Din biblioteca mea (1)

Poţi cumpăra cartea de aici.

Eşti deprimat când... (4)

... trec mai multe dimineţi la rând în care atingi culmea hărniciei, trezindu-te înaintea acelui organ pentru care reprezinţi o prelungire inutilă... În plus, constaţi că eşti foarte tentat să profiţi de ocazie şi să-i cânţi veşnica pomenire...

Echo

Ai trăit câteva relaţii care, într-un fel sau altul, s-au dovedit nepotrivite pentru tine? Atunci citeşte mai departe... S-ar putea să înţelegi cum ai ajuns să te implici în acele relaţii...

-------------------------------------

(...)

Mie să-mi spui cu ce pot să te ajut...

(Dintr-o convorbire telefonică purtată în apropierea mea)

Ceva mai târziu:

-Ieşiţi afară cu ţigările! Eu fumez afară dar, dacă miroase a fum în încăpere, daţi vina pe mine.
-Deci te deranjează că se dă vina pe tine, nu că miroase a fum. În definitiv eşti fumătoare...
-Ba să şti că mă deranjează şi fumul. Dar cel mai mult mă deranjează că TU, nefumător, eşti obligat să suporţi fumul lor.
-Lasă baltă ideea asta. Nu mai cred de mult că toţi cei din jur sunt interesaţi de soarta mea...

Uite cum identifică omul o personalitate tip Echo, subtip al narcisismului... Cu sau fără voia lor, poartă-le de grijă pentru a-ţi salva autostima... Nu despre asta vorbeam în postarea precedentă, despre victimele strategiilor de vânzări aplicate în cerşetorie? Apropo! Bătrâna era la locul ei şi azi dimineaţă...

Asta pică cumva în opoziţie cu modul în care gândeam eu acum mulţi ani, într-un context care, cu timpul, devenise critic. Deşi acum vreo 4 ani, bazându-mă pe cunoaştere vagă a conceptului de narcisism, mă opuneam celui care mă încadra în rândul narcisiştilor, am ajuns azi să aflu ce sens avea reorganizarea cognitivă care mi se sugera în legătură cu acel context critic. Cam criptat paragraful, nu-i aşa? Poate revin la subiect cu altă ocazie...

Da, într-o oarecare măsură mă lupt şi eu cu narcisismul. Momentan mă aflu la momentul conştientizării, cu şanse destul de mici de a trece la experimentarea unor tipuri noi de relaţie. Chiar dacă nu mă va face să găsesc femeia potrivită, cartea lui Alon Gratch, Dacă dragostea ar putea gândi, mă ajută să aflu despre mine chestii pe care nu le conştientizasem până acum...

Şi când te gândeşti că, din modelele descrise de Gratch, eu eram convins că am accesat mai degrabă dragostea unilaterală...

Cartea menţionată mai sus este disponibilă pe site-ul editurii 3 şi, cu puţin noroc, la automatele de cărţi din staţiile de metrou.

În cazul în care te regăseşti într-unul dintre modelele descrise de Gratch aş aprecia dacă ai lăsa un comentariu sau dacă mi-ai trimite un mesaj pe adresa din profilul blogger. Un schimb de experienţă poate fi util, cred... :)

Unii mai norocoşi...

cu ceva mai mulţi bani (intre 135 si 950 lei disponibili pentru ceva distracţie)...



ascultă acum aşa ceva...



Într-un fel îmi doresc ca la Bucureşti să nu fie public mult şi încântat, spre dezamăgirea porcilor de capitalişti... Pe partea cealaltă, o aşa desfăşurare de forţe merită atenţie... Zilele trecute eram pe acolo şi mă minunam observând două macarale care urmau să ridice scena imensă... În seara asta am bătut bulevardul Unirii încercând să-mi imaginez care trecător se număra printre fericiţii posesori de bilete şi care îşi adâncea o nemulţumire... Scena, montată, părea de-a dreptul uriaşă iar mulţimea de camioane din zona concertului dădea de înţeles mulţimea echipamentelor de sunet şi lumini aduse aici pentru un spectacol făcut de profesionişti.

Nu am fost niciodată un extramegasuperfan Pink Floyd sau Roger Waters dar ştiu să recunosc măcar din când în când valoarea în artă... În alte împrejurări, acum m-aş fi aflat acolo, nu în faţa calculatorului, punându-mi sare pe rană ascultând câte ceva pe youtube...

----------------------------------------------------

RECOMANDARE CARTE:

Inside out. O istorie personala a Pink Floyd - Nick Mason

O puteti cumpara de AICI

----------------------------------------------------

Atitudine proactivă

Sâmbătă seară am trăit o fază care mi-a plăcut. Întorcându-mă spre casă, aflându-mă într-o staţie de metrou, i-am observat din nou pe cei care strâng semnături pentru Roşia Montană, împotriva proiectului RMGC. Privirea mea s-a întâlnit cu privirea ei. Ea s-a apropiat şi mi-a vorbit. Eu, am devenit atent şi am ascultat. Am fost întrebat dacă doresc să semnez, i-am răspuns că o făcusem deja, mi s-a mulţumit, m-am depărtat zâmbind.

Un pic mai târziu mi-am dat seama că oamenii trecuseră de la aşteptarea pasivă a indivizilor (nu puţini, din fericire) care ştiau ce e de semnat şi se îndreptau singuri spre măsuţa lor (cum se întâmpla în ziua în care am semnat eu) la o chestie despre care mi-am adus aminte că se numeşte atitudine proactivă, concept despre care am citit în diverse materiale dar pe care nu cred că l-am înţeles cu adevărat decât sâmbătă, după acea scurtă conversaţie cu acea tânără căreia îi pasă (cinste ei!) de Roşia Montană.

Mi-a plăcut schimbarea modului în care voluntarii abordează problema. M-am trezit dorindu-mi să ajung şi eu în stare să am această frumos exemplificată atitudine proactivă. Sunt de părere că, fiind proactiv, ai mai multe şanse de succes în orice domeniu care implică relaţionarea (afaceri şi dragoste, de exemplu).

Acum, scriind, îmi dau seama că, pentru următoarea perioadă, mi-aş putea propune să găsesc contexte în care m-ar putea ajuta o atitudine proactivă după care, în cea mai bună variantă posibilă, să şi pun în practică respectiva atitudine.

Un simplu vis frumos sau viitoare realitate?

---------------------------------

RECOMANDARE CARTE:

Prieteni buni, dusmani aprigi - Michael Thompson, Catherine O Neill Grace, Lawrence J. Cohen

Cartea se refera la rolul atitudinii proactive in viata sociala a copiilor. Poate fi cumparata AICI.

----------------------------------

(Portretul lui) Dorian Gray- filmul şi cartea

---------------------------------------------------------------

Pentru o comparatie facuta in cunostinta de cauza puteti cumpara cartea de AICI iar filmul de AICI

---------------------------------------------------------------

Aseară mi-am amintit de cartea asta urmărind o parte din ecranizarea ei. Eram foarte curios să văd în ce măsură îmi amintesc cartea şi în ce măsură ecranizarea copiază cartea.

În primele minute am recunoscut personaje (Dorian, Basil, Harry, Victor, Sibyl Vane) şi dialoguri. Mai târziu am considerat că imaginile sunt uneori mult mai erotice decât erau descrise în cuvinte, şi mai târziu am găsit un Dorian Gray cu tendinţe spre homosexualitate, tendinţe specifice din câte ştiu eu autorului, nu personajului.

În carte, Basil nu dorea să expună portretul lui Dorian, în film este invers.

În carte Basil era ucis apoi cadavrul dispărea, în film cadavrul era aruncat în apă după ce un poliţist ajutase la urcarea lăzii care-l conţinea în trăsură.

Totuşi, ideea principală, a portretului care îmbătrânea şi se schimba a rămas şi ne-a fost livrată cu oarecare insistenţă.

Am mai remarcat şi o oarecare dezordine comparând cu evoluţia cărţii şi plasarea evenimentelor în film.

Acum aproape 3 ani scriam despre carte aici. Acum sunt tentat să recitesc în căutarea unor noi sensuri. Poate aş fi curios să văd şi filmul dar într-o perioadă calmă, într-un loc liniştit şi, dacă se poate, singur (pentru a scăpa de judecarea filmului folosindu-mă de vorbele sau atitudinile celorlalţi privitori sau pur şi simplu pentru a mă putea concentra suficient încât să pot face o comparaţie mai serioasă între carte şi film). De ce toate astea? Pentru că mi se pare preferabil să reuşesc să scot definitiv cartea asta din rândul cărţilor tabu (povesteam despre dificultatea cu care am decis să o citesc) şi să o trec în rândul cărţilor pe care le-am citit/ le pot reciti fără idei preconcepute.