Coincidenţe

Plec de la birou prea târziu pentru a mai face cine ştie ce planuri pentru acasă. Vremea era incredibil de plăcută după valurile de ploi care mă cam obosiseră. În condiţiile acestea căţelul din mine se trezeşte exclamând: Plimbare!

Mă opresc în IOR, constat că aleile de pământ erau impracticabile, bălţile şi noroaiele fiind plasate pe fiecare astfel încât să fie imposibil să treci până la asfalt şi, în acelaşi timp, să rămâi curat pe încălţăminte. E firesc după potopul din ultima perioadă... Fac un ocol (oricum nu mă grăbea nimeni) ajung pe asfalt pe malul gârlei, încep să număr staţiile trenuleţului lui Negoiţă, cu care insist să nu fiu de acord, constat că sunt puţine magazine deschise, îmi iau gândul de la ideea de a mânca ceva pe acolo, mă plimb în pas lejer privind cu oarecare interes oamenii din parc.

O mulţime de oameni aleargă. De la copii de 10- 15 ani până la adulţi spre 50 de ani. Mă cuprinde o senzaţie de neadecvare... deşi nu sunt tocmai sedentar de felul meu, văd că mulţi oameni sunt mult mai sportivi decât mine. Unii aleargă destul de tare, mai tare decât aleargă cei cu care mă intersectez de obicei în week-end. Mai tare decât aş putea alerga eu, dacă mi-aş propune. Probabil sunt şi alergătorii clasificaţi în alergători de duminică şi alergători care îşi propun cel puţin performanţe personale dacă nu semimaratoane sau maratoane.

O secundă îmi intersectez privirea cu ea. Nicio forţă de atracţie nu se declanşează. Merg mai departe chiar dacă ştiu sigur că o cunosc de undeva. Părul ei are ceva care te face să-l ţii minte. În secunda următoare îmi amintesc exact unde am cunoscut-o, când am văzut-o ultima oară, unde ne-am despărţit atunci. Întâmplător, locul despărţirii era foarte apropiat de cel al reîntâlnirii. Şi ce dacă? Ne-am putea reîntâlni şi altă dată. Şi ce dacă? Suntem doi indivizi care tind să nu-şi stârnească reacţii. Suntem de un calm imperturbabil. Ne-am întâlnit întâmplător, nu ne-am lăsat urme adânci în suflete, ne ştim şi atât. Probabil nu avem ce ne spune. Nimic...

Îmi termin plimbarea. Urc în metrou. Odată cu mine coboară ea. În alte stări mi-ar fi stârnit interesul dar acum sunt neutru ca Elveţia. Mă îndrept spre casă depăşind tânăra oprită în staţia de autobuz. Am vreo trei variante de traseu, o aleg pe cea din mijloc. Pe la jumătatea traseului îmi taie calea.

Asta-i culmea coincidenţei! Deja sunt curios să văd cu cine urmează să se întâlnească. Sigur se întâlneşte cu cineva, doar am văzut-o mai devreme vorbind la telefon. Câteva minute mai târziu o altă tânără apare în stânga ei, remarc că îşi vorbesc.

Ei, drăcie! Mă aşteptam la cu totul altceva. Mă aşteptam să se întâlnească cu un mascul din genul acela greu digerabil, plin de el dar total lipsit de valoare. De ce? Mi s-a părut destul de relevantă scurtimea fustei... Suficient de scurtă încât, dacă am fi fost împreună pe stradă, să mă simt oarecum jenat... Suficient de scurtă încât să nu arate prea bine pe trupul ei vag supraponderal. Suficient de scurtă încât să-ţi stârnească imaginaţia...

Revenind la chestii serioase, după cele văzute în IOR am ajuns la concluzia că nici ALERGĂTORII NU VOR VOTA PSD. Dacă intră în parc trenuleţul lui Negoiţă nu o să mai ai pe unde să alergi aşa că vei avea un motiv serios să nu votezi nici tu PSD.