marți, 4 octombrie 2011

Tristeţi mărunte de toamnă

Zoia Alecu - Oua de roua

Asculta mai multe audio diverse


Nu-mi place să constat asta dar pare să vină toamna. Duminică, ieşit la iarbă verde, multă şi, în ''bunul'' obicei românesc, nu tocmai curată, pe la prânz, m-am aşezat fără să-mi dau seama pe iarba udă şi m-am pus pe citit. Pe lângă mine, când şi când, trecea un maidanez apoi trecea alt maidanez... Câini aflaţi mult mai jos pe scara evoluţiei în comparaţie cu Găsit-ul lui Saramago. Să-i lăsăm să latre şi să se împerecheze pe gazon, nu-i aşa?

Într-un târziu constat că m-am udat şi privesc mai atent iarba din jur. Pe fiecare fir, ouă de rouă, vorba Zoiei Alecu (apropo, textul de la Ouă de rouă îl găsiţi aici). Vânt, nu tocmai cald, parcă nici verdele ierbii nu mai era la fel ca ziua trecută, încă plăcută ca temperatură.

Uneori cumpăr câte ceva şi văd termenul de garanţie cum sare în 2012. Finalul de an e deja aproape. Un an ciudat pentru mine, cu planuri şi renunţări, cu eforturi risipite şi prea puţin consecvente, cu planuri făcute, refăcute şi apoi uitate, cu diluarea până la dispariţie a unor pasiuni, cu tristeţi multe, dese şi de mare intensitate, cu noi întrebări pe care mi le pune viaţa, cu o serioasă ajustare a modului în care percep amiciţiile, cu o diluare până la dispariţie a speranţei.

Dar îmi place aici, e cald, e frumos zice Alifantis...

5 comentarii:

  1. Cum percepi amicițiile?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-i simplu să-ţi răspund.

    Este vorba de o evoluţie în timp. Cândva, urcam în categoria prieteni oameni cu care aveam relaţii superficiale, de obicei pur contextuale, oameni care-mi satisfăceau nevoile de relaţionare de atunci.

    Acum, toţi aceştia, în cazul în care-mi mai sunt într-o formă sau alta în apropiere (majoritatea nu mai sunt), au fost mutaţi în categoria corectă, la amici.

    Ideea de bază este că anul acesta mi-am dat seama că 99,99 % dintre cunoştinţele mele sunt amici iar prietenii (oameni la care să simţi că poţi apela oricând ai necazuri cât se poate de concrete, oameni care să te accepte ca întreg, nu doar pe bucăţi) sunt practic inexistenţi.

    Partea şi mai proastă a situaţiei este că pe puţinii oameni care s-au apropiat mai mult de idea de prieten în relaţia cu mine nu mai simt acum nevoia să-i întâlnesc datorită unor schimbări majore care, consider eu, au modificat radical tipul de relaţie dintre noi.

    Nu ştiu, te aşteptai la alt gen de răspuns?

    RăspundețiȘtergere
  3. Așteptam exact răspunsul ăsta, nu-mi fac răspunsuri-șablon în minte :)
    Poate ar trebui să vedem prietenii ca cei pe care-i îndrăgim și să ne gândim la ajutoare/sprijin abia după. Se știe clar că un om care este îndrăgit, te va îndrăgi la rândul lui. Cu condiția să fie sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trec printr-o perioadă oribilă în care chiar mi-ar prinde bine un pic de ajutor... Dar crede-mă că nu-i pasă nimănui, în mod serios, de ce trăiesc... Şi de aici starea mea, parcă pe zi ce trece mai proastă...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cât despre oamenii care te îndrăgesc dacă simt că îi îndrăgeşti la rândul tău, treaba poate să fie adevărată până în momentul în care apare o imensă diferenţă între felul în care tu şi celălalt vedeţi relaţia, în momentul în care iese la suprafaţă o minciună sau un interes nebănuit iniţial, în momentul în care constaţi că celălalt vede în tine doar fragmentele pe care doreşte să le vadă.

    Am trăit atâtea relaţii care au sfârşit prin a mă dezamăgi profund încât acum este posibil să mă tem mai mult ca niciodată de o nouă prietenie. Sau poate doar să-i percep sublima inutilitate...

    RăspundețiȘtergere