vineri, 11 noiembrie 2011

ANDRIEŞ, SOLD OUT

Întâmplarea a făcut să aud azi câteva cântece ale lui Andrieş. Deşi tocmai scrisesem (în răspunsul la leapşa de la Mi) că, pentru o vreme, nu mai vreau să aud Andrieş, am sfârşit prin a-mi arunca un ochi pe site-ul omului.

Am aflat astfel când este programat obişnuitul concert de Moş Nici-o-lae. Următorul pas a fost să văd dacă mai sunt bilete online (nu mai sunt) după care, dat fiind că Andrieş nu anunţase pe site că s-au terminat biletele (cum făcuse în alţi ani în pagina lui de noutăţi) am sunat la Teatrul Excelsior şi am aflat că de aproape o lună sunt terminate şi acolo biletele.

Interesant acest Andrieş. Îşi anunţă pe 10 octombrie concertul din 5 decembrie şi, câteva zile mai târziu, vinde toate cele 180 de locuri disponibile. Nu are nevoie de afişe prin oraş, oamenii sunt atât de obişnuiţi cu concertul lui de iarnă încât sunt atenţi încă din toamnă cu gândul la el.

Şi totuşi... Pentru mine a existat momentul decembrie 2008 (mai devreme mă minunam că au trecut deja 3 ani de atunci) când mi se făcuse pur şi simplu silă de Andrieş. Deşi nu ar fi o treabă prea complicată, refuz acum să caut cronica pe care am scris-o după acel concert...

Oare, dacă mai erau bilete, încercam să mă reapropii de muzica lui sau nici măcar nu mai scriam acest text? Dilematică întrebare...

Poate voi răspunde la ea anul viitor când, mânat probabil de alt tip de sentimente comparativ cu amestecul de obiectiv- subiectiv/ negativ- pozitiv care mă caracterizează acum, aş putea la rândul meu să verific din timp data concertului astfel încât să-mi rezerv un loc în sala în care va cânta singurul român despre care am citit că a refuzat o distincţie primită din partea preşedintelui României după 1989.

Şi dacă tot vorbesc de spectacole, uite ce mi se mai pare interesant în următoarea perioadă:

21 noiembrie, concert Phoenix


25 noiembrie, concert Pasărea Colibri- 19 ani


27 noiembrie, concert Ovidiu Lipan Ţăndărică


29 noiembrie, teatru, O noapte furtunoasă

25 ianuarie 2012, concert Tarja Turunen. Chiar că merită mers la aşa ceva! Dacă mi s-o potrivi bugetul, mă gândesc să repet experienţa de acum câţiva ani...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu