Plâng melodios doamnele cu voal...

Nu, nu este vorba de o nouă cronică de concert Adrian Ivaniţchi (la cât sunt de deconectat acum de folk era puţin probabil să aflu dacă Ivaniţchi s-ar fi întors în Bucureşti pentru un concert), este doar o postare trist- furioasă...

Aseară, într-o dispoziţie neutră (apropo! a avut cineva vreodată senzaţia că sunt bine dispus?) mă-ntorc acasă. Firesc, nu mă aşteptam să se întâmple nimic deosebit (de bun).

Am mai fost şi cu alte ocazii silit de împrejurări să mă bărbieresc pe semiîntuneric. De fiecare dată am adăugat luminii venite din altă cameră lumina farului de bicicletă (ce far am fost şi ce lanternă prăpădită am ajuns, ar putea gândi acesta) şi într-o oarecare măsură m-am descurcat (sau s-au ferit ceilalţi să-mi spună cât de neglijent eram bărbierit; puţin probabil totuşi, cine dracu-şi pierde vremea uitându-se la mine?). Acum, observând o zonă rămasă nebărbierită deşi mă privisem foarte atent, m-am înfuriat. Îmi venea să arunc, să sparg, să strivesc obiectele din jur. Mi-am spus: Nu o să mă mai bărbieresc NICIODATĂ!

Mă întind pe pat absent. O aud pe mama spunând că mi-ar fi luat tata parizer. Mai târziu, spunea că mi-ar fi luat şi ceai. Gândesc: Îmi vine să O STRÂNG DE GÂT!

Îmi înghit gândurile şi vorbele. Tac...

Câteva minute mai târziu eram total doborât. Tremur şi plâng câteva minute. Mă calmez cât de cât şi, într-un târziu, mai degrabă din inerţie, mă aşez să mănânc.

Adorm, am senzaţia că am dormit destul de bine dar dimineaţă mă trezesc greu, fără poftă de viaţă, ca după o noapte după care regret că m-am trezit.

Plec spre birou, în metrou încerc să citesc, după câteva rânduri renunţ pentru că textul citit mă înfurie. Interesant e că acelaşi text îl citeam în Vama Veche în 2009 şi nu-mi amintesc să mă fi înfuriat şi atunci. Doar că acum vedeam textul din altă perspectivă şi din nou îmi venea să strâng de gât pe cineva...

Într-o oarecare măsură îmi recapăt calmul până să ajung la serviciu.

NEPUTINŢĂ dusă la extrem...