Un pic mai târziu mi-am dat seama că oamenii trecuseră de la aşteptarea pasivă a indivizilor (nu puţini, din fericire) care ştiau ce e de semnat şi se îndreptau singuri spre măsuţa lor (cum se întâmpla în ziua în care am semnat eu) la o chestie despre care mi-am adus aminte că se numeşte atitudine proactivă, concept despre care am citit în diverse materiale dar pe care nu cred că l-am înţeles cu adevărat decât sâmbătă, după acea scurtă conversaţie cu acea tânără căreia îi pasă (cinste ei!) de Roşia Montană.
Mi-a plăcut schimbarea modului în care voluntarii abordează problema. M-am trezit dorindu-mi să ajung şi eu în stare să am această frumos exemplificată atitudine proactivă. Sunt de părere că, fiind proactiv, ai mai multe şanse de succes în orice domeniu care implică relaţionarea (afaceri şi dragoste, de exemplu).
Acum, scriind, îmi dau seama că, pentru următoarea perioadă, mi-aş putea propune să găsesc contexte în care m-ar putea ajuta o atitudine proactivă după care, în cea mai bună variantă posibilă, să şi pun în practică respectiva atitudine.
Un simplu vis frumos sau viitoare realitate?
---------------------------------
RECOMANDARE CARTE:
Prieteni buni, dusmani aprigi - Michael Thompson, Catherine O Neill Grace, Lawrence J. Cohen
Cartea se refera la rolul atitudinii proactive in viata sociala a copiilor. Poate fi cumparata AICI.
----------------------------------
Viitoarea realitate, ce se va construi așa cum dorești :)
RăspundețiȘtergere@ Optimista de serviciu: mi-ar plăcea ca timpul să-ţi dea dreptate. :)
RăspundețiȘtergere