţii pentru voi dar pentru mine nu. Iar în lipsa soluţiilor pentru mine tare aş vrea să dispar.

Îmi cer scuze că exist, oameni "buni"!